Radu Voina a debutat cu succes pe banca României într-o partidă oficială. Înainte de meci el le-a spus fetelor în vestiar să lupte şi să dea totul în apărare, că doar aşa pot cîştiga.
"Cred că victoria noastră e pe deplin meritată, am condus de la un capăt la altul, iar pe final nu am avut emoţii. Aveam nevoie să debutăm cu dreptul pentru că fetele parcă nu aveau încredere în puterea lor", a spus Radu Voina. "Cu modestie putem ajunge departe. Franţa şi Danemarca abia ne aşteaptă!", a adăugat selecţionerul.
Radu Voina este preocupat de oboseala elevelor sale. "Tot meciul am jucat în şapte-opt. Sper să reziste".