Mariana Bitang, antrenoarea lotului feminin de gimnastică, spune că nu se gândeşte la medalii la CM de la Anvers şi dezvăluie că lotul feminin e tot fără medic
. Lotul naţional (feminin şi masculin) pleacă mâine spre Belgia (ora 14:00)
- Şeful FRG, Adrian Stoica, spune că medicul de la lotul de băieţi va avea grijă şi de fete
- Stănilă (15 ani, bârnă şi sol), mezina CM şi cea care o înlocuieşte pe Bulimar, „va căpăta experienţă”, spune Bitang
Doamnă Mariana Bitang, cum le simţiţi pe fete înainte de Mondiale?
Are mai puţin relevanţă cum se simt aici sau cum le simt eu, ci cum se vor acomoda şi cum se vor simţi la Anvers. E un campionat mondial special pentru că suntem în faţa primei mari competiţii după Londra, iar generaţiile se cam schimbă.
Şi noi schimbăm?
La cei care nu se schimbă… suntem noi forţaţi să o schimbăm cu trista accidentare a Dianei Bulimar. Sper ca această întâmplare să o mobilizeze pentru anul viitor, pentru că accidentarea era una previzibilă ţinând cont că genunchiul ei era unul cu probleme. Îmi pare foarte rău pentru că Diana a clacat, traversa o formă foarte bună. Dar asta e, fetele sunt gata, n-are rost să ne lamentăm!
Locul ei va fi luat de Ştefania Stănilă…
Ea a avut mai multe probleme de sănătate şi mai multe întreruperi în pregătire din diferite cauze şi o abordare curioasă a pregătirii. E o schimbare forţată de accidentarea Dianei Bulimar. Ştefania Stănilă va căpăta experienţă la acest Mondial.
Discuţiile ajung mereu şi la accidentări în gimnastica feminină românească. Aveţi doctor acum la lot?
Noi nu avem doctor, am făcut nişte artificii pentru că staful nostru medical era zero. Asta e situaţia noastră, nu reuşim să încropim un colectiv medical care poate accepta să stea 24 de ore din 24 izolat într-un cantonament. Şi dacă am benefici