Ajunge o bâtă la un car de oale. Iar vorba pe unde-a ieşit mai bine să fi tuşit. Sau croieşte de şapte ori şi taie o dată.

Pe vremuri, la curţile împărăteşti, slujitorii, nobilii şi dregătorii aveau o meteahnă. Pătimea suveranul de vreun defect? Liota curteană făcea pe dracu' în patru să-l imite. Şchiopăta regele? Îşi târâiau şi ei, mai la vedere, mai discret, câte un picior. Luase voievodul o săgeată în ochi? Numaidecât trăgeau pleoapa peste pupăză. Unii chiar îşi dădeau cu niţel piper, ori cu ceapă, nu cumva să pară amândoi ochii sănătoşi. Şi aşa mai departe. Meteahna asta face ravagii şi azi. Nu contează cine e la putere, vrem să ştim ce pohteşte suveranul. Imediat, caracuda şi ciurucurile adulmecă tot ce-i trece prin cap jupânului. Numai ce adie prin aer o şoaptă, o bârfă, o mormăială, că gaşca se pune în mişcare.

Aşa au sunat şi s-au văzut, în România noastră amărâtă, aceste zile nefericite. Două tabere, urându-se de moarte şi bâjbâind orbeşte spre putere s-au încăierat. Fiecare a vrut, în vârf de suliţă, capul adversarului. Şi fiecare a uzat de cele mai stranii, mai necinstite ori prosteşti stratageme pentru a-şi atinge scopul. Referendumul nu a pornit de la o învinuire forţată (e aceeaşi din 2007, iar în acea privinţă poporul s-a pronunţat o dată). A pornit de la pofta cuiva care şi-ar fi dorit alegeri prezidenţiale anticipate. Niciunul dintre consilierii, membrii de partid sau experţii care-i mişunau prin preajmă nu a avut curajul să explice cum stă treaba. Dimpotrivă, s-au făcut preş şi au grăbit, buluc, hei-rup, acţiunea de suspendare. Nimeni nu s-a uitat pe hârtii, statistici, nimeni nu a adus liste reale, date precise, paragrafe de lege. Să dăm drumul bolovanului la vale, în entuziasmul general. De partea cealaltă, mănuşa a fost ridicată şi aruncată înapoi, mai murdară. Boicot şi lovitură de stat. Şi aici, oastea de partizani, sicofanţi ş