Mesajul a fost trimis. Multumesc!

35 de autobuzele şcolare iau drumul satelor

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

La patru luni de la începutul anului de studii, 35 de localităţi din 14 raioane ale țării vor primi autobuze şcolare noi. Ceremonia oficială are loc, astăzi, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Cele mai multe mijloace de transport, șase la număr, se vor duce la Cantemir. La Călăraşi vor ajunge cinci autobuze, la Leova şi Glodeni - câte patru. Trei autobuze vor lua drumul spre Sângerei, iar raioanele Criuleni, Nisporeni, Taraclia şi Ştefan Vodă vor primi câte două. Școlilor din Ungheni, Ialoveni, Hânceşti, Orhei şi Cimişlia le va reveni câte o mașină.

Surse din cadrul Ministerului Educaţiei ne-au informat că autobuzele şcolare au costat 2,6 milioane de lei. Jumătate din această sumă a fost oferită de Banca Mondială în cadrul proiectului „Educaţie de calitate în mediul rural din Moldova", iar cealaltă parte - dintr-un credit contractat de Guvern.

Primul lot de autobuze a fost oferite de Guvern în 2010. Câte cinci vehicule au fost repartizate în raioanele Râşcani şi Căuşeni, unde a fost implementat proiectul-pilot de optimizare a învăţământului. Alte 15 raioane au primit câte un mijloc de transport.

Optimizarea a început în 2010, în raioanele Căuşeni şi Râşcani. În 2011 au intrat în reformă 221 de şcoli din alte nouă raioane: Ştefan Vodă, Cantemir, Leova, Criuleni, Nisporeni, Anenii Noi, Glodeni, Călăraşi şi Sângerei, precum şi din municipiile Bălţi şi Chişinău. Anul acesta, proiectul va cuprinde încă 82 de şcoli, iar în 2013 - alte 75.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 2 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum 22 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale / Sancțiuni de la 1 octombrie

HotNews acum o ora
Dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) este obligatorie și la automatele comerciale, anunță ANAF, într-un comunicat de presă. ANAFFoto: © Peter Williams | Dreamstime.com Astfel, spune Fiscul, începând cu data de 01 octombrie 2024, o

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 4 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 57 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL

News.ro acum 14 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°