Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Casa Pâinii" şi biserica din sufletul oamenilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 mai 2012 ·

În parohia Sfântul Gheorghe – Orbic din Buhuşi, judeţul Bacău, oamenii trăiesc în armonie, precum primii creştini de odinioară. Preotul Gheorghe Bârjovanu spune că, acolo, nimeni nu e singur.

În pelegrinările mele îmi dau seama că "omul sfinţeşte locul" nu este o vorbă în vânt sau o expresie bună de citat atunci când vrei să măguleşti pe cineva, vorba letopiseţelor. În parohia Sf. Gheorghe - Orbic, din Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău - enoriaşii au început să se aproprie mai mult de biserică de când paroh le este preotul Gheorghe Bârjovanu.

De la venirea lui, începând cu luna noiembrie 2010, biserica a fost racordată la gaz metan şi apă curentă, a fost introdusă sonorizarea şi încălzirea centrală, atât în biserică cât şi în Aşezământul social – filantropic ,,Casa Pâinii", precum şi iluminatul electric în cimitirul parohial.

Parohia Orbic este aşezată în cartierul Orbic, pe strada cu acelaşi nume, fiind formată din 420 de familii. Cartierul este situat în partea de nord a oraşului Buhuşi şi se întinde pe o lungime de 5 km, pe ambele părţi ale drumului ce duce de la Buhuşi spre Roman. Orbicul este o aşezare veche datând de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Istoria consemnează luptele cu Petru Aron pe dealul Orbicului (14 aprilie 1457). Cartierul nu are alte instituţii decât biserica ortodoxă şi o şcoală de arte şi meserii. Biserica parohială cu hramul Sf. Gheorghe a fost construită între anii 1924 – 1937. Este construită din cărămidă şi acoperită cu tablă. Biserica privită în exterior are un aspect bine proporţionat, fiind împodobită cu două turle din zid, în turla de miazănoapte fiind aşezate clopotele.

Iubirea dintre semeni

După cutremurul din 4 martie 1977, aşezământul a fost renovat, iar în 1985 a fost tencuit în exterior în praf de piatră. Catapeteasma este din lemn de tei, cu stâlpi sculptaţi fiind pictat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

HotNews acum 33 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard /

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum o ora
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°