Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poți să pierzi așa ceva? Un timișorean și-a uitat televizorul în tramvai

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 septembrie 2012 ·

Un timișorean și-a uitat televizorul în tramvai. Acesta a pornit de acasă cu aparatul într-o pătură, dar până să ajungă la destinație a uitat de el, și a coborât, uitând televizorul în vagon.

Angajații Regei de Transport Timișoara (RATT) au descoperit într-un vagon care circula pe linia 8 un televizor. Acesta este perfect funcțional și a ajuns, luni dimineață, în biroul șefului depoului de tramvaie. La încheierea turei, duminică noaptea, vatmanul de pe linia 8 a verificat dacă toate vagoanele sunt în regulă, și a descoperit că într-unul fusese uitat un televizor marca DSD.

Este prima dată când în tramvai a fost uitat un obiect de mari dimensiuni. De obicei, spun angajații regiei, oamenii își uită umbrelele sau obiecte mici. Unii își pierd cheile, care le alunecă din buzunare. Foarte rar, alții își lasă în tramvai, din greșeală, plase cu cumpărături. „Cel mai adesea timișorenii își pierd în tramvaie cheile sau portmoneele, dar își uită diverse genți, mape, plase”, declară Silvia Oprea, din cadrul biroului de Relații Publice al RATT.

Reprezentanții RATT îl așteaptă pe proprietarul televizorului să vină să îl recupereze la sediul din cartierul Dâmbovița.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 56 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 26 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Nicolae Ciucă NU a urmărit explicațiile publice ale lui Cîrstoiu / „Nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară”

Gandul acum 2 ore
Cătălin Cirstoiu a îndeplinit cerințele liderilor coaliției de a oferi într-o conferință de presă explicațiile privind presupusele situații de incompatibilitate, la câteva ore după ultimatumul lui Marcel Ciolacu. Liderul PNL nu a reușit să urmăreas

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°