Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar doi iepuri uriaşi şi câteva ouă colorate împodobesc oraşul pentru Sărbătorile Pascale

Publicat in Adevarul, vineri 18 aprilie 2014 ·

Dacă pentru iluminatul feeric al străzilor în perioada Crăciunului a alocat 1,5 milioane de lei, Primăria Brăila nu s-a arătat dispusă să cheltuie prea mulţi bani şi pentru împodobirea domeniului public în perioada sărbătorilor pascale, aşa cum au făcut edilii altor oraşe.

Situaţia a fost salvată, totuşi, de o firmă privată care a amplasat, pe cheltuială proprie, câteva figurine de plastic împânzite cu leduri luminoase, pe platoul din faţa Palatului Administrativ şi lângă catedr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olt. Fragmente osoase si doua cranii, gasite pe un camp, la 30 de kilometri de Caracal

Ziua News acum 26 minute
Fragmente osoase şi două cranii au fost găsite pe un câmp de lângă satul Mărgheni, judeţul Olt. A fost deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane, transmite Mediafax

Cazul Timisoara: Cinci persoane, printre care trei copii, dintre cele evacuate au cerut astazi ajutor medical

Ziua News acum o ora
Cinci persoane dintre cele evacuate în Timişoara, după deratizare, au cerut miercuri ajutor medical. Printre cei care au apelat 112 se află trei copii.

Efectul Dăncilă: „Aria cercului”, cea mai căutată expresie pe Google în România

HotNews acum o ora
„Aria cercului” a devenit, marți seara, cea mai căutată expresie pe versiunea locală a celui mai mare motor de căutare din lume, arată datele oferite de serviciul Google Trends, citate de Mediafax. Un vârf de interes a fost înregistrat la ora 21.00,

Analizele preliminare in cazul mortilor de la Timisoara nu sunt concludente. Urmeaza teste toxicologice

Ziua News acum 26 minute
Medicii legisti au transmis procurorilor documentele in urma autopsiei celor trei persoane care au murit dupa ce intr-un bloc de locuinte din Timisoara s-a facut deratizarea si dezinsectia. Legistii spun ca analizele preliminare nu sunt concludente,

Răsturnare de situație în cazul Caracal: Gheorghe Dincă, dus la DIICOT pentru a-şi studia dosarul

Jurnalul acum o ora
Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, a fost dus miercuri la sediul DIICOT, pentru a studia dosarul deschis de procurori pe numele lui. Potrivit unor oficiali din DIICOT, Dincă a solicitat să vad

​VIDEO Diplomat american, coborât de pe o scenă de consulul Turciei, în Constanța. Reacția Ambasadei

HotNews acum 33 minute
Adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp, a fost coborâtă de pe scenă de consulul Turciei la Constanța, în momentul în care se pregătea să rostească un discurs despre libertatea religioasă. „Este regretabil”, spun reprezentanții ambasa

SONDAJ: Doar unul din zece angajatori şi-ar păstra toţi angajaţii dacă ar trebui să facă o selecţie în funcţie de eficienţa muncii. Angajaţii din generaţia Z, cel mai puţin apreciaţi de către angajatori

News.ro acum 31 minute
Dacă ar trebui să aleagă câţi angajaţi din companie să păstreze pe criteriul eficienţei şi al rezultatelor muncii depuse, doar unul din zece angajatori ar păstra întreaga echipă în formula existentă, arată datele celui mai recent sondaj efectuat de

Doi polițiști din Vâlcea nu au reușit să oprească o mașină nici cu focuri de armă și au fost apoi bătuți de șofer și de apropiații acestuia

HotNews acum 3 ore
Doi polițiști din județul Vâlcea au ajuns la spital după ce au fost bătuți de șoferul unei mașini pe care nu au reușit să o oprească și de alte persoane aflate la fața locului. IPJ Vâlcea a informat că, marți noapte, în jurul orei 01.00, cei doi pol

Mihai Fifor: Am avut două dezbateri - una reală, cu Dăncilă şi o mascaradă, cu Iohannis

Romania TV acum o ora
La alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie românii decid dacă vor "o Românie condusă de un preşedinte viu, autentic, cu calităţile şi defectele sale reale, care nu evită pe nimeni şi care îşi doreşte o naţiune unită, o tara pentru toti romanii" sau

Cristian Boureanu avea 1,6 milioane de euro intr-o banca din Marea Britanie

Ziarul de Iasi acum 28 minute
Fostul deputat Cristian Boureanu are 1.684.795 de euro in doua conturii deschise la o banca din Marea Britanie. Unul dintre conturi a fost deschis pe numele unei firme controlate de fostul deputat, iar altul este chiar in numele sau. Procurorii DNA

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/16°
joi

8°/13°
vin.

3°/7°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

8°/12°
joi

2°/6°
vin.

-3°/1°
sâm.

-0°/2°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/13°
joi

10°/13°
vin.

8°/9°
sâm.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

10°/14°
joi

7°/14°
vin.

5°/10°
sâm.

3°/8°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/14°
joi

10°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/12°

Editoriale