Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Invazie de omizi în Parcul Natural Porţile de Fier

Publicat in Adevarul, vineri 14 iunie 2013 ·

Peisaj de sfârşit de toamnă aproape de mijlocul verii, în al doilea cel mai mare parc natural din România. Este vorba de faptul că pe zeci de hectare, frunzele copacilor din Parcul Natural Porţile de Fier au fost pur şi simplu devorate de un atac fără precedet al omizilor păroase.

Situaţia se întâmplă în una dintre cele mai importante rezervaţii naturale din Europa, Defileul Dunării, şi în acelaşi timp o zonă turistică tot mai căutată. Peisajul din Clisura Dunării este pur şi simplu de coşmar, cu milioane de omizi care după ce au devorat frunzele copacilor au pornit pe parapeţii de pe marginea drumului, pe carosabilul DN 57 sau pe pereţii caselor localnicilor din satul Dubova, în căutare de hrană. Există locuri unde întâlneşti chiar şi sute de exemplare pe metrul pătrat, de la larve până la adulţi.

De invazia fără precedent a omizilor nu au scăpat nici localnicii. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în grădinile gospodarilor din satele din Clisura Dunării, unde omizile au făcut pagube însemnate în recolta de fructe. La Eşelniţa şi Sviniţa oamenii spun că producţia de fructe de anul aceste este compromisă total. Omizile au devorat frunzele pomilor, iar fructele au căzut la pământ. „E prăpădul lumii. Avem livadă de pruni, de cireşi, de meri, peri, de două ori am stropit, am cheltuit o grămadă de bani pe soluţii, dar degeaba. Sunr grămadă, pică de sus dacă nu eşti atentă îţi cad în cap. Zidurile toate sunt pline de omizi. Au dat cei de la Romsilva cu ceva, dar mai mult în pădure, dar aici nu prea că e Parcul Natural şi le omoară viperele”, a spus o localnică din Dubova. „Mărul, gutuiul, prunul e afectat, a trecut acum şi la nuci şi mănâncă şi frunza de stejar şi de fag”, a spus Victor Palade, un alt cetăţean din Dubova.

Localnicii spun că omizile intră şi în locuinţe şi se tem că pomii din grădini se vor usca.„Toată poiana e afectată, este totul uscat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum 53 minute
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 31 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Metrorex: Noul tren Metropolis produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare, sisteme de alarmare în caz de urgenţă, locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, folie anti-grafitti

News.ro acum o ora
Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit joi la Depoul Berceni, anunţă Metrorex. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane, are afişaj d

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Ciolacu, întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisarul european pentru Parteneriate Internaţionale

Mediafax acum 46 minute
„Şeful Executivului român a arătat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă provocările la adresa securităţii în zonă, a condus şi la perturbarea pieţelor globale şi a lanţurilor de aprovizionare şi a apreciat că strategia de diplomaţie eco

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°