Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aţi auzit de Oblemenco?

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 12 noiembrie 2012 ·

Nea Piţi a făcut apel la memoria noastră de microbişti. Sau poate doar la memoria noastră de oameni.

Aţi auzit de Oblemenco? Era idolul meu, a zis selecţionerul. Dar de Dănciulescu aţi auzit?, a continuat tot el. Retoric. Întrebarea a rămas suspendată deasupra capetelor ziariştilor, undeva în spaţiul invizibil dintre dreptate şi nedreptate. Dintre răsplată şi ingratitudine. Ori dintre voinţă şi arbitrar. La conferinţa de presă se discuta, bineînţeles, despre neconvocarea lui Raul Rusescu. Subiect clasicizat, clasificat. Pentru noi, nu. Dar pentru că Piţurcă a adus vorba de Ion Oblemenco, golgeterul Craiovei din anii ‘70, al Craiovei dinainte de Craiova Maxima, al Craiovei care nu ştia ce dinei şi ce mititei îi pregăteau dezastrul, hai să dăm timpul înapoi! Era o vreme cînd fotbaliştii aveau porecle simple, care defineau ceva palpabil. Lui Oblemenco i se spunea “Tunarul”, fiindcă era de meserie golgeter. A fost de 4 ori cel mai bun marcator în Divizia A, pe cînd fotbalul se vedea la adăpostul coifurilor din ziar ori de acasă, prin ochii lui Minoiu, Domozină, Ghiţulescu, Voicilă. Oblemenco nu a jucat nici un meci oficial pentru naţionala României. Era uitat sistematic. Ocolit, ignorat. Umilit. A evoluat în cîteva partide amicale, a reuşit să şi înscrie atunci cînd a fost convocat. După Dobrin, Ion Oblemenco este al doilea mare jucător pe care Angelo Niculescu ar trebui să-l aibă pe conştiinţă. Profesorul nonagenar îşi duce însă liniştit povara anilor, a amintirilor, a execuţiilor patronate din umbra generaţiei Mexico ‘70.

Poveştile lui Oblemenco şi Rusescu au o mulţime de similitudini. Acelaşi tip de inflexibilitate a omului care comandă naţionala. Aceeaşi lipsă de sensibilitate în numele unor obiective superioare, dincolo de drame personale. Acelaşi tip de fotbalist care cade victimă orbirii selecţionerului. Atunci şi acum, cel în cauză este harnic, se

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum 43 minute
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 54 minute
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum 25 minute
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Cristiano Bergodi, dat afară de la Rapid

HotNews acum 35 minute
Conducerea Rapidului a anunțat oficial în cursul zilei de marți despărțirea de antrenorul Cristiano Bergodi. Înfrângerea cu Sepsi (0-1 din play-off) a dus la îndepărtarea tehnicianului italian. Cristiano BergodiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutters

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum o ora
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat

Libertatea acum o ora
Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copiii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°