Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Româncele, vicecampioane europene la tenis de masă » Ne-au învins lalelele galbene

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 16 septembrie 2010 ·

România a pierdut finala europeană cu 1-3 în faţa unei echipe a Olandei în care se află două chinezoaice naturalizate

Jie Li şi Jiao Li au cucerit pentru a treia oară la rînd aurul european pentru Olanda

România-Olanda 0-1 Daniela Dodean-Jie Li 10-12, 11-6, 11-3, 10-12, 5-11

Luminile sînt pe o singură masă în sala de la Ostrava. Două echipe au mai rămas în concurs. România şi Olanda. Primul meci. Ochi oblici versus ochi drepţi. Daniela Dodean împotriva lui Jie Li. Cea mai bună jucătoare a României contra numărului doi al Olandei. Dana începe prost partida, punctele se adună în dreptul chinezoaicei naturalizate. Mingea e singura care se aude.

Viorel Filimon o îndrumă pe Dodean să aibă mai multă răbdare. Cu sufletul tras, Dana se întoarce la masă. Cadrul se strînge pe unghiile sale vopsite în negru sclipitor. Cadrul se lărgeşte pe loviturile desenate ale româncei. Pierde primul set, dar ceva se schimbă. Cu un joc inteligent şi puternic, le ia pe următoarele două la 6 şi la 3. Dana crede, dar şi Jie Li crede. "Olandeza" în vîrstă de 24 de ani revine şi salvează două mingi de meci. E momentul în care Dana se prăbuşeşte. La time-out spune numai "Nu, nu, nu!". Li cîştigă ultimul set cu 11-5. Românca de 22 de ani părăseşte sala în hohote de plîns.

România-Olanda 0-2 Elizabeta Samara-Jiao Li 12-14, 8-11, 2-11

E rîndul Elizabetei Samara. Cea care a cunoscut gustul unei medalii de aur în 2005, numai că atunci era a patra jucătoare din echipa României. Acum e om de bază. Strînge din dinţi şi se uită ameninţător peste fileu la Jiao Li. Sînt 16 ani între ele, fosta chinezoaică are 37. Pe faţa ei nu se mişcă nici un nerv. Eliza se înverşunează şi-i arată că ştie să joace. Se agaţă, dar pierde cu 12-14 primul set. A fost aproape de set, atît de aproape...

În următoarea felie a meciului, stîngacea din Româ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone: Mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan

News.ro acum 45 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, afirmă marţi că mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan. ”Mazilirea doctorului Cârstoiu este BLAT POLITIC PRIN CARE PSD ŞI PNL ÎL

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 24 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum o ora
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum o ora
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

Mediafax acum 16 minute
„Am semnat, astăzi, la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări”, a transmi

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum 35 minute
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Miniștrii de Externe din UE se feresc să promită livrarea de sisteme Patriot către Ucraina. România deține și ea această armă dorită de Kiev

Ziare.com acum 12 minute
Miniştrii de Externe din UE, reuniţi la Luxemburg, au declarat luni, 22 aprilie, că analizează de urgenţă cum să ofere mai multe sisteme de apărare aeriană Ucrainei, dar nu au făcut promisiuni concrete în legătură cu sistemele Patriot, pe care Kievu

Când se încălzește vremea și scăpăm de PLOI? Prognoza meteo până pe 20 mai

Gandul acum 46 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării, dar vor exista și perioa

Apple TV+ ar putea transmite Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Apple negociază cu FIFA preluarea drepturilor de transmitere a Campionatului Mondial al Cluburilor din 2025, conform surselor citate de The New York Times.

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°