Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa îşi alege cuvintele despre sexul în biserici

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Papa Benedict al XVI-lea urmează să publice o pastorală în care să ofere explicaţii sau să îşi ceară scuze în numele Bisericii Catolice, după ce cazurile de abuzuri sexuale comise de preoţi au dăunat grav imaginii Vaticanului. Sursa: AP Photo

Potrivit AFP, scrisoarea semnată de Suveranul Pontif ar trebui să apară chiar astăzi. Este foarte posibil ca Benedict al XVI-lea să se adreseze episcopilor Irlandei, dar mesajul poate fi extins la întreaga lume catolică, după ce scandaluri cu implicaţii sexuale au avut loc recent şi în ţări ca Austria, Elveţia, Olanda, Italia şi chiar în ţara de naştere a actualului Papă, Germania.

Presa italiană a reuşit să contacteze câteva figuri de rang înalt de la Vatican, care au declarat că mesajul Papei trebuie să vină cât mai rapid, pentru a pune punct unui scandal care riscă să aducă "pagube iremediabile" Bisericii Catolice.

Urmaşul lui Benedict la Arhiepiscopia Munchenului, Reinhard Marx, a spus că Suveranul Pontif "va vorbi pentru toată lumea. Nu va fi ceva individual, pentru grupuri sau ţări. Cuvintele sale vor fi importante pentru noi".

Cel mai mare scandal a fost declanşat atunci când un raport guvernamental irlandez a scos la iveală că, între 1975 şi 2004, Biserica Catolică din Irlanda au ţinut ascunse mai multe abuzuri săvârşite de preoţi asupra copiilor. În raport, apare un număr incredibil: 15.000 de copii au suferit un asemenea tratament. Catolici britanici spun că au suspiciuni în doar două dintre cazuri. Alte mari scandaluri recente:

SUA - Biserica Catolică a plătit 2 miliarde de dolari, după sute de oameni din Boston au fost abuzaţi;

Mexic - Vaticanul a finalizat cercetările în cazul fondatorului Legionarilor lui Cristos, Marcial Maciel, acuzat că a avut un copil şi că a molestat mai mulţi seminarişti;

Brazilia - Un preot şi doi monseniori

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 11 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°