Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL are cod de etică. Ioan Oltean își amenință colegii cu tribunalul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 octombrie 2011 · ·

Conducerea PDL a adoptat, în unanimitate, codul de etică propus de europarlamentarul Monica Macovei, care va fi pus în practică începând chiar de astăzi. Sursa: Codrin Prisecaru

Codul de etică, elaborat de vicepreşedintele Monica Macovei şi preşedintele Comisiei de Integritate, Daniel Buda, va fi documentul în baza căruia partidul îi va putea sancționa de astăzi înainte pe membrii care au fost condamnați penal sau au colaborat cu securitatea dar și pe cei care sunt în conflict de interese sau nu-și depun la timp declarațiile de avere.

"Substanța acestui cod este următoarea: când apar probleme de integritate PDL va trebui să reacționeze rapid prin proceduri stabilite", a declarat Monica Macovei, precizând că prin adoptarea acestui cod s-a ridicat standardul de integritate în clasa politică românească.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a precizat la rândul său că până pe 31 decembrie vor fi gata și criteriile de evoluţie în cariera politică pentru membrii Partidului Democrat Liberal.

Sancțiuni pentru cei care dau informații adversarului politic

Dacă unul dintre membrii partidului a fost condamnat definitiv sau s-a stabilit că acesta a colaborat cu Securitatea, potrivit noului cod acesta va fi exclus din PDL. În cazul trimiterii în judecată, sancțiunea va consta în suspendarea din partid, precum și din retragerea sprijinului politic pentru funcția publică în care persoana a fost numită.

Membrii PDL mai pot fi sancționați și în cazul în care există indicii temeinice pentru comiterea unor fapte penale, în special corupţie, fraudă, crimă organizată sau alte fapte de natură penală grave, care afectează credibilitatea partidului, îpentru incompatibilităţi constatate de instanţele judecătoreşti pe baza unor decizii ale ANI, pentru conflictul de interese până la gradul II inclusiv; stabilirea printr-o hotărâre judecătorească defin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum o ora
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum 17 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: În Franţa, se menţin controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie

News.ro acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile au decis să menţină controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie. Decizia vine în contextul Jocurilor Olimpice şi Parali

Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, nu va candida la alegerile locale: „Sunt însărcinată și este o sarcină cu risc”

HotNews acum 34 minute
Flavia Boghiu, viceprimarul suspendat al orașului Brașov, a anunțat că nu va candida la alegerile locale din acest an întrucât este însărcinată, iar sarcina este una cu risc. Boghiu este suspendată din funcție în urma unui dosar deschis de DNA pentr

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum 55 minute
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Descoperire macabră în curtea Spitalului din Vaslui. 13 schelete, găsite în timpul unor săpături

Ziare.com acum 50 minute
Stupoare la Vaslui, în curtea spitalului nr. 2. În timpul efectuării unor săpături pentru realizarea unor lucrări de excavare, au fost descoperite mai multe schelete umane. Au fost anunțate imediat autoritățile, la fața locului fiind trimiși și mai

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°