Magistrații Curții Constituţionale au declarat ilegal scrutinul prezidențial din 16 decembrie, pe motiv că atunci deputaţii care şi-au arătat buletinele la ieşirea din cabină au încălcat secretul votului.
Judecătorii i-au dat astfel dreptate fostului liberal-democrat Mihai Godea, singurul care a votat în secret. Decizia a anulat prima tentativă de alegere a preşedintelui, ceea ce înseamnă că procedura va fi reluată. Astfel, cea de-a doua încercare programată pentru 15 ianuarie nu va avea loc.
„Mă bucur că astăzi s-a evitat un dezmăţ în practica electorală. Clasa politică nu mai are niciun argument că nu ar avea suficient timp pentru dialog", a spus Mihai Godea.
Curtea i-a împăcat pe unii, dar i-a înrăit pe alţii. „Este o decizie corectă. Una este acţiunea deputatului, iar alta este acţiunea legii", a comentat liberalul Mihai Ghimpu. „Verdictul poate fi discutat, comentat, dar trebuie pus în practică", s-a arătat convins liberal-democratul Vlad Filat.
VOR CAPUL LUI LUPU
Comuniştii şi socialiştii au cerut demisia democratului Marian Lupu, singurul candidat la scrutinul din 16 decembrie, cel care i-a îndemnat pe colegii săi să arate buletinele de vot. „Actul de uzurpare a puterii în stat din ultimii trei ani a intrat în faza loviturii de stat. Vom cere atragerea la răspundere a lui Marian Lupu, cel care a cauzat acest lucru", a declarat comunistul Iurie Muntean.
„Presupunem că aceste scenarii au fost planificate şi realizate în mod premeditat, pentru a prelungi la nesfârşit aflarea în funcţii de conducere a actualilor lideri ai AIE", se arată într-un comunicat emis de Partidul Socialiştilor, condus de ex-comunistul Igor Dodon.
„Au existat precedente, la alegerea preşedintelui Parlamentului în toamna lui 2009 şi în 2010. Adevărat, poate a fost de o manieră mai puţin vizibilă. Că arăţi buletinul colegului sau pres