Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngerii păzitori ai animalelor fără speranţe

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 decembrie 2010 ·

Animal Planet prezintă astăzi, de la ora 22.00, un documentar despre voluntarii care găsesc adăposturi pentru animalele părăsite.

Documentarul "Caravana ultimei speranţe" este o serie în opt părţi care se concentrează asupra mi si unii câtorva oameni dedicaţi trup şi suflet salvării animalelor de companie.

Miza e mare atât pentru cei doi militanţi, Shelly Bookwalter şi Kyle Peterson, cât şi pentru câinii gata să fie eutanasiaţi, dar pe care cei doi speră să-i poată salva. În fiecare săptămână, ei organizează un grup de voluntari care participă la o campanie mobilă de adopţie, o iniţiativă absolut unică, în speranţa că vor găsi un cămin pentru fiecare dintre câinii fără stăpân.

150 de câini pe săptămână

În fiecare săptămână, Kyle şi Lucas, un alt membru al echipei, pleacă la drum cu peste 150 de câini, străbătând mii de kilometri pentru a face cunoştinţă cu noile lor familii. Este un ritual epuizant, datorită căruia mai bine de 6.000 animale de companie îşi găsesc un nou cămin în fiecare an.

Shelly este agent imobiliar şi de 16 ani este considerată înger păzitor al animalelor. Colaborează cu adăposturile, şi cei mai mulţi câini au fost salvaţi de la eutanasiere în ultimul moment. Tot timpul, Shelly are în îngrijire în jur de 25 de câini cărora le asigură medicaţia şi tratamentele necesare până când aceştia vor fi plasaţi familiilor adoptive, în fiecare lună cheltuind în jur de 1.000 de dolari.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Max Verstappen a câştigat cursa de sprint din Marele Premiu al Chinei

Mediafax acum 51 minute
Olandezul i-a devansat pe Lewis Hamilton şi pe coechipierul său, mexicanul Sergio Perez. Au urmat Ferrari-urile lui Charles Leclerc şi ale spaniolului Carlos Sainz, protagonistele unui duel incendiar. Lando Norris, care a plecat din pole position, a

Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara pedala de acceleraţie care s-ar putea desprinde

News.ro acum o ora
Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara o pedală de acceleraţie care s-ar putea desprinde şi bloca în ornamentele interioare, a anunţat vineri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA, tr

Primarul Capitalei anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final. ”Ne apropiem de final cu lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 2 ore
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Miroase a război

NapocaNews acum 27 minute
Scăderea coeficientului de inteligență în ultimele decade în Occidentul Europei nu trebuie să ne mire, vremurile grele creează oameni puternici, iar vremurile bune creează oameni slabi. Și mult mai proști aș spune eu. Propaganda pro război este rost

Vremea

București
acum

sâm.

8°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

9°/10°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°