Deşi accidentaţi, Didier Drogba şi Arjen Robben vor merge în Africa de Sud sperând să-şi poată ajuta echipele abia după terminarea partidelor din grupe. Sven-Göran Eriksson şi Bert van Marwijk, selecţionerii Coastei de Fildeş, respectiv Olandei, se vor baza la începutul turneului doar pe 22 de jucători.
Până acum, Drogba şi Robben pot fi consideraţi ghinioniştii Mondialului, accidentându-se înainte de startul competiţiei, într-un moment în care se aflau în cea mai bună formă sportivă. Totuşi, pentru ei, competiţia nu s-a încheiat definitiv, ambii fiind păstraţi în lot chiar şi cu riscul de a nu putea evolua deloc!
Drogba a intrat în cantonament
„Nu-l voi înlocui pe Robben. Vreau să-i dau toate şansele de a juca la acest turneu final, chiar dacă mai târziu", a afirmat selecţionerul olandez Bert van Marwijk.
Deşi ruptura musculară suferită de Robben în amicalul cu Ungaria (6-1) necesită un repaus de patru-şase săptămâni, mijlocaşul lui Bayern speră într-o recuperare mai rapidă, bazându-se pe noile tehnologii medicale.
În comparaţie cu situaţia lui Robben, veştile despre Drogba nu sunt atât de încurajatoare. Operat de urgenţă, sâmbăta trecută, din cauza unei fracturi la antebraţ suferită în amicalul cu Japonia, căpitanul „elefanţilor" ivorieni s-a întors, ieri, alături de coechipieri în cantonamentul din Elveţia. Nu pentru a se antrena, ci pentru a începe programul de recuperare, care nu se ştie cu exactitate cât timp va dura.
„Există multe speranţe!", se arată într-un comunicat al federaţiei Coastei de Fildeş. Aşadar, cel puţin în primele meciuri din faza grupelor, naţionala lui Sven-Göran Eriksson îl va folosi pe Didier Drogba doar pe post de „sperietoare" a adversarilor.
A renunţat la CM fiindcă băiatul său are leucemie
Portarul australian Brad Jones a fost nevoit să renunţe la Cupa Mondială după ce copilul lui în