Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei lucrări din fân ale unui artist clujean, expuse în cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra

Publicat in Adevarul, luni 9 iulie 2012 ·

Trei lucrări din fân realizate de artistul clujean Erno Ciupe Bartha într-un proiect numit "Nature in the city" vor fi expuse, începând cu 20 iulie, în cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra.

Artistul clujean Erno Ciupe Bartha şi-a prezentat, luni, la parcul sculpturilor din localitatea Vlaha, judeţul Cluj, cele trei lucrări care vor fi expuse la Londra în cadrul Olimpiadei Culturale.

Este vorba de sculpturile în fân "Spirala timpului", "Pasărea" şi "Zgârie-norii". "Spirala timpului" are o formă de cochilie de melc şi are inserată şi o bandă audio cu înregistrări ale unor comentarii de la olimpiadele sportive precedente. "Lucrarea are şi o boltă, în momentul în care se trece pe sub ea, există un senzor de mişcare, care se declanşează şi se aud comentarii de la diverse olimpiade, se vorbeşte inclusiv de Nadia Comăneci. Când treci pe sub această boltă este vorba de o trecere în alt timp, în timpul olimpiadei", spune Erno Ciupe Bartha. "Spirala timpului" este cea mai mare, ca dimensiuni, dintre lucrările lui Erno Ciupe Bartha care vor fi expuse la Londra. Ea are o lungime de 11,5 metri, 4,5 metri înălţime şi 2,70 metri lăţime.

Sculptează în fân

"Lucrările se vor încadra perfect în spaţiul de la Londra. Omul a uitat de natură şi «Natură în oraş» asta vrea, să readucă natura de unde a plecat omul, la oraş. Fânul este un material foarte generos, e plăcut de lucrat cu el, este o altă experienţă, marele avantaj dacă vorbim pragmatic este că poţi realiza lucrări de dimensiuni mari, nu aş putea face aşa ceva din alte materiale, bronz de exemplu. Mai sunt artişti care lucrează din paie sau fân, dar fac lucrări realistice, nu sculptură. Eu încerc să prind formele, să lucrez prin curăţenia formelor, în fân nu ai detalii, textură, în sculptura de fân totul este formă, trebuie să cauţi forme curate, clare. Totul e efemer, lumea, aşa că şi sculp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 35 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 16 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum o ora
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni

G4Media acum 36 minute
Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retr

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 3 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 2 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum 31 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°