Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iahtul, dulce casă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 decembrie 2007 ·

Trei austrieci îşi vor petrece Sărbătorile la malul mării, într-o ambarcaţiune cu care au venit pe Dunăre de la Viena. Sursa: Feri Predescu

Uli, Yuki şi Heidi Trippel sunt cei trei membri ai unei familii austriece care de câteva zile şi-au ancorat iahtul „Shir Khan“ în dana de pasageri a Portului Constanţa. Când i-am întâlnit, spălau de zor ambarcaţiunea căţărată pe un doc, uzi din cap până-n picioare. Cu tot frigul de afară, cei trei marinari erau veseli şi puşi pe glume. Iahtul, lung de 11 metri şi lat de 3,6 metri, este dotat cu două motoare de 120 CP, atinge o viteză de opt noduri şi costă cel puţin 60.000 de euro.

Uli Trippel are 40 de ani şi este fabricant de mobilă, iar soţia sa, Heidi, 35 de ani, a devenit un bun tâmplar, marinar şi bucătar după ce s-a căsătorit cu el acum 16 ani. Fiul lor, Yuki, are 13 ani, s-a născut în Japonia şi este pasionat de calculatoare. Fiecare ştie ce are de făcut şi pe toţi îi uneşte pasiunea pentru navigaţie.

„«Shir Khan»este casa noastră“

Navighează împreună de ani întregi şi între timp iahtul a devenit casa lor. Are bucătărie, dormitor, o comandă ultramodernă, sistem de navigaţie prin satelit. Membrii familiei Trippel sunt mândri de nava lor, fiind singura lor avere (ei neavând alte bunuri sau proprietăţi).

„Am muncit foarte mult pentru a-l pune pe apă, peste şase luni. Era într-o stare jalnică atunci când l-am cumpărat, dar împreună cu Heidi ne-am mobilizat, l-am reparat şi modernizat cu mâinile noastre“, spune Uli Trippel.

„«Shir Khan» este casa noastră. Nu avem locuinţă la Viena, mai stăm la mama din când în când. Dar noi navigăm şi trăim pe iaht“, ne declară Heidi Trippel.

Femeia ne spune că este şi profesoară pentru fiul ei: „În fiecare zi, timp de câteva ore, facem lecţii de matematică, engleză, fizică, în timp ce soţul meu se ocu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 38 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 42 minute
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 26 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 42 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 45 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°