Stafful medical încearcă să-i predea tot lotul valid lui Liviu Ciobotariu pentru derby-ul cu CFR. Cosmin Moţi a început să se antreneze normal, dar încă se mai opreşte în timpul şedinţelor din cauza durerilor. Pe Kone îl deranjează spatele şi ieri şi-a privit colegii de pe margine.
Dinamoviştii speră să deplaseze la Cluj tot lotul valid. Cosmin Moţi a stat ultimele două meciuri, după ce, la partida cu FC Braşov a primit o lovitură oarbă în muşchi şi a fost nevoit să iasă de pe teren. De ieri, stoperul a reluat antrenamentele normale, însă, în timpul şedinţei de pregătire s-a oprit de mai multe ori din cauza durerilor. Şi Djakaridja Kone le-a dat emoţii antrenorilor. Tot ieri, mijlocaşul a anunţat că are probleme la spate şi ar prefera să nu se antreneze. A fost ascultat, iar africanul şi-a privit colegii de pe margine. Totuşi, medicii spun că atât Moţi, cât şi Kone au şanse mari să intre pe teren, sâmbătă, în Gruia.
Munteanu şi Kone, la un pas de suspendare
Ciobotariu se teme şi din pricina cartonaşelor galbene. Astfel, Kone şi Munteanu sunt la "un galben" de suspendare. În cazul în care cei doi vor fi avertizaţi cu CFR, aceştia nu vor fi pe teren etapa următoare, acasă, cu Sibiu.
2 partide a ratat Cosmin Moţi, meciul de Cupă cu Severin şi jocul de la Cluj cu Universitatea
Stafful medical încearcă să-i predea tot lotul valid lui Liviu Ciobotariu pentru derby-ul cu CFR. Cosmin Moţi a început să se antreneze normal, dar încă se mai opreşte în timpul şedinţelor din cauza durerilor. Pe Kone îl deranjează spatele şi ieri şi-a privit colegii de pe margine.
Dinamoviştii speră să deplaseze la Cluj tot lotul valid. Cosmin Moţi a stat ultimele două meciuri, după ce, la partida cu FC Braşov a primit o lovitură oarbă în muşchi şi a fost nevoit să iasă de pe teren. De ieri, stoperul a reluat antrenamentele normale, însă, în timpul şe