Oficialii Federaţiei Române de Gimnastică au realizat ierarhiile celor mai buni sportivi ai anului 2013, iar topurile au fost prezentate pe siteul de profil. În clasamentul feminin, caimacul a fost luat de Larisa Iordache (17 ani), unica medaliată a lotului condus de cuplul Bellu-Bitang la Mondialul din Belgia, bronz la sol. În primăvară, Larisa urcase de trei ori pe podium la Europeanul din Moscova (argint la individual compus, la sol şi la sărituri). "2013 a fost un an greu pentru mine, cu multe dezamăgiri, dar sunt bucuroasă că am reuşit să obţin aceste rezultate. Îmi doream însă mai mult de la mine. Aştept anul 2014 cu speranţe multe, sper să fie un an frumos ", a spus gimnastă legitimată la CS Dinamo.
La masculin, pe întâia poziţie a urcat Marius Berbecar (CSM Bistriţa), singurul gimnast tricolor calificat în finale (sărituri şi paralele) la CM din luna octombrie. La gimnastică aerobică, primul loc a revenit Corinei Constantin, pe poziţia secundă s-a clasat Bianca Becze, urmată de Andreea Bogati.
Oficialii Federaţiei Române de Gimnastică au realizat ierarhiile celor mai buni sportivi ai anului 2013, iar topurile au fost prezentate pe siteul de profil. În clasamentul feminin, caimacul a fost luat de Larisa Iordache (17 ani), unica medaliată a lotului condus de cuplul Bellu-Bitang la Mondialul din Belgia, bronz la sol. În primăvară, Larisa urcase de trei ori pe podium la Europeanul din Moscova (argint la individual compus, la sol şi la sărituri). "2013 a fost un an greu pentru mine, cu multe dezamăgiri, dar sunt bucuroasă că am reuşit să obţin aceste rezultate. Îmi doream însă mai mult de la mine. Aştept anul 2014 cu speranţe multe, sper să fie un an frumos ", a spus gimnastă legitimată la CS Dinamo.
La masculin, pe întâia poziţie a urcat Marius Berbecar (CSM Bistriţa), singurul gimnast tricolor calificat în finale (săritu