Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect privind sistemul de salarizare: Internarea pentru a fi în grija unui anumit medic ar putea costa până la 1.500 lei

Publicat in Mediafax, marți 28 mai 2013 ·

Internarea în spital pentru a fi în grija unui anumit medic ar putea costa pacienţii până la 1.500 de lei, iar cei care vor dori o consultaţie preferenţială în ambulatoriu ar putea fi obligaţi să achite cel mult 150 de lei, potrivit unuia dintre proiectele Ministerului Sănătăţii privind sistemul de salarizare.

Mai multe echipe de specialişti lucrează la o iniţiativă legislativă privind implementarea proiectului-pilot pentru salarizarea medicilor şi asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice cu paturi.

Potrivit unuia dintre proiectele de act normativ în lucru, venitul medicului din spital se compune dintr-o parte fixă, una variabilă, sporurile pentru condiţiile de muncă şi veniturile din gărzi.

Partea fixă este reprezentată de salariul de bază, stabilit la 1 ianuarie 2013, iar cea varaiabilă se calculează raportat la pregătirea profesională, calitatea şi cantitatea muncii, dar şi fidelizarea muncii, se precizează în proiect.

Medicul care are un singur loc de muncă, şi anume spitalul public, poate obţine venituri suplimentare acordând consultaţii în amubulatoriul unităţii sanitare sau în sistem de internare de zi.

Pacienţii care îşi exprimă în scris dorinţa de a fi trataţi de un anumit medic dintr-o anumită unitate sanitară publică vor plăti o sumă ce va fi stabilită de conducerea spitalului, dar care nu poate depăşi 1.500 de lei pentru internare şi 150 de lei pentru consultaţie, potrivit proiectului.

Totodată, conducerea spitalului asigură faptul că nicio secţie nu are mai mult de 20 la sută din capacitate ocupată de pacienţii proprii ai medicilor din secţia respectivă. Totodată, conform proiectului, un medic nu poate ocupa cu propriii pacienţi mai mult de 10 la sută din secţie.

Plata pentru internare în grija medicului dorit sau pentru consultaţie în ambulatoriu preferenţială se face direct la casieria spitalul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 36 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

4°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°