Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Argeş

Publicat in Adevarul, luni 10 septembrie 2012 · ·

Procurorii au descins, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro în baza unor acte false.

UPDATE ora 13.00 Percheziţiile făcute, luni, la Consiliul Judeţean Argeş vizează un dosar de corupţie mai vechi privindu-l pe preşedintele instituţiei, Constantin Nicolescu, şi pe angajaţi ai CJ, afirmă unul dintre avocaţii lui Nicolescu. "Este vorba despre un act procedural. Nu este un dosar nou. Nu e nimic neobişnuit, percheziţia este un act de procedură comun în timpul urmăririi penale", a declarat avocatul Gabriela Zoană, care îl reprezintă pe Constantin Nicolescu în dosarul de corupţie în care acesta a fost trimis în judecată în 18 mai.

Ea a precizat că procurorii DNA au făcut, luni, opt percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Argeş şi la sediile a patru societăţi comerciale care au avut contracte cu instituţia, precum şi la locuinţa unui angajat al CJ.

UPDATE ora 10.30 Accesul în clădirea Consiliului Judeţean (CJ) Argeş este blocat de către lucrătorii Serviciului Judeţean de Ordine şi Paza Publică, firma care asigura ordinea în clădire şi în afara ei, iar persoanele care vor să intre în instituţie sunt sfătuite să revină.

Percheziţiile, la care participă procurori DNA - Serviciul Teritorial Piteşti şi poliţişti, au loc în mai multe birouri ale Consiliului Judeţean, inclusiv în biroul preşedintelui instituţiei, Constantin Nicolescu, lider al PSD Argeş, fiind vizate serviciile de investiţii şi licitaţii, transmite Mediafax.

Percheziţiile au loc în prezenţa vicepreşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău (PSD), care a fost chemat de acasă de către anchetatori. „Am deschis instituţia şi le-am pus la dispoziţie procurorilor tot ceea ce ni s-a cerut şi vom ajuta ancheta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Terminalul Schengen de pe Aeroportul Timișoara, inaugurat. A costat 40 de milioane de euro și este cel mai modern din țară FOTO VIDEO

Adevarul acum 35 minute
Noul terminal de plecări externe de pe Aeroportul Timișoara, denumit Terminal Schengen, a fost inaugurat vineri, 29 martie 2024. A costat aproape 40 de milioane de euro și este cel mai modern terminal din România.

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

Ziua Constanta acum 16 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben ce vizează județul Tulcea. Potrivit ANM, până la ora 17:00 în județul Tulcea : Delta Dunarii, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chi

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°