La capătul unei ţesături de societăţi comerciale apare consilierul PD-L Gabriel Szilagyi, omul care a construit cu girul autorităţilor patinoarul de peste 12 milioane de euro. În 2010, Szilagyi declara că afacerile cu statul nu sînt profitabile.
Anul 2011, 8 noiembrie. Compania Naţională de Investiţii (CNI) a atribuit contractul de 6,2 milioane de euro pentru refacerea bazinului olimpic din Braşov. Din 4 oferte primite, consorţiul format din Eren Cons, Vectra SRL, Morani Impex şi Arcadia Engineering iese învingător. Liderul asociaţiei e Eren, subcontractor şi la patinoarul de peste 12 milioane de euro, girat de primarul George Scripcaru şi finanţat de CNI.
Arcadia Engineering a bifat şi ea prezenţa la patinoarul preţios, însă prin asociere directă cu MBS Group SRL. Duetul Arcadia-MBS Group a încasat în plin şi o lovitură de 30 milioane de euro, de la ministerul Elenei Udrea, prin intermediul CNI, la complexul olimpic de nataţie din Otopeni. Acestea sînt faptele, urmează personajele. Anonime pentru publicul larg, însă loiale partidului. Esenţa unei relaţii de succes şi de lungă durată cu statul. Citiţi cu atenţie, urmează scenariul unui camuflaj de efect!
Anul 2009, 9 septembrie. Mai întîi, o scurtă revenire. Primarul George Scripcaru oferă prin negociere directă unei asocieri conduse de MBS Group, fără să ţină cont de legislaţia achiziţiilor publice, construcţia unui patinoar care se preconiza iniţial să coste 3,6 milioane de euro. Ulterior, suma a fost suplimentată prin acte adiţionale la peste 12 milioane de euro! Firma MBS e administrată de Gabriel Szilagyi, consilier PD-L de Turda, şi a colectat 70 de milioane de euro din contractele publice în doar 9 luni din vara lui 2009. În asocierea liderului MBS, firma cu sediul social într-un apartament din Turda, mai apar Arcadia Engineering şi Energo SA.
Legături bolnăvicioase
Nu e v