Nici problema personală a omului, nici problema ţării nu se rezolvă prin scurte puseuri autodistructiv.
Gestul sinucigaş al lui Adrian Sobaru a creat o situaţie din care toată lumea iese prost. Evident, iese prost Guvernul. Proasta administrare a crizei, măsurile drastice de austeritate, suspiciunea de corupţie şi incompetenţă au provocat o escaladare a disperării publice, al cărei exponent a devenit, pe 23 decembrie, electricianul de la TVR. Culpabilizarea guvernanţilor a fost, de altfel, un „obiectiv" explicit al protestului. Adrian Sobaru şi-a „dedicat" gestul lui Emil Boc şi „portocaliilor" care „ne-au distrus viitorul". N-aş vrea să fiu, în asemenea împrejurări, în pielea parlamentarilor PDL. Pe unii i-au lăsat, vizibil, nervii, s-a vânturat ideea demisiei obligatorii a echipei guvernamentale, Opoziţia a căpătat în dotare o nesperată muniţie.
Dar şi Opoziţia a ieşit prost. N-a avut nobleţea, sau măcar abilitatea, de a nu valorifica politic nefericita întâmplare. S-a grăbit, dimpotrivă, să facă din dramă un capital electoral. Recunosc că tentaţia era mare, dar aş fi preferat să fiu martorul unei reacţii de compasiune omenească şi sobrietate. N-a fost cazul. S-au făcut imediat declaraţii anti-guvernamentale, s-a speculat maximal momentul, în beneficiul partidelor combatante. Prăbuşirea unui om a devenit materie primă a luptei pentru voturi.
Foarte prost a ieşit, îmi pare rău s-o spun, presa. A simţit imediat mirosul de sânge şi s-a precipitat, lacom, spre prelucrarea vandabilă a „ştirii". Totul a fost filmat „profesionist", microfoanele jurnaliştilor au luat cu asalt incinta Parlamentului, parlamentarii din preajmă au fost înghesuiţi dizgraţios de armate de intervievatori, al căror interes pendula între senzaţionalul suculent şi şopârla politică. Tragedia a devenit „sursă", vecinătatea morţii a devenit spectacol.
Oricât mi-ar fi de