Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papandreu, "Regele haosului", pe punctul de a ramane fara majoritate parlamentara. Ministru francez: A deschis cutia Pandorei

Publicat in HotNews, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Guvernul lui Georgios Papandreu, supranumit "Regele haosului" de presa din Grecia pentru determinarea de care a dat dovada in impunerea unui referendum asupra politicii europene, pare sa atarne de un fir de par, cu putin timp inainte de un vot de incredere crucial al Parlamentului, scrie AFP.

Reactiile internationale

Acum, partenerii europeni ai Greciei fac presiuni asupra lui Georgios Papandreu pentru a supune planul de salvare votului parlamentului, inainte de controversatul referendum.

"Ne vom asigura ca Grecia isi va respecta angajamentele asumate inainte de a debloca urmatoarea transa din imprumuturile internationale", a precizat o sursa guvernamentala europeana. Grecia are nevoie de aceste fonduri de la UE si FMI pentru a evita un faliment in urmatoarele saptamani.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel, alaturi de principalii lideri europeni si seful FMI, Christine Lagarde, urmeaza sa se intalneasca miercuri la Cannes (Franta) cu Georgios Papandreou.

Angela Merkel: Ii apreciem pe greci atunci cand se arata rezonabili

"Noi ii apreciem pe greci (....) atunci cand se arata rezonabili", a spus, in gluma, miercuri, cancelarul german Angela Merkel.

"Noi apreciem pe toata lumea, turci si greci, atunci cand se arata rezonabili", a spus Merkel, cu ocazia celei de-a 50-a aniversari a acordului germano-turc asupra "muncitorilor invitati", la Berlin, alaturi de premierul turc, Recep Tayyip Erdogan.

A deschis cutia Pandorei

Ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, un apropiat al presedintelui Nicolas Sarkozy a spus ca Georgios Papandreou a "deschis cutia Pandorei" prin anuntarea acestui referendum.

"Premierul grec a deschis o cutie a Pandorei care este periculoasa pentru poporul sau, pentru Grecia si pentru intreaga Zona Euro", a decl

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 17 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Arbitrul delegat la meciul dintre U Craiova și Rapid

HotNews acum 18 minute
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre CS U Craiova și Rapid, partidă contând pentru etapa a doua din play-off-ul SuperLigii României la fotbal. Istvan KovacsFoto: Orange Pics BV / Alamy / Alamy / Profimedia >> Patronul Rapidului, mesaj pentru supor

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°