Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Funeriu a tăiat 18 milioane de lei din bugetul sportului

Publicat in Gandul, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Şeful MECTS nu s-a ţinut de cuvânt când a promis acum o lună că ANST va primi, în 2011, acelaşi buget pe care l-a avut anul trecut

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret ANST va avea în acest an un buget de 55.368.755 de lei, cu aproximativ 18 milioane de lei mai puţin decât în 2010. Aceasta, deşi cu o lună în urmă ministrul Daniel Funeriu promitea, în cadrul unei festivităţi, că sportul românesc va avea un buget identic cu cel de anul trecut.

"Au fost prea mulţi miniştri care spun că dau bani, dar noi nu dăm bani, ci îi alocăm din banii contribuabilor. Am ales să am o atitudine rezervată faţă de sport deoarece nu am vrut să profit de pe urma imaginii sportului, pentru că lumea politică nu a arătat că ştie ce e performanţa. Chiar dacă 2011 va fi un an dificil, am încercat să asigur un buget identic cu cel din 2010 pentru federaţiile sportive. În total, acestea vor primi 73 de milioane de lei", se lăuda Funeriu, dar pe hârtie lucrurile stau altfel.

Pentru că în 2011 sportul va avea un buget cu puţin peste 13 milioane de euro, şi aceasta în cel mai important an, pentru că 2011 este an preolimpic iar majoritatea federaţiilor vor căuta să-şi califice sportivii la Jocurile Olimpice Londra 2012.

Doina Melinte speră într-o rectificare

Pusă într-o situaţie delicată, şefa sportului românesc, Doina Melinte, speră ca în a doua parte a lui 2011 ANST-ul să beneficieze de o rectificare bugetară.

"Acesta este bugetul care ne-a fost repartizat de la minister. Aşa cum toate domeniile trec printr-o perioadă de criză, la fel şi sportul trece printr-o astfel de situaţie. Şi anul trecut am avut criză şi totuşi au fost rezultate. Într-adevăr sumele sunt mai mici, dar considerăm că în partea a doua a anului vom avea şi alţi bani, care ar putea veni prin redistribuire de la alte capitole", a spus Melinte, care a precizat că ban

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Mediafax acum 22 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Hotărârea care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative, din care 22 de molecule noi, nelistate până în prezent

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 32 minute
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Teleorman: Tânăr de 18 ani, arestat preventiv pentru viol şi violare de domiciliu / Victima are 67 de ani

News.ro acum 37 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi cere o ţigară, a intra

Ciolacu: Aprobăm azi mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare de 260 de milioane de lei / Sprijinim IMM-urile şi HORECA să-şi instaleze panouri fotovoltaice şi staţii pentru încărcarea vehiculelor

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, Executivul sprijină IMM-urile şi HORECA s

Cel puţin cinci imigranţi, printre care un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

News.ro acum 52 minute
Cel puţin cinci migranţi - trei bărbaţi, o femeie şi un copil - au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais, au decl

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum o ora
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°