Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bud pleacă la Mediaş. CFR nu s-a înţeles cu Pandurii

Publicat in Adevarul, marți 30 august 2011 ·

Atacantul lui CFR Cluj, Cristian Bud, va fi împrumutat un sezon la Gaz Metan Mediaş. Deşi se afla foarte aproape de un transfer la Pandurii, cele două cluburi nu s-au înţeles din cauza pretenţiilor celor de la CFR, iar fotbalistul va reveni pe malul Târnavei, echipă de la care a venit la Cluj

Cristian Bud va părăsi pe CFR Cluj. După ce clujenii au primit „verde“ de la FIFA pentru transferul lui Weldon, şefii au decis că nu mai au nevoie de serviciile fotbalistului adus în Gruia în pauza competiţională a sezonului 2009-2010 pentru 700.000 de euro. Atacantul a negociat în această perioadă atât cu Pandurii, cât şi cu Gaz Metan Mediaş şi FCM Târgu Mureş, iar în cele din urmă va reveni la echipa de unde a ajuns la CFR.

Cele două părţi au ajuns la un acord pentru un împrumut datorită relaţiilor bune dintre cele două cluburi. Chiar dacă Pandurii i-au oferit cel mai bun contract jucătorului, 6.000 de euro lunar, transferul a picat din cauza unei clauze pe care cei de la CFR doreau s-o introducă în contract.

Directorul executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu, a dezvăluit motivul pentru care fotbalistul nu va ajunge sub comanda lui Petre Grigoraş: „Noi i-am oferit cel mai bun salariu şi ne înţelesesem cu jucătorul, dar nu puteam fi de acord cu clauza pusă de cei de la CFR. Ei ar fi dorit să ni-l dea definitiv, dar în contract să treacă o clauză prin care puteau să-l ia oricând înapoi pentru o anumită sumă. Noi nu puteam să acceptăm aşa ceva şi mutarea a picat“, a declarat acesta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 45 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 59 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 31 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 45 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 59 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 34 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 42 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Marcel Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, trebuie modificată

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul viziteo oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, tre

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°