Administraţia locală a lansat licitaţia pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă, o investiţie care se ridică la circa 35 de milioane de lei. Pentru terminarea lucrărilor, suma estimată este de 1,6 milioane de lei.
Primăria Cluj-Napoca a depus pe portalul e-licitaţii.ro o ofertă pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă, asta după ce în iulie, anul acesta, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis anularea a procedurii de achiziţie publică.
Ca lucrările să se termine la Sala Polivalentă mai e nevoie de 1.651.494,86 lei (valoarea lucrărilor prevăzute, procentul de „diverse şi neprevăzute” fiind de 4,7%). Lucrările ar trebui finalizate în 8 luni de la stabilirea câştigătorului. Firmele care vor licita această lucrare se vor afla pe 16 octombrie, tot atunci şi cine va termina construcţia Sălii Polivalente.
Prima licitaţie pentru Sala Polivalentă a avut loc pe 19 noiembrie 2011. Au depus oferte: CON-A (50.926.063,83 lei), DAFORA (88.273.678,21 lei) ACI (91.874.820 lei). Diferenţa faţă de prima licitaţie este de 13 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru unele îmbunătăţiri la Sala Polivalentă, susţine primarul Clujului, Emil Boc.
Mai mare decât Polivalentă din Bucureşti
Proiectarea şi execuţia se va face astfel încât sala să fie omologabilă la mai multe ramuri sportive: baschet, volei, handbal, dar şi gimnastică, box, judo, karate, scrimă. Se mai pot găzdui următoarele activităţi: dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, congrese internaţionale pentru 5.000 de invitaţi, concerte de scenă pentru 7.000 persoane.
Cum ar trebui să arate Sala Polivalentă
Sala Polivalentă din Capitală are o capacitate de maxim 8.000 de locuri în timpul unui concert.
Sala multifuncţională va putea fi configurată, astfel încât numărul de locuri să se modifice, în funcţie de tipul spor