Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: Ancheta carnagiului din Banat este în concediu şi vitezomanul e lăsat în pace

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 august 2009 · · ·

Vitezomanul nu a fost nici măcar audiat pentru că anchetatorii sunt în vacanţă. Rudele victimelor se tem că dosarul va fi muşamalizat, iar teribilistul care a băgat în mormânt şase oameni nu va fi pedepsit.

La aproape două luni după ce şase oameni au fost ucişi de vitezomanul de 18 ani Claudiu Hauptmann, beizadeaua care a intrat într-o curbă cu 130 de kilometri la oră, rudele victimelor cer socoteală anchetatorilor pentru că nu au făcut nimic în dosar.

„Suntem indignaţi, nu mai putem avea încredere în justiţie”, a spus Elena Gârbovan, soacra lui Ovidiu Jurchiţa, bărbatul de 34 de ani care şi-a pierdut viaţa în cel mai grav accident din Banat. Tragedia rutieră cauzată de vitezomanul Hauptmann a lăsat fără tată un copil de numai trei ani.

Se tem de muşamalizarea dosarului

„Când se făcea pomana de şase săptămâni a lui Ovidiu, nepoţelul meu împlinea trei ani. Este o tragedie”, a mai spus Elena Gârbovan. „Vedem acum ce se întâmplă cu cazul Cocoană şi ne temem că se va întâmpla la fel şi în cazul Hauptmann, că se va muşamaliza”, a adăugat femeia. „Cred că băiatul care a provocat accidentul este un teribilist, îmi pare rău pentru el, dar trebuie pedepsit”, a mai spus soacra lui Ovidiu Jurchiţa. Bărbatul ucis de Hauptmann se întorcea acasă de la lucru mai repede, ca să aibă timp să îşi plimbe copilul în parc.

Părinţii vor dreptate

Părinţii lui Ştefan Borlovan, un tânăr de 26 de ani ucis şi el de vitezomanul Hauptmann, vor să se facă dreptate. Singurul lucru care mai contează pentru ei este ca vitezomanul să răspundă în faţa legii, ca să nu mai ucidă şi alţi oameni nevinovaţi. Părinţii lui Borlovan, Doru şi Camelia, sunt profund îndureraţi. „M-a nenorocit acel copil care a produs accidentul. Stau aici şi aştept să intre în cameră fiul meu. Hauptmann trebuie să plătească, iar poliţia să îş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 8 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 13 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale