Scriitoarea de origine jamaicano-britanică Zadie Smith a lansat literatura identităţii scrise cu cratimă pe o nouă orbită. Dacă romanul ei de debut, Dinţi albi (Editura Leda), ar fi putut părea cârcotaşilor o schiţă din sertarul lui Salmon Rushdie cu accente de reclamă la Benetton, Despre frumuseţe este o lecţie deschisă. De artă, de viaţă şi mai ales de organicitate între cele două. Despre stilul academic, numai de bine "El era şoarece de bibliotecă, ea nu; el era teoretic, ea politică. Ea numea trandafirul trandafir. El îl numea o acumulare de construcţii culturale şi biologice care circulă în jurul polilor binari ai naturalului şi artificialului.” El, Howard Belsey, este profesor universitar de istoria artei, cu dileme oblomoviene (publicarea cărţii sale despre Rembrandt e o eternă promisiune). Ea, Kiki, fostă frumuseţe haitiană, actuală nevastă de trei decenii şi 120 de kilograme, are o viziune vitalistă asupra lumii, bazată pe eros şi pe instinct. Din interiorul unei vechi iubiri, amândoi se luptă cu infidelităţile de o tristă gratuitate ale bărbatului.

Ceea ce reuşeşte Zadie Smith să demonstreze foarte convingător în roman e faptul că fiecărei viziuni asupra frumuseţii îi corespunde un mod de viaţă, că fiecare mod de a privi un tablou are ca reflex un anume tip de ratare. În lumea academică, sterilitatea e cuvântul de ordine. Avem de-a face fie cu sofişti care trec de-o parte sau de alta a unei idei în funcţie de sensibilitatea meteo, fie cu extremişti precum Belsey şi rivalul său, Kipps.

Dacă Belsey este liberalul care consideră frumuseţea ,,o mască a puterii” şi susţine că Rembrandt e doar un produs al unui context social favorabil, privind arta non-figurativă ca singura Artă, Kipps este conservatorul care vinde mii de exemplare din cartea în care îl recuperează pe Rembrandt ca geniu romantic. După David Lodge, potenţialul ro