Ancheta poliţiştilor în cazul băieţelului dat dispărut în localitatea ieşeană Focuri pe data de 24 ianuarie şi găsit mort pe 5 februarie a scos la iveală detalii cutremurătoare. Copilul era maltratat atât de către tatăl alcoolic, cât şi de către învăţătoarea de la şcoală. A ales să-şi înece copilăria în alcool şi a sfârşit mort într-un şanţ de la marginea satului.
Peste 30 de poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sau localnici l-au căutat pe Ştefan Spătaru timp de zece zile. L-au găsit decedat, în cele din urmă, la doar câţiva zeci de metri depărtare de casă, iar Poliţia a început o anchetă în acest caz.
Oamenii legii au reuşit să refacă complet ziua de 24 ianuarie, atunci când Ştefan n-a mai ajuns acasă de la şcoală. Au fost audiate zeci de persoane din localitate, colegi, profesori de la şcoală sau localnici, iar concluziile anchetei sunt dramatice.
Copiii le-au spus poliţiştilor că Ştefan a fost dat afară de la ore, învăţătoarea reproşându-i că "puţea" şi-i deranja pe colegi. Pentru Ştefan era însă un fapt obişnuit să fie trimis acasă de la şcoală.
Copilul n-a avut curaj să meargă acasă pentru că ştia că tatăl, care-l forţa să meargă la şcoală pentru a-i încasa alocaţia, îl aşteaptă cu o nouă porţie de bătaie. Poliţiştii au stabilit că Ştefan a reuşit să obţină de undeva o sticlă de alcool medicinal, pe care a băut-o în timp ce se îndrepta încet spre casă. Cu doar câţiva metri înainte de a ajunge acasă a coborât într-o râpă şi a adormit. Cei care l-au descoperit spun că băiatul mirosea puternic a spirt chiar şi după peste 10 zile de la moarte. I-a fost stabilită la autopsie o concentraţie de 0,5 mg/l de alcool pur în sânge.
„Copilul nu mai avea mamă, aceasta decedând în urmă cu un an, dar şi băiatul era puţin obraznic. Învăţătoarea l-a dat afară din clasă, iar băiatul a stat o vreme pe holurile ş