Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mohamed ElBaradei, numit premierul Egiptului

Publicat in Constanta Express, sâmbătă 6 iulie 2013

Potrivit unei surse militare citate de agenţia franceză de ştiri, ElBaradei va depune jurământul în funcţia de prim-ministru în cursul serii de sâmbătă. Agenţia de presă egipteană MENA a informat că ElBaradei l-a întâlnit sâmbătă pe preşedintele interimar Adly Mansour, care, imediat după ce a preluat funcţia supremă în stat, a dizolvat Parlamentul, în care se aflau mulţi simpatizanţi ai preşedintelui Morsi.

ElBaradei (71 de ani) a fost mandatat de principala coaliţie a

opoziţiei, Frontul Salvării Naţionale (FSN), şi de grupurile de tineret

care au condus protestele anti-Morsi să negocieze cu forţele armate şi a

fost prezent atunci când comandantul acestora din urmă, generalul Abdel

Fattah al-Sisi, a anunţat miercuri preluarea puterii în Egipt de către

armată.

Mohammed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2005, pentru activitatea sa în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a revenit în Egipt, în 2010, pentru a se opune regimului Mubarak. El a susţinut activ revolta împotriva regimului Mubarak din iarna anului 2011.

„Este o personalitate internaţională, popular în rândul tinerilor, şi

crede într-o democraţie care să includă toate forţele politice. Este, de

asemenea, popular în rândul unora dintre grupurile islamiste”, a

afirmat o sursă apropiată de comandamentul militar.

Potrivit unor surse politice, ElBaradei ar fi o personalitate agreată şi

de guvernele occidentale, care au evitat cu orice preţ să numească

înlăturarea de la putere a lui Mohamed Morsi şi a Fraţilor Musulmani o

lovitură de stat militară.

În 2012, după înlăturarea de la putere a lui Mubarak, ElBaradei a intenţionat să candideze pentru şefia statului, însă, într-un ultim moment, s-a răzgândit.

Miercuri, ElBaradei a fost numit liderul opoziţiei, conducând o ali

Articolul in Constanta Express >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 41 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Mediafax acum 27 minute
„Eu am terminat. Ce am avut de spus şi de transmis d-lui Cristian Popescu Piedone am încheiat. Îi urez, din acest moment, sănătate. (...) Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 53 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum o ora
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 52 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°