Rapiditatea aceasta a fost remarcată în discuţii private şi, conştiincios, ocolită public.
Căci, da, România a revenit, imediat, la ce îi era comun la începutul anilor 2000, înainte de promisiunea ratată a dreptăţii şi adevărului. Sistemul ticăloşit e intact. Pe înţelesul tuturor, examenul european se traduce aşa: aderarea a reuşit, fiindcă nu se putea altminteri, integrarea încă eşuează; cei mai pregătiţi pentru viitor au plecat deja. Cum reforma rămâne un cuvânt fără acoperire, economia României îşi caută, natural, obiceiurile din trecut, din urmă cu un deceniu.
Lepădarea de normele europene, întoarcerea la şpaga dezinhibată, la mecanismul crimei organizate nefardat, la baronizarea bruatală şi la asumarea laşă a condiţiei de viermi sub vremi, renunţarea la orice aparenţă a statului de drept este grăbită şi fatală. Urmează ieşirea din istorie, cu peronul pe partea stângă. Sau, mai rău, ieşirea prin dreapta extremă.
Văd, tot mai des, ziarişti care îşi caută tăcerile, nu cuvintele, laşităţile, nu curajul, trădările, nu onoarea. Ultimele cifre BRAT prevestesc moartea gazetelor tipărite. Problema se pune aşa: or muri ziarele, dar ziariştii vor să trăiască. Şi atunci dau fuga înapoi la clasici: jos - slujul, sus - şantajul. Înapoi în lumea a treia. Consecinţele sunt elementare şi nu pot fi evitate: când adevărul e prostituat (sau asfixiat cu prostie în culori), ticăloşia triumfă.
„Statul sălbatic" guvernat de Năstase nu s-a trasnformat nici măcar cu un centimetru, în adânc. Ce e comentat uneori, când mafioţii se mai ucid prin cafenele, a fost întotdeauna aici, ignorat la adăpostul fericirii în rate. Şi cum fericirea trece, iar ratele rămân, dezmeticirea, târzie, va fi dramatică, dar meritată.
Războiul preşedintelui cu mogulii media arată că tentaţia puterii integrale nu a dispărut niciodată (ceea ce nu îi face mai puţin greţoşi pe „ana
