În prima ediţie a semifinalelor din acest sezon se vor întâlni 12 concurenţi. Preselecțiile "Românii au talent" s-au încheiat. De săptămâna viitoare, telespectatorii vor putea urmări, live, înfruntarea dintre concurenții care aspiră la premiul de 120.000 de euro. „ROMÂNII AU TALENT”
Andi Moisescu, Andra și Mihai Petre
Printre cei 12 concurenţi ce se vor întâlni în prima ediţie în direct din cel de-al treilea sezon "Românii au talent", se număra Crina Zvoboda ventriloc, Orheanu Ştefan un iubitor al dansului irlandez, Grigorescu Vlad, iluzionist, Kiss Roland şi bike-ul său, Mihai Dobriceanu, unul dintre puţinii DJ talentaţi la dans şi Gabriela Artene, consultantul care a interpretat "O mio babbino caro".
Acrobaţi, magicieni, dansatori şi cântăreţi , toţi şi-au găsit loc în cel de-al treilea sezon al concursului de talente de la ProTV. Printre cei care au reuşit să convingă juriul format din Andra Andi Moisescu şi Mihai Petre că merită să meargă mai departe se numără atât Crina Zvoboda, concurenta, ventriloc de meserie, ce a urcat pe scenă împreună cu „bunica” ei, Julieta, cât şi Kiss Roland, campionul României la „bike trial”, care a tăiat respiraţiile tuturor.
SUMARUL ARTICOLULUI ROMÂNII AU TALENT. Ei sunt concurenţii care vor urca pe scenă în show-urile live | GALERIE VIDEOUn coleg de clasă al lui Narcis Ianău, la Românii au talentA spus că talentul lui este desenul, dar cu vocea a amuțit salaMuzica populară a fost "sexy" la "Românii au talent""Doamnă, vă așteptam!"Românii au talent: Ştefan, vânzătorul de cartofi şi ceapăRomânii au talent: Mihai Petre, scos din minţi de un bucătar
Nu va lipsi din semifinale nici Trupa Maria, un band format din opt fete şi băieţi, care au emoţionat-o pe Andra. Membrii formaţiei Maria sunt fraţi, au vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, şi