Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alb-violeţii timişoreni au fost învinşi de Rapid după aproape trei ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Bănăţenii au fost invincibili în ultimele şase întâlniri cu giuleştenii, începând cu 2007. Înfrângerea nu a amplificat tensiunile esistente la Timişoara, atât conducerea cât şi suporterii apreciind evoluţia echipei drept bună.

O execuţie excelentă a lui Matici, şut la vinclu de la 25 de metri, a fost destul de ajuns pentru ca rapidiştii să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în joc aseară. Cu reacţii virulente după primele două etape ale returului, chiar dacă echipa a câştigat patru puncte cu Bistriţa şi Iaşi, finanţatorul Marian Iancu era liniştit după prima înfrângere a anului.

„Putem juca foare foarte bine şi să pierdem, ăsta e fotbalul. Joci prost şi aduni puncte şi faci un meci excepţional în deplasare, şi pierzi. Rapid a avut doar doua ocazii, ne-a dat o palmă Divinitatea să ne respectăm antrenorul, ca de acum încolo să înţelegem ce înseamnă fenomenul ăsta. Trebuie să ne susţinem echipa şi să uităm cuvîntul demisie şi să fim alături de ei. Nu a intrat mingea din toate poziţiile timp de 90 de minute”, a spus patronul de la „Poli”.

Lecţia înfrângerii

Conducătorul clubului i-a lăudat pe jucători şi a trimis „înţepături” către spectatorii care l-au contestat pe antrenor după meciul cu Poli Iaşi din etapa trecută. „Îi felicit pe jucători, şi-au dorit mult un rezultat pozitiv, dar meritam această palmă ca să tragem învăţăminte din seara asta. Am devenit necivilizaţi, am ieşit din tribune şi am intrat în teren unde nu e voie, unde plătim amenzi şi arătăm că ceva se întîmplă, apostrofăm echipa cînd nu joacă nimic, dar ni s-a arătat că se poate să joci bine şi să nu intre mingea în poartă”, a declarat Marian Iancu.

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău este de părere că echipa sa a fost superioară adversarului, din punctul de vedere a jocului prestat. „Am fost mai buni decât Rapid, am avut opt ocazii în repriza a doua. Diferenţa a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 37 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 26 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum 54 minute
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

SURSE Percheziții la complexul energetic Oltenia și la fostul manager Daniel Burlan, într-un dosar de corupție

G4Media acum 21 minute
Șapte percheziții sunt în desfășurare, joi, la complexul energetic Oltenia, într-un dosar de corupție, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Procurorii DNA fac o anchetă care ar viza lucrări de modernizare la Rovinari, Isalnița și Turceni, iar

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Mai mulți minori, inculpați pentru atacul din Sydney. Ce au descoperit autoritățile în timpul perchezițiilor

Ziare.com acum o ora
Cinci adolescenţi au fost inculpaţi pentru terorism în urma unei investigaţii asupra unui atac cu armă albă de la o biserică din Sydney din aprilie în care două persoane au fost înjunghiate, a anunţat joi poliţia federală din Australia. "Cinci tiner

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°