Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Clona lui Victor Mocanu a fost scoasă din lupta electorală! Tânărul a fost adus la Tribunal sub protecţia unei gărzi de corp

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Tânărul de 24 de ani din judeţul Bacău care s-a înscris, pe 1 mai, în cursa electorală pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău, nu are dreptul să mai candideze. Aceasta este hotărârea luată de Tribunalul Buzău. Instanţa s-a pronunţat astăzi după ce preşedintele în exerciţiu al Consiliului Județean Buzău a contestat listele de semnături pe care contracandidatul cu acelaşi nume le-a depus în sprijinul susţinerii candidaturii sale ca independent. În susţinerea contestaţiei împotriva clonei sale, Mocanu a adus dovezi materiale prin care pe listele de susţinători apăreau persoane care nu au semnat niciodată, ori persoane plecate din ţară sau chiar decedate.

Judecătorii buzoieni l-au avut astăzi în faţă pe cel de-al doilea Victor Mocanu, tânărul candidat independent la şefia Consiliului Judeţean, în timpul procesului privind legalitatea candidaturii acestuia. Vădit jenat de situaţia în care se afla, acesta lea spus magistraţilor că are doar opt clase, pe care le-a făcut în comuna Buda, judeţul Bacău.

Pledoaria avocaţilor părţii care a contestat candidatura “clonei” s-au bazat pe invocarea unor nereguli majore la întocmirea listelor cu semnatari, în baza cărora BEJ a acceptat candidatura tânărului Victor V. Mocanu. Aceştia aufost ajutaţi şi de o anchetă a poliţiei, solicitată chiar de instanţă, care a scos în evidenţă, printre altele, că doi dintre agenţii care au adunat semnături nu există.

Pentru fiecare dintre probele administrate de contestatarii candidaturii “clonei”, avocatul din Bucureşti al apărării acestuia găsea argumente care pe alocuri stârneau zâmbete din partea celor prezenţi la proces, cum ar fi lipsa din partea atenţiei celor care întocmeau listele.

La final, tânărul Victor V. Mocanu, tizul actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, a spus instanţei că are opt clase şi că a muncit în Belgia, ca zidar. Pentru a fi ţinut de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 16 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 27 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00

Gandul acum 20 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Alina Gorghiu: Dosarul Mineriadei, o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar / Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească

News.ro acum o ora
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. ”Avem o obligaţie pe care sper să n

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°