Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Iancu, Evenimentul Zilei

Recomanda:
181 articole publicate pe Evenimentul Zilei 817 in mai 2017
Data Articol
31 mai 2017 Un fost fotbalist român predică islamul și învățăturile Coranului în întreaga lume
31 mai 2017 Legea privind declararea defrişărilor ilegale ameninţări la adresa securităţii naţionale, promulgată
31 mai 2017 Un copil de 8 ani a ucis un BEBELUŞ. Mamele celor doi copii erau plecate în CLUB
31 mai 2017 A FUGIT de la propria NUNTĂ, pentru a salva VIAŢA unui bărbat. Scenele DRAMATICE au fost surprinse de un fotograf | FOTO
31 mai 2017 Românii au ABUZAT de sarmale, cozonaci, vin și tobă. Au mâncat și apoi au sunat la AMBULANȚĂ. Noaptea de Ajun, DEZASTRU pentru medici
31 mai 2017 Fotografiile INDECENTE pe care vedetele le vor ŞTERSE de pe internet | GALERIE FOTO interzisă MINORILOR
31 mai 2017 O bonă de 21 de ani a întreţinut RELAŢII INTIME cu copilul de 11 ANI. Tatăl copilului a APĂRAT-O la Tribunal
31 mai 2017 ALERTĂ! Un tren cu motorină s-a RĂSTURNAT. Traficul feroviar a fost dat peste cap
31 mai 2017 Informala între Merkel şi Hollande. Subiectele FIERBINŢI de pe ordinea de zi
31 mai 2017 CONCEDIERI în masă la cea mai populară reţea socială. NU mai sunt bani
31 mai 2017 Poate ar fi avut nevoie de protecţie. A vrut să FURE prezervative şi s-a OMORÂT din greşeală. Prostia unora nu are limite
31 mai 2017 ADIO tatuaje și piercing-uri la școală. Un senator vrea INTERZICEREA accesului în instituții pentru elevii care își împodobesc trupul
31 mai 2017 PLÂNGI dacă îi vezi. Au ieşit în HALUL acesta pe STRADĂ. Nici CERŞETORII nu arată aşa | GALERIE FOTO
31 mai 2017 Fotografia care a CUTREMURAT internetul după NENOROCIREA de la Paris. Milioane de oameni au PLÂNS când au văzut-o
31 mai 2017 SUA oferă 5 MILIOANE DE DOLARI celor care au informaţii despre ISIS
31 mai 2017 Era idolul tuturor FETIŢELOR inocente. Acum joacă scene PERVERSE în FILME obscene. Se droghează, BEA şi apare DEZMĂŢATĂ ca ultima PROSTITUATĂ din lume | GALERIE FOTO
31 mai 2017 Avea dureri CRUNTE în piept. Ce i-au descoperit medicii în INIMĂ. Aşa ceva nu au mai văzut în toată cariera lor | FOTO
31 mai 2017 Ambasada Olandei ÎŞI CERE SCUZE după ce patru femei din România au fost UMILITE în cel mai JOSNIC mod posibil. Suporterii înfierbântaţi ai echipei olandeze PSV Eindhoven au ARUNCAT cu BANI în ele şi le-au pus să facă FLOTĂRI
31 mai 2017 A fost ARESTATĂ pentru că a întreţinut relaţii INTIME cu iubitul INCONŞTIENT în parc. Cum explică femeia gestul
31 mai 2017 O cunoscută jurnalistă a fost găsită SPÂNZURATĂ în toaleta Aeroportului International din Turcia.
