Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un magistrat pentru Preşedinţia Moldovei

Publicat in Adevarul, luni 12 martie 2012 ·

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au ieşit ieri la rampă alături de candidatul-surpriză pentru alegerile prezidenţiale din Parlament, programate pentru 16 martie - judecătorul Nicolae Timofti, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

„Este candidatul pe care ni l-a dat Dumnezeu, după doi ani şi jumătate în care ne-am chinuit. Este un om al legii. Credem că prin votul de vineri vom pune punct speculaţiilor precum că fiecare din noi trage la turta sa", a declarat liberalul Mihai Ghimpu. La fel de optimist a fost şi preşedintele interimar Marian Lupu. „Vrem să terminăm odată cu criza politică şi să intrăm într-o fază calitativ nouă", a spus liderul democraţilor.

„Voi fi preşedintele tuturor cetăţenilor"

Liberal-democratul Vlad Filat a recunoscut că nu le-a fost uşor să ajungă la acest compromis. „Am avut totuşi posibilitatea să ne convingem că are calităţile morale necesare pentru a ocupa această funcţie", l-a lăudat premierul.

Vădit emoţionat, favoritul Alianţei suţine că înţelege povara pe care şi-a asumat-o. „Nu sunt şi nu voi fi preşedintele Alianţei, ci al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Mă voi conforma pe deplin Legii fundamentale. Voi încerca să păstrez echilibrul între forţele politice şi să asigur liniştea în ţară", a spus Nicolae Timofti în noua sa postură.

Liderii AIE l-au asigurat pe magistrat că are în acest moment toate cele 58 de voturi ale majorităţii parlamentare. Nu se ştie însă dacă Timofti va reuşi să smulgă şi alte trei voturi necesare alegerii şefului statului. Neafiliatul Mihai Godea îşi va anunţa miercuri poziţia, iar Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, grupul de transfugi comunişti, a spus că va veni cu un răspuns abia joi, cu o zi înaintea alegerii din Parlament.

Chiar şi cu o candidatură apolitică din partea Alianţei, opoziţia comunistă nu renunţă la proteste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 11 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 6 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°