Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât câştigă un florar de 8 Martie. Cum e să ştii că marele pot la Loto vine la dată fixă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 martie 2012 ·

Vânzările ajung şi de câteva sute de ori mai mari decât într-o zi obişnuită. Asta înseamnă 10.000 de euro strânşi într-o singură zi, cu profit de 200%, pentru că preţurile sunt umflate de 8 Martie. Sursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian PîclişanSursa: Adrian Pîclişan

1 /.

De 8 martie este cu adevărat ziua florarilor. E singura zi din an în care vând toată marfa și câștigă cât în luni de zile.

Au dormit în chioşcuri ca să-şi apere comoara

Pentru Ziua Femeii, florarii s-au pregătit de o săptămână, au adus flori din Ungaria sau Olanda, unii dorm pe apucate în piețele Timișoarei de trei zile, ca să își păzească marfa. Oamenii spun că merită: în nicio zi din an nu vând așa mult.

În cea mai mare piață de flori din Timișoara agitația a început de la 6 dimineața. Florarii au deschis standurile și au început să lege primele buchete. Pe la 7 au dat năvală primii părinți, sau funcționari, care au luat flori pentru dăscălițe sau colegele de serviciu. La prânz îți era imposibil să stai de vorbă cu vreun florar. La fiecare masă e coadă, bărbații au pretenții: vor cale scurte, zambile bordo, buchete atractive cu flori pe care le aleg pe loc.

Vând de 100 de ori mai mult decât într-o zi obişnuită

Pe fețele vânzătorilor se vede oboseala dar și mulțumirea că, în buzunar, li se adună zecile de mii de lei. „8 Martie nu se compară cu nicio altă zi din an, indiferent că e vorba de vreo sărbătoare sau începutul anului școlar. În nicio altă zi nu vindem atât. E ziua cu cel mai mare câștig”, recunoaște Adi Șobok, un florar cu o vechime de 21 de ani în branșă.

Deși florile se vând la exact același preț ca în celelalte zile ale săptămânii, rulajul este așa de mare încât câștigul este de zeci de ori mai mare. „Vindem de zeci de ori

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°