31 mai 2017 Televiziunea siriană de stat: Forțele guvernamentale au capturat un alt sat din apropiere de Alep
31 mai 2017 ANUNŢUL dimineţii de la ENEL. Furnizarea de energie electrică, OPRITĂ
31 mai 2017 O maşină a fost călcată de o BLINDATĂ. Momentul de PANICĂ a fost surprins de camerele de filmat | VIDEO
31 mai 2017 Ponta, MESAJ dur pe Facebook: Acum toţi CLOVNII sunt ocupaţi cu alte lucruri. Măcar Alinuţa să îmi ceară DEMISIA
31 mai 2017 SUPER LUNA. Cum ne afectează saltul în evoluţie pe care îl va face omenirea
31 mai 2017 A VÂNDUT un CARTOF cu un milion de EURO. Cum a fost posibil aşa ceva
31 mai 2017 MĂCEL într-o închisoare a organizației Al-Qaida
31 mai 2017 Michelle Obama RUPE RITMURILE de rap. Prima doamnă a SUA a cântat cu patos HIP HOP iar internetul a ÎNNEBUNIT | VIDEO
31 mai 2017 Şi-a DISTRUS viaţa pentru că era DEPENDENTĂ de filme pentru adulţi. Se uita în fiecare noapte timp de 8 ORE
31 mai 2017 VESTE BUNĂ pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar. SE MĂRESC SALARIILE
31 mai 2017 Un profesor a fost BĂTUT crunt, însă când şi-a întâlnit AGRESORUL, gestul bărbatului a fost INEXPLICABIL
31 mai 2017 Şi-au BĂTUT JOC de mama natură. Oamenii aceştia s-au AUTOMUTILAT ca să fie sexy, dar rezultatul e DEZGUSTĂTOR | GALERIE FOTO
31 mai 2017 Baletul oficialilor români în jurul lui Carmen Iohannis, la sosirea la Washington DC | VIDEO
31 mai 2017 INFOGRAFIE. Oraşul în care trebuie să munceşti cel mai mult ca să îţi permiţi un iPhone 6s
31 mai 2017 RĂSTUNARE de SITUAŢIE. Ce era de fapt în PACHETUL suspect al avionului Air France care a aterizat de urgenţă
30 mai 2017 Artmark RENUNŢĂ la reprezentarea familiei care urmează să VÂNDĂ "Cuminţenia Pământului" către statul român
30 mai 2017 LUARE DE OSTATICI în Sydney. ATAC armat soldat cu cel puţin un mort
30 mai 2017 Un copil de 9 ani câştigă anual un milion de dolari de acasă. Părinţii lui au renunţat să mai muncească
30 mai 2017 Teroriştii ISIS se bărbieresc şi se deghizează în FEMEI ca să fugă din Siria | FOTO
30 mai 2017 A acoperit Merkel scandalul Volkswagen? Cancelarul german, acuzat că a acceptat şmecheria şefului companiei
30 mai 2017 BOMBĂ DNA: 8 PRIMARI au fost reţinuti pentru CORUPŢIE şi abuz în serviciu
30 mai 2017 AVERTISMENTUL britanicilor! Gândul care te poate UCIDE. Efectul NOCEBO
30 mai 2017 Papa Francisc îi asigură pe ATEI că pot merge în RAI chiar dacă nu cred în Dumnezeu
30 mai 2017 România aderă la MEGA PROIECTUL "Via Carpatia". Autostrada A6 devine parte a unei noi rute EUROPENE
30 mai 2017 DECIZIE BOMBĂ luată de Germania. S-a VOTAT
30 mai 2017 Veste devastatoare. A murit cel mai iubit membru al Armatei Române
30 mai 2017 Hollande dă MAREA LOVITURĂ după atentatele SÂNGEROASE de la Paris. NIMENI nu se aştepta la asta
30 mai 2017 PERICOLUL din fructe şi legume, dezvăluit de ETICHETĂ. Nivelul de chimicale e SCRIS
30 mai 2017 VIDEO ŞOCANT. Johnny Depp, SĂRUT pasional cu un bărbat
30 mai 2017 Efect DEVASTATOR al migraţiei în masă. GATA cu refugiaţii care vin pe MARE. Traficanţii spun că NU SE MAI POATE
30 mai 2017 Volkswagen a vândut în 2015 mai mulți CÂRNAŢI decât mașini
30 mai 2017 Noi DETALII incendiare în cazul fetei care a murit acum 21 de ani, al cărei SICRIU a fost găsit GOL
30 mai 2017 "Spania a ajuns o ANEXĂ a Germaniei". Declaraţie SCANDALOASĂ
30 mai 2017 Banii NU aduc fericirea?! GREŞIT! Cercetătorii sunt că DA! Care este nivelul salarial la care un om se simte ÎMPLINIT
30 mai 2017 SFAT pentru Crin Antonescu de la DENUNȚĂTOAREA lui: "Să își întrebe soția ce s-a întâmplat cu APARTAMENTUL cumpărat la roșu"
