Barcelona - Real Madrid nu se compară cu nimic altceva. E meciul meciurilor, e “El Clasico de los Clasicos”. Nu ştiu cum e în Argentina, la Boca - River, e prea departe, dar cred că Barcelona - Real e peste. Poate nu ca atmosferă, dar se compensează cu valoarea jucătorilor din teren, cu palmaresul celor două cluburi, cu modul în care e privit şi tratat acest joc în mass-media. Vor fi, în exclusivitate pentru www.gsp.ro, mai multe episoade legate de “El Clasico” ediţia 2008-2009. M-am gîndit să încep cu prezentarea celui mai important om al acestui meci. Pep Guardiola.
Deşi nu antrenase pe nimeni, Guardiola a reuşit, la 37 de ani, să facă din Barcelona cea mai bună echipă din lume. Cum? Muncind zilnic 14 oreDin ploaia ce a însoţit sîmbătă seară marea încleştare care a fost, este şi va fi “El Clasico”, un personaj a ieşit cel mai mult în evidenţă. Nu, nu este Messi. Nu, nu este Casillas. Nu, nu sînt nici Eto,o, nici Casillas, nici măcar acest arbitru antipatic, Medina Cantalejo. Este Pepe Guardiola. Omul care a readus zîmbetul pe feţele întristate ale catalanilor, omul care a transformat un club convulsiv într-unul liniştit, o echipă apatică şi conformistă într-una înfometată de succese şi un public frustrat într-unul fericit.
Avionul învinşilor
Sîntem pe 29 aprilie 2008, într-un avion ce survola Franţa, venind de la Manchester şi îndreptîndu-se spre Barcelona. Cu mai puţin de două ore în urmă, Barcelona pierduse în faţa lui United şansa de a intra în finala Ligii de la Moscova. În avion, linişte totală. Jucătorii dormeau, ziariştii îşi consultau notiţele. În partea din faţă, doi oameni discutau. Preşedintele Joan Laporta şi antrenorul Frank Rijkaard. “Frank, din păcate, nu mai puitem continua. Trebuie să schimbăm ceva. Îmi pare rău! Îţi mulţumesc pentru tot. O să-ţi primeşti toţi banii care ţi se cuvin pentru cei doi ani de contract rămaş
