Despre o istorie mai puternică decât oamenii şi o literatură sufocată în primele două decenii ale comunismului românesc de creaţia hidoasă a lui Andrei Jdanov: realismul socialist. Sursa: IICCMER

Uneori, în urma cataclismelor mai rămân doar cifrele seci, anii şi o vagă amintire a dramelor.

Când aproape zece mii de titluri literare sunt şterse la ordin politic, iar cel puţin o generaţie creşte în prezenţa furajului ideologic livrat pe post de capodoperă, uitarea vine ca mecanism firesc. Ca un alibi.

Povestea aceasta a fost recuperată, marţi seară, de criticul literar Sanda Cordoş, în faţa unei asistenţe strânse la sediul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Invitată să vorbească, în cadrul seriei de conferinţe “Monica Lovinescu”, despre experimentul literar comunist din perioada de glorie a realismului socialist, profesorul de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj a făcut o radiografie completă a ramificaţiilor ideologice responsabile pentru cataclismul produs în cultura română între 1947 şi 1964.

Povestea aceasta ar putea fi scrisă în nenumărate feluri, plecând de la biografiile complicate ale scriitorilor care au acceptat să facă propagandă unui regim criminal şi încheind cu drama unei generaţii de români pentru care Hortensia Papadat Bengescu trebuia să fie, prin ordin politic, doar un caz patologic.

Povestea aceasta conţine, însă, mai mult decât ani, cifre şi realităţi dure (în cadrul aceleiaşi serii de conferinţe, criticul Eugen Negrici susţinea, în iunie, că un sfert din literatură română e produsul plenarelor de Partid).

Mutaţia capitală

Drama se recomandă, la origini, cu litere chirilice. După 1948, Andrei Aleksandrovici Jdanov a fost autoritatea tutelară în acţiunea de remodelare a literaturii române după chipul şi asemănare