30 mai 2017 Mai surprinde pe cineva? Biserica face mai mulţi BANI decât McDonald’s
30 mai 2017 Şi-a UCIS nevasta pentru că era GELOS pe CARIERA ei
30 mai 2017 OROARE ÎN AUSTRIA. Un băiețel de 10 ani a fost VIOLAT de un imigrant irakian în Viena. Motivația refugiatului este IREALĂ. Autoritățile au păstrat SECRETUL până acum
30 mai 2017 Cel mai frumos gest. Românii din Diaspora au organizat în Ajunul Crăciunului o cină tradiţională pentru conaţionalii care nu au avut ce să pună pe masă
30 mai 2017 Hackerii de la ANONYMOUS i-au UMILIT pe teroriștii ISIS. Le-au înlocuit site-ul cu o reclamă la pastile de POTENȚĂ
30 mai 2017 “Sunt pedofil, nu MONSTRU”. Scrisoarea unui bărbat care roagă oamenii să înţeleagă diferenţa dintre pedofili şi molestatorii de copii
30 mai 2017 ORIPILANT. Așa e făcut FOIE GRAS. Păsările sunt supuse unor tratamente INIMAGINABILE | VIDEO
30 mai 2017 SCANDAL de proporţii între RTV şi Antena STARS: “Maimuţele lui Voiculescu au sechestrat şi agresat o studentă care făcea practică la RTV"
30 mai 2017 Rușii anunță că au UCIS un militant ISIS
29 mai 2017 Au LUAT-O RAZNA. Aceste femei au mult TUPEU. Şi-au arătat SÂNII în cele mai nebune moduri posibile | GALERIE FOTO
29 mai 2017 Credeai că trendul "ECO" este nou? Arheologii au făcut CEA mai mare DESCOPERIRE | FOTO
29 mai 2017 Au transformat o BISERICĂ într-un SKATE PARK. Rezultatul e FABULOS | GALERIE FOTO
29 mai 2017 Prim-ministrul Cioloş, pe Facebook: ''Sângele trebuie lăsat să urce spre creier şi nu să coboare în... instalaţie''
29 mai 2017 BESTIILE TERORISTE au făcut o gafă COLOSALĂ. PUTIN și OBAMA au aflat cum poate fi DISTRUS Statul Islamic | GALERIE FOTO și VIDEO
29 mai 2017 Uită de serviciul de catering preferat. Acum poţi PRINTA pizza şi o poţi mânca pe loc. Imprimanta 3D printează mâncare
29 mai 2017 DESFRÂU NESIMŢIT. Aceste femei au ajuns la DEZALCOOLIZARE după ORGIILE BAHICE la care au participat. Au pierdut orice simţ al RAŢIUNII şi s-au făcut de RÂS în lumea întreagă| GALERIE FOTO
29 mai 2017 Femeile fac ISTORIE. Primele alegeri la care au avut VOIE să participe şi femei au fost CÂŞTIGATE de o SAUDITĂ
29 mai 2017 Cazul Bodnariu: Un nou DETALIU iese la iveală. Ambasada Norvegiei în România a MINŢIT, susţine un politician NORVEGIAN
29 mai 2017 Regele Cioabă, REACŢIE la propunerea Guvernului indian de a recunoaşte TOŢI ROMII pentru Bollywood
29 mai 2017 PANICĂ în POLONIA! Un aeroport a fost EVACUAT
29 mai 2017 Reacţia UNESCO, după ce extremiştii ISIS au DISTRUS Arcul de Triumf din Palmira
29 mai 2017 Vladimir Putin a fost PUS LA PĂMÂNT de o femeie. Imaginile PENIBILE care au făcut înconjurul PLANETEI | VIDEO
29 mai 2017 Teroriştii ISIS au o imaginaţie BOLNAVĂ. Captură de PROPORŢII a poliţiei din Turcia găsită în MINI-CUPTOARE DE PIZZA. E ireal ce ascundeau JIHADIŞTII
29 mai 2017 ATENŢIE! Imagini cu IMPACT EMOŢIONAL. Reclama care a DAT PESTE cap milioane de oameni | VIDEO
29 mai 2017 GAFĂ de proporţii a englezilor. IAR îşi bat joc de NOI | FOTO
29 mai 2017 SUMĂ URIAŞĂ. Anunţul făcut de Francois Hollande la Consiliul European extraordinar. Câţi bani dă Franţa pentru REFUGIAŢI
29 mai 2017 Minunile din Caracal sunt deja ISTORIE. Pista unui aeroport TRAVERSEAZĂ un DRUM PUBLIC. Imaginile INEXPLICABILE au făcut înconjurul Planetei | GALERIE FOTO
29 mai 2017 TEROARE! Stadionul echipei Bayern Muchen, vizat de două ATACURI CU DRONĂ
29 mai 2017 PERCHEZIŢII de AMPLOARE la tâlharii care ÎNŞELAU oamenii prin telefon cu metoda "accidentul"
29 mai 2017 Turcii au DISTRUS bombardierul RUS. Anchetatorii NU pot să citească nimic de pe cutia neagră
