Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Habemus Superliga! Liga lu’ Coşconea devine super

Publicat in Opinia Buzau, joi 22 august 2013 ·

Pe 31 august se va disputa prima etapă a ediţiei inaugurale

Trei ani de zile le-a luat echipelor de fotbal din Buzău ca să corespundă cerinţelor pentru un nou eşalon de fotbal judeţean, superior celor organizate până acum.

Propunerea preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, Pompiliu Coşconea, de a realiza un campionat de fotbal judeţean care să se apropie cerinţelor Ligii a III-a s-a lovit în ultimii ani de nenumărate probleme, precum cele de infrastructură sau financiare. Iată că, după trei ani, Superliga îşi va consuma prima ediţie, la start fiind 16 echipe, „crema” fotbalului judeţean din Buzău. Marţi, în incinta Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter”, a avut loc Adunarea Generală a membrilor afiliaţi ai AJF Buzău, întrunire în care s-au dezbătut problemele actuale ale fotbalului din judeţ şi în care s-au definitivat componenţa şi programul ligilor inferioare pentru stagiunea 2013 – 2014. Oficialii forului buzoian au hotărât ca, în cadrul stagiunii care va începe din toamnă, Superliga să cuprindă 16 formaţii, Liga a IV-a două serii de câte 13, respectiv 14 echipe, iar Liga a V-a tot două serii de câte 11 şi 12 cluburi. În rândurile următoare vă prezentăm componenţa acestora, precum şi programul primei runde, cu menţiunea că anul acesta nu va avea loc nici play-off, nici play-out, aşa cum existau zvonuri înaintea AG, ci întrecerea se va disputa normal, pe sistemul „fiecare cu fiecare” în dublă manşă, pe teren propriu şi în deplasare.

SUPERLIGA:Foresta Nehoiu, F.C. Puieşti, Gloria II Buzău, Viitorul Buzău, Tricolorul Galbinaşi, Gherăseni/ Săhăteni*, Viitorul Verneşti, Recolta Sălcioara, Voinţa Lanuri, Olimpia Rm. Sărat, Pescăruşul Luciu, Metalul-LPS Buzău, Victoria Boboc, A.S. Săgeata, Avântul Zărneşti şi Petrolul Berca.

Etapa I – SUPERLIGA

Nehoiu – Berca

Puieşti – Zărneşti

Gloria 2 – S

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 54 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 41 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 13 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°