Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Portret - „În fiecare tablou mă vând pe mine”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Provenind dintr-o familie nobilă, cu strămoşi ce aveau acelaşi talent, clujeanca Anne Nebert trăieşte din pictură, de care s-a îndrăgostit încă din copilărie. Într-o cameră cu miros seducător, tapiţată cu tablouri care mai de care mai colorate, Anne Nebert, fiica cunoscutului pictor clujean Carol Nebert, pictează din plăcere. A ajuns, însă, să trăiască din asta, îmbinând utilul cu plăcutul.

„Nu pot picta când sunt supărată ori dezamăgită de ceva, aşa cum fac unii pictori, ori când mă aflu într-o anumită stare. Eu trebuie să am un echilibru, pictez de plăcere”, povesteşte Anne.

Familie de pictori

Provine dintr-o familie nobilă, trăgându-se din Ioan cavaler de Puşcariu, iar pe lângă asta tatăl şi bunicul ei au fost pictori. „Cel mai mult îi simt lipsa tatălui meu, care mereu mă îndruma. El îmi era şi admirator, şi critic”, îşi aminteşte Anne Nebert.

Cu toate că a urmat cursurile Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, pictoriţa a studiat şi jurnalismul.

„Vroiam să mă ocup de paginile de cultură ale unui ziar”, spune pictoriţa. În cele din urmă a rămas la pictură, iar mai apoi, în afară de a picta, a început să organizeze numeroase expoziţii. „Cel mai frumos a fost la cea în care au fost expuse tablouri din cele trei generaţii Nebert. Picturile bunicului erau în stil clasic, tata picta mai modern. Cineva chiar a spus în glumă: «Veniţi să vedeţi cum degenerează arta»”, râde clujeanca.

Nu ştie ce i-a adus succesul, însă tablourile sale sunt foarte apreciate atât de simpli privitori, cât şi de clienţi. A început în liceu, sprijinită de tatăl ei şi a ajuns în momentul în care tablourile realizate de ea să fie expuse în casele unor persoane precum Veronica Guşă Drăgan, cea mai bogată femeie din România, Arpad Paszkany, căruia i-a vândut 11 lucrări sau unui director al companiei Colgate.

Modestă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

HotNews acum 27 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard /

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°