29 mai 2017 Zeci de elevi din Galaţi au fost INTERNAŢI de URGENŢĂ din cauza LAPTELUI şi CORNULUI. Copiii au simptome de TOXIINFECŢIE ALIMENTARĂ
29 mai 2017 PROPAGANDA lui Putin loveşte dur în Turcia. “Ankara ÎNARMEAZĂ ISIS pentru că au interese în comerţul cu PETROL”
29 mai 2017 A ÎNNEBUNIT FEMEILE din puşcărie. Acum e LIBER şi are planuri MARI cu trupul lui. Ce vrea să facă cel mai FIERBINTE bărbat | GALERIE FOTO
29 mai 2017 Szocs Zoltan și Beke Istvan rămân în arest pentru încă 30 de zile: Decizia Curții de Apel București nu este definitivă
29 mai 2017 Doi morți și un rănit în ATACUL SÂNGEROS dintr-o școală din Suedia
29 mai 2017 Virusul care AMENINŢĂ PLANETA ia cu asalt Europa. Încă un CAZ a fost descoperit într-o ţară europeană
29 mai 2017 S-a SPÂNZURAT de frica ANAF. Biletul trist al unui om de afaceri: NU sunt un infractor
29 mai 2017 Nu au putut să onoreze invitaţia la NUNTA, aşa că mireasa le-a trimis nota de PLATĂ pentru meniul care a RĂMAS neplătit
29 mai 2017 Noi DOVEZI incontenstabile. Rusia a LUAT-O razna complet. Imaginile care îl fac pe Putin să ROŞEASCĂ | GALERIE FOTO
29 mai 2017 IREAL. Un medic a omorât în bătaie un pacient aflat în stare de ebrietate pentru că a înjurat o asistentă | ATENȚIE! Imagini ȘOCANTE
29 mai 2017 DECIZIA Papei Francisc privind șefii de stat CATOLICI care sunt DIVORȚAȚI și recăsătoriți
29 mai 2017 CANIBALISM în pântec. La 4 ani, medicii i-au descoperit fratele geamăn MORT în abdomen
29 mai 2017 PROSTIE CRUNTĂ. Internauții care s-au făcut de RÂS încercând să pară inteligenți | GALERIE FOTO
29 mai 2017 Se întâmplă în ROMÂNIA! O fata care a MURIT acum 21 de ani a DISPĂRUT din COŞGIUC. Familia tinerei a LUAT-O RAZNA!
29 mai 2017 COD PORTOCALIU. Vin ploile în toată ţară
29 mai 2017 Ai planuri să te angajezi la McDonald's? ACESTA e momentul. ANUNŢUL făcut de cel mai mare lanţ de fast-food
28 mai 2017 TRANSFORMĂRI ireale. Toată lumea îi cunoaşte, dar nimeni nu vede în CE HAL au ajuns | GALERIE FOTO
28 mai 2017 A DAT LOVITURA. Vladimir Putin și-a făcut PARFUM. Aroma este INSPIRATĂ de liderul de la Kremlin: Delicată dar PUTERNICĂ
28 mai 2017 Aurelia Cristea recunoaște că în legea anti-fumat există neclarități și promite să aducă îmbunătăţiri
28 mai 2017 Jurnalista care a LOVIT cu piciorul un migrant cu copilul în braţe explică motivele: CEVA m-a făcut să reacţionez
28 mai 2017 ROMÂNIA, reclamată de Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiție
28 mai 2017 Meme Stoica vorbeşte despre VIAŢA în PUŞCĂRIE: "Nu există deţinut VIP. Eu am fost DEPENDENT de somnifere. Am cochetat cu DEPRESIA"
28 mai 2017 ALERTĂ! BOMBĂ sexy la Globurile de Aur. A înnebunit toţi BĂRBAŢII şi fotografii | GALERIE FOTO INCENDIARĂ
28 mai 2017 DEZASTRU DE PROPORȚII în Anglia
28 mai 2017 Un israelian a fost UCIS de viitură în Făgăraş
28 mai 2017 Fac FURORI pe internet. Cineva şi-a BĂTUT JOC de vedete şi le-a transformat în..oameni de rând. Cum ar fi arătat starurile dacă nu ar avea un PUHOI de bani | GALERIE FOTO
28 mai 2017 Asta e cea mai mare UMILINŢĂ pentru Donald Trump. Prezidenţiabilul american a INTRAT ÎN PĂMÂNT de ruşine când a văzut AŞA CEVA
28 mai 2017 O fetiţă a întrerupt o ceremonie oficială a soldaţilor americani care luptă împotriva ISIS. Motivul este înduioşător | VIDEO
28 mai 2017 TRANSFORMARE incredibilă. Are toată faţa ARSĂ şi toată lumea râdea de ea, însă cu un mic TRUC i-a lăsat pe toţi MASCĂ | VIDEO
28 mai 2017 Femeia aceasta A UMILIT toate vedetele. PENIBILUL s-a transformat în cea mai TARE GLUMĂ posibilă | GALERIE FOTO
