Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Microscopul lui Victor Babeş, expus la Muzeul Farmaciei

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Zeci de aparate medicale vechi de zeci şi sute de ani pot fi vizitate începând de vineri. Noua expoziţie de la Muzeul de Farmacie este inaugurată cu ocazia unui congres internaţional la care va participa şi Wim Mulder, de la Muzeul Ambulanţei din Utrecht. Microscoape vechi de sute de ani, un scaun de dentist vechi de 100 de ani sau electrocardiografe vechi de 90 de ani pot fi văzute începând de vineri la Muzeul Farmaciei din Piaţa Unirii. O nouă secţiune a muzeului va fi deschisă definitiv cu ocazia unor conferinţe din domeniu organizate începând de astăzi de firma de aparatură medicală Temco.

Chiar dacă o parte din obiectele expuse aici, aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie al Transilvaniei, au mai fost expuse în urmă cu 10-15 ani, colecţia prezintă şi multe noutăţi şi donaţii primite între timp.

Microscop din 1750

Cel mai vechi obiect din expoziţie este un microscop din 1750, care a fost donat de prof. dr. Luminiţa Pleşca-Manea. Tot la această secţiune, puteţi vedea un microscop monoculat tip C. Reicher cu trei obiective datat din 1800. Fabricat în Austria şi donat muzeului de prof. dr. Dimitrie Michail din Cluj-Napoca, microscopul a fost folosit de Victor Babeş în 1919, în cele şase luni în care a predat la Cluj.

Muzeograful Radu Crişan spune că valoarea obiectelor din expoziţie este inestimabilă, iar acestea vor folosi foarte mult studenţilor de la Medicină, care urmează cursul de Istoria Medicinei. „Ei vin în fiecare an în grupuri organizate şi sunt îndrumaţi de profesorii lor”, spune Radu Crişan.

Aparate de raze X din 1915

Expoziţia mai cuprinde mai multe secţiuni, printre care radiologie, cardiologie, oftalmologie, fizioterapie sau ginecologie. Unele  exponate sunt considerate piese de tezaur, printre care şi primul electrocardiograf din România, la care se presupune c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 30 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum o ora
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 11 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 3 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

Press Alert acum o ora
Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice. Potrivit unui comunicat al Mi

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°