Produsul Intern Brut (PIB) realizat în primul trimestru din acest an a crescut cu 8,2% faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă din anul trecut. Această dinamică - nemaiîntâlnită
Produsul Intern Brut (PIB) realizat în primul trimestru din acest an a crescut cu 8,2% faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă din anul trecut.
Această dinamică - nemaiîntâlnită în România după 1990 - ne plasează pe primele locuri în Uniunea Europeană şi chiar pe prima poziţie în regiunea estică. Valoarea nominală realizată în primul trimestru a fost de 86,74 de miliarde de lei, adică echivalentul a aproximativ 23,5 miliarde de euro.
Creşterea economică de peste 8% din primul trimestru este net superioară ţărilor din regiune
După creşterea economică din 2006, care a transformat România în "tigrul Balcanilor", a venit primul trimestru din 2008 când am urcat din nou în topul regional.
Datele anunţate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică arată că, în primul trimestru din acest an, Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut cu 8,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.
Valoarea nominală realizată a fost de 86,74 miliarde lei, adică echivalentul a aproximativ 23,5 miliarde de euro. Această dinamică - despre care putem spune că nu a mai fost întâlnită în România după 1990 - ne plasează pe primele locuri în Uniunea Europeană şi chiar pe prima poziţie în regiunea estică.
Un plus de peste 8% a mai fost raportat, până în prezent, doar de Slovacia (+8,7%), iar din rândul celorlalte ţări abia se desprind câteva cu peste 5%. Este vorba despre Cehia (+5,4%) şi Lituania (+6,2%), după cum reiese din datele publicate de Biroul European de Statistică - Eurostat.
Leul, printre primii beneficiari
Cum era de aşteptat, creşterea de peste 8% i-a luat prin surprindere pe toţi cei ce stau zilnic cu ochii pe cifrele economiei, iar