28 mai 2017 Aslan şi Rose, de nedespărţit. Povestea refugiatului de 17 ani care a mes 500 de kilometri împreună cu puiul de husky
28 mai 2017 ATENŢIE! Se prelungeşte PROGRAMUL la Metrou
28 mai 2017 100% REAL. Şi-a fotografiat NUNTA prin ochii invitaţilor şi a MIRESEI. Rezultatul este FABULOS. Fericire şi artă în stare PURĂ | GALERIE FOTO
28 mai 2017 Daily Mirror scrie despre femeia româncă POSEDATĂ care a fost exorcizată de un preot la moaştele Sfintei Parascheve
28 mai 2017 Până AICI le-a fost! ISIS rămâne fără BANI
28 mai 2017 Refugiații fac RAVAGII. Sute de oameni au ieșit pe străzi să PROTESTEZE, după violurile din mai multe capitale europene
28 mai 2017 Clonele care aruncă în AER tot ce se ştia despre GENETICĂ. Fotografiile care au lăsat fără GRAI miilioane de oameni | GALERIE FOTO
28 mai 2017 Nouă ALERTĂ în Argeș: 12 copii au fost INTERNAȚI din cauza toxiinfecției ALIMENTARE, după ce au mâncat fast-food
28 mai 2017 O femeie de 22 de ani a întreţinut RELAŢII INTIME cu un băiat de 12 ani. Mama copilului a găsit poze EXPLICITE pe telefonul lui
28 mai 2017 IMAGINI de SENZAŢIE. O actriţă faimoasă şi-a arătat SÂNII în faţa unui jurnalist care a criticat DECOLTEUL unei colege | VIDEO
28 mai 2017 Datoria externă a României a depășit 90 de miliarde de euro din 1989 până în prezent
28 mai 2017 Fost şef al SRI: Dosarul Revoluţiei va trebui REDESCHIS
28 mai 2017 VIDEO ŞOCANT. GESTUL copiilor MUSULMANI care trădează adevăratul SCOP din spatele valului de migratie. Cum ameninţă EUROPA cu MOARTEA
28 mai 2017 Tragica poveste a unui copil născut FĂRĂ NAS şi cu un singur OCHI în mijlocul frunţii. Medicii i-au dat un diagnostic crunt
28 mai 2017 Francois Hollande, HUIDIT și insultat | VIDEO
28 mai 2017 Cum au sărbătorit refugiații din România Crăciunul
28 mai 2017 SÂNI ŞI FUNDURI de milioane de DOLARI. Vedetele care au ÎNNEBUNIT planeta îşi dezvăluie SECRETELE cele mai bine păzite | GALERIE FOTO
28 mai 2017 NEBUNIE LA VOLAN. O femeie face furori încercând să parcheze: A NENOROCIT 17 maşini | VIDEO
28 mai 2017 Cum a ajuns un ardelean la France 2. Povestea incredibilă care i-a emoționat pe francezi
28 mai 2017 Experienţe dincolo de moarte. Cum se simte să te întorci
28 mai 2017 Fetele de la DISNEY au luat-o RAZNA. Erau micuţe şi DRĂGUŢE, acum parcă ar juca în FILME pentru ADULŢI. Au devenit FANTEZIA oricărui bărbat| GALERIE FOTO
28 mai 2017 LOVITURĂ CRUNTĂ pentru Hillary Clinton. TOTUL iese la suprafaţă
28 mai 2017 S-a AFLAT. Hackerii RUȘI spionează România
27 mai 2017 Merkel, AVERTISMENT pentru ţările rebele. România, VIZATĂ de ameninţările liderului german. Cancelarul german NU se jocă
27 mai 2017 Un CUNOSCUT MANELIST şi-a înjunghiat soţia de 11 ori. Femeia se zbate între VIAŢĂ şi MOARTE
27 mai 2017 FENOMEN paranormal? Femeile sunt ÎNNEBUNITE când văd aşa ceva. NIMENI nu îşi poate imagina cum este POSIBIL | GALERIE FOTO
27 mai 2017 ÎNFIORĂTOR! VIRUSUL care a făcut DEZASTRU! I-a mâncat aproape toată FAŢA! Imaginile sunt CRUNTE şi greu de suportat | GALERIE FOTO şi VIDEO
27 mai 2017 Fumezi ţigară electronică? ATENŢIE! Un tânăr a rămas cu PLĂMÂNUL ars de la vapori şi se chinuie să respire
27 mai 2017 Klemm: Când România va primi prima tranşă de avioane F-16, vom avea un alt loc pe care-l numim „acasă“
27 mai 2017 VIDEO EXPLOZIV. Directorul unei şcoli a fost filmat în timp ce întreţinea relaţii intime cu SECRETARA
27 mai 2017 Avocata Alinei Bica, după ce fosta şefă a DIICOT a fost mutată la Târgşor: Dacă îşi pune în cap să se omoare, SE OMOARĂ! Am încercat să îi explic..
