Cea mai mare jignire pentru un angajat român este să-i pui la îndoială inteligenţa. Totuşi, specialiştii arată că deşteptăciunea conaţionalilor ţine destul de mult de „şmecherie“, nu doar de IQ.
Deşi în România un angajat lucrează în medie 41 de ore săptămânal, iar productivitatea nu este nici măcar la jumătate din media europeană, conaţionalii se consideră foarte inteligenţi, suferă de şefie şi le place să fie lăudaţi. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de compania de consultanţă şi training Result Development la sfârşitul anului 2011. Portretul angajatului român, realizat de participanţii la cercetare, a fost creionat dintr-o dublă perspectivă. În primul rând, respondenţii au vorbit despre sine, apoi despre cum îi văd pe colegii de muncă.
Astfel, caracteristicile de bază sunt cât se poate de diverse: bârfa, dorinţa de şefie, nevoia de a fi lăudat, dar şi creativitatea, inteligenţa şi deschiderea spre nou sunt câteva dintre trăsăturile creionate. Click pe foto pentru a vedea şi alte rezultate ale studiului
De asemenea, 71% din respondenţi consideră că angajaţii români sunt mândri (71%), invidioşi (70%), dar şi superficiali (67,9%). „Cu toţii suntem români şi formăm comportamentul colectiv românesc, identificându-ne cu calităţile dorite şi blamându-i slăbiciunile, de aceea modul în care îi vedem pe ceilalţi este şi modul în care ne văd ceilalţi pe noi înşine", a explicat Dorin Bodea, senior consultant la compania care a realizat studiul. Potrivit acestuia, majoritatea bărbaţilor care au răspuns la întrebările sondajului nu doar se consideră mai inteligenţi decât restul occidentalilor, ci şi cu aproximativ 50% mai isteţi decât femeile.
„Ceea ce este surprinzător cu privire la inteligenţa românilor este faptul că cea mai mare jignire este să le spui că nu sunt inteligenţi, iar atunci când apreciezi acest lucru, aceştia se simt