Este împiedicată confiscarea mişcării de stradă de către anticomunişti.
Ce s-a întâmplat în ziua de 22 decembrie 1989 este o chestiune deschisă. Fiecare dintre noi are o părere, nu există un consens asupra unor termeni precum revoluţie sau lovitură de stat, iar cercetările cu ambiţii ştiinţifice sunt adesea influenţate de partizanatul politic. Voi încerca să expun, pe scurt, ceea ce cred că s-a întâmplat, fără a avea pretenţia că explicaţia mea este cea corectă.
În esenţă, cred că ziua de 22 înseamnă abandonarea lui Nicolae Ceauşescu de către structurile represive ale regimului şi prăbuşirea acestuia, în paralel cu o lovitură preventivă întreprinsă de vârfurile armatei şi Securităţii. „Preventivă” întrucât acestea doreau să evite scenariul cel mai pesimist: transformarea mişcării violente, dar difuze împotriva lui Ceauşescu într-o mişcare anticomunistă care să măture întreg eşafodajul de putere al vechiului regim.
În ce măsură existau planuri conspiraţionale realiste nu ştiu - probabil că proiecte existau, însă ele nu s-au mai potrivit foarte bine cu situaţia de pe teren, aşa că a fost nevoie de improvizaţie. Nu cred că planurile respective luaseră în calcul posibilitatea ca PCR şi structurile de forţă ale regimului să fie pătate de represiunea pe scară largă - mai degrabă îmi închipui că se intenţiona un puci în interiorul regimului, pe fondul tulburărilor populare.
Oricum, după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu (cred că putem vorbi, din start, de capturare), comandanţii militari nu pot convinge lumea să se întoarcă în case şi să aştepte în faţa televizorului, să vadă cine preia puterea. Mai bine zis, cum şi pe ce căi ajung la putere cei vizaţi: grupul restrâns, în mare măsură pro-gorbaciovist, din eşalonul doi al Partidului. Unii au fost persecutaţi nu neapărat pentru că erau pro-gorbaciovişti, ci pentru că erau pro-sovietici. Ion Iliescu e
