Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO O fetiţă răpită în California de mătuşile ei românce a fost găsită de poliţie după şapte ani

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

O fetiţă răpită din California în urmă cu şapte ani de mătuşile ei de origine română a fost găsită în Pheonix, Arizona , la o familie de ţigani care nu are nicio legătură biologică cu ea, dar care se luptă acum pentru obţinerea custodiei.

Copilul a fost dat dispărut în septembrie 2003. Fetiţa se afla în grija unor părinţi adoptivi în Norwalk, California, când a fost răpită de trei dintre mătuşile sale dintr-un restaurant. Două dintre mătuşi au fost prinse imediat după răpire, dar una dintre ele a reuşit să scape.

Poliţiştii au spus că Amber se află într-o stare fizică bună, dar este traumatizată. Este pentru a treia oară când fetiţa îşi schimbă familia. După şatep ani de la dispariţia ei, Amber Nicklas vorbeşte româneşte la fel de bine cum vorbeşte engleza.

Familia era "evazivă şi ascundea adevărul", a afirmat căpitanul Patrick Maxwell, din cadrul biroului şerifului din comitatul Los Angeles, citat de CNN.

Membrii familiei unde se afla acum Amber nu au putut prezenta un certificat de naştere sau documente privind adopţia micuţei, recunoscând că fetiţa de şapte ani nu era a lor. Familia susţinea că mama naturală a fetiţei este dependentă de droguri şi şi-a neglijat copilul. Poliţiştii care s-au dus în casa din Phoenix au descoperit că femeia o ascunsese pe fetiţă în cadă sub o grămadă de haine şi prosoape.

Identitatea lui Amber fusese schimbată, inclusiv numele şi data naşterii, potrivit poliţiei citate de CNN. De asemenea, fetiţa nu a fost trimisă la şcoală. Autorităţile au confirmat identitatea reală a lui Amber prin amprente, fotografii şi probe ADN. Totuşi, nu există indicii care să arate cum a ajuns fetiţa să locuiască cu această familie, în Pheonix.

Copilul a fost plasat în custodia statului California, iar procurorii vor depune plângere, a declarat Trent Crump, sergent la poliţia din Phoenix. Părinţii ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz răsturnat în Suceava: Cinci persoane au fost rănite

Ziare.com acum 55 minute
ISU Suceava a anunțat că un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, 29 martie, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 47 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 29 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 42 minute
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 46 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Mediafax acum 10 ore
Biden şi cei doi foşti preşedinţi vor participa la o discuţie moderată de Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii „The Late Show”, la Radio City Music Hall, în faţa a mii de invitaţi, în cadrul a ceea ce campania de realegere a lui Biden a declarat

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale