Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Cluj aprobă asocierea cu două localităţi pentru un nou parc industrial în judeţ

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat, luni, asocierea cu municipiul Câmpia Turzii şi comuna Luna, pentru înfiinţarea unui nou parc industrial, Tetarom V, care va avea o suprafaţă de 60 de hectare.

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat, luni, că un astfel de nou parc este necesar în condiţiile în care există un interes ridicat din partea unor firme în vederea realizării de investiţii în judeţul Cluj, potrivit Mediafax.

"CJ Cluj a aprobat asocierea cu municipiul Câmpia Turzii şi comuna Luna în vederea înfiinţării unui nou parc industrial, Tetarom V, în comuna Luna, pe un teren cu o suprafaţă de 60 de hectare. Un nou parc industrial este necesar în condiţiile în care există un interes ridicat din partea investitorilor în vederea realizării de investiţii în judeţul Cluj. Autorităţile locale trebuie să îşi unească resursele şi energiile în scopul facilitării dezvoltării economice prin crearea de parteneriate locale. Prin realizarea acestui proiect putem contribui, împreună cu ceilalţi operatori economici din zonă, la crearea a mii de locuri de muncă, crearea şi dezvoltarea unor industrii de înaltă tehnologie şi la creşterea exporturilor", a spus Tişe.

Proiectul prevede o durată de funcţionare a Parcului Industrial Tetarom V de 30 de ani, urmând ca în prima etapă să fie create aproximativ 1.000 de locuri de muncă.

În judeţul Cluj funcţionează în prezent trei parcuri industriale Tetarom. Tetarom I, înfiinţat în 2005, se găseşte la periferia municipiului Cluj-Napoca, unde funcţionează peste 25 de firme şi un incubator de afaceri, Tetarom II este ocupat de compania americană Emerson, iar în Tetarom III, situat în comuna Jucu, vor deschide fabrici companiile Bosch şi DeLonghi.

Parcul industrial Tetarom IV este în curs de înfiinţare în comuna Feleacu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 18 octombrie 2019. Peștii sunt dezamăgiți

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de 18 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate

SUA şi Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria

Realitatea acum 4 ore
Turcia şi SUA au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria, a anunţat joi vicepreşedintele american Mike Pence după o întâlnire cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara, relatează dpa şi AFP.

Un fost șef TAROM acuză: „Ministrul Cuc mi-a cerut să țin la sol avioanele în ziua moțiunii”

Realitatea acum 5 ore
Declarație-șoc a unui fost director TAROM, despre politizarea de la nivelul conducerii. Fostul șef al TAROM Mădălina Mezei îl acuză pe Răzvan Cuc, ministrul interimar de la Transporturi, că i-a cerut să țină la sol avionele în ziua votării moțiunii

Acordul de Brexit a fost aprobat de către cele 27 de state membre UE

HotNews acum 6 ore
Cele 27 de țări ale UE au aprobat noul acord de Brexit convenit cu Londra, a anunțat joi președintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP. ”Suntem foarte aproape de încheierea procesului”, a spus liderul european la o conferință de pre

Orban: Opțiunea noastră este pentru un guvern monocolor

HotNews acum 6 ore
​Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, joi, că opțiunea PNL este pentru formarea unui guvern monocolor. Declarația a fost făcută la finalul zilei în care s-a întâlnit cu liderii Pro România, UDMR și ALDE. ​ „Opțiunea exprimată de ALDE pentru

Mircea Geoană a preluat, oficial, funcția de secretar general adjunct al NATO

Ziua Constanta acum 6 ore
Diplomatul român Mircea Geoană a preluat joi, in mod oficial, funcția de secretar general adjunct al NATO, devenind astfel prima persoană din Europa Centrală și de Est care ocupă această poziție, a anunțat organizația printr-un comunicat, potrivit p

Firea: Am plătit scump pentru toate greșelile făcute de liderii noștri

HotNews acum 2 ore
Primarul general Gabriela Firea a declarat, joi seară, la Antena 3 că social-democrații au plătit pentru greșelile făcute de liderii partidului și acum este momentul să relanseze PSD-ul, potrivit Mediafax. Gabriela Firea, primar al Capitalei ales d

Încă 55 de secții de votare pentru diaspora

Realitatea acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi, către Autoritatea Electorală Permanentă o listă suplimentară cu 55 de secții de votare în străinătate.

Nou acord privind Brexitul. Ce prevede acesta

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderii statelor UE, reuniţi la Bruxelles la Consiliul Europea au aprobat joi noul acord privind Brexitul anunţat în cursul dimineţii şi au adoptat o declaraţie în acest sens, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP,

Avertizare MAE pentru romanii care calatoresc in Spania: Circulația rutiera, feroviara și aeriana, perturbata vineri de o greva generala

Ziua News acum 2 ore
Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Spania că vineri, 18 august, o grevă generală va perturba circulația mijloacelor de transport rutier, feroviar și aerian, atât în zona metropolitană a Barcelonei, cât şi în reg

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/11°
vin.

12°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/24°
Iasi
acum

11°
joi

11°/11°
vin.

10°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/12°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/22°
dum.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/8°
vin.

8°/22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/13°
vin.

12°/25°
sâm.

15°/25°
dum.

15°/25°

Editoriale