27 mai 2017 Femeia care a fost ÎNJUNGHIATĂ în Germania de un protestar anti-imigranţi a fost aleasă primar al oraşului Koln
27 mai 2017 O angajată a GUVERNULUI care a pozat în ipostaze INCENDIARE a fost DEMISĂ imediat | GALERIE FOTO
27 mai 2017 GAFĂ DE PROPORŢII a lui Snoop Dogg. Cum a ajuns cel mai FAIMOS rapper în România: Facem PORC la proţap şi îi dăm să mănânce. Să vină cu ALAIUL
27 mai 2017 NU e Photoshop. Aceste FOTOGRAFII au făcut înconjurul PLANETEI. Nebunia acestor oameni a ATINS limita MAXIMĂ | GALERIE FOTO
27 mai 2017 Doi poliţişti au fost UCIŞI într-un atac cu maşină-CAPCANĂ şi rachete în Turcia. 35 de oameni au fost RĂNIŢI
27 mai 2017 Mesaj SFÂŞIETOR al unei tinere care a scăpat din infernul din Colectiv: Mâinile nu mă ajută. Mama fetei: Vreau să fii lângă mine, să îţi ating pielea catifelată
27 mai 2017 Se anunță PROTEST de AMPLOARE în fața Guvernului. Tot Bucureștiul va fi BLOCAT
27 mai 2017 Aeroportul Zaventem NU se va deschide înainte de marți
27 mai 2017 Ministrul ungar de Externe: Dacă va fi necesar să construim un gard la frontiera cu România, suntem pregătiţi să facem acest lucru de pe o zi pe alta
27 mai 2017 GUŢĂ, "vedetă" în tabloidele britanice, după un ATAC SĂLBATIC asupra prietenei GRAVIDE. De ce a luat-o RAZNA manelistul ÎN DIRECT | VIDEO
27 mai 2017 O tânără a fost DESFIGURATĂ de un câine de LUPTĂ. Ce a păţit stăpânul patrupedului
27 mai 2017 Vladimir Putin, pe urmele BESTIEI teroriste. "John Jihadistul" este căutat de liderul de la Kremlin
27 mai 2017 Gigi Becali, din nou la DNA, cu MĂTĂNIILE în mână. Latifundiarul este acuzat de mărturie mincinoasă: "Îmi menţin declaraţiile pentru că sunt ale mele" | UPDATE
27 mai 2017 Putin vrea să DISTRUGĂ NATO. Ce pregăteşte Rusia
27 mai 2017 ADEVĂRUL crunt. Ce se întâmplă când tehnologia ne invadează VIAŢA. Oamenii devin roboţi şi sentimentele sunt EMOJIS | GALERIE FOTO
27 mai 2017 Militarii și polițiștii vor avea pensie specială în cuantum de 80% din salariu
27 mai 2017 O fatwa a ISIS stabileşte în ce condiţii sclavele pot fi VIOLATE de către "proprietari"
27 mai 2017 ATAC DE PROPORȚII în Turcia chiar de Crăciun. Lovitura ar putea veni de RUȘI
27 mai 2017 MANUSCRISUL care a pus pe jar lumea științei timp de 100 de ani. Cum arată paginile care nu au putut fi descifrate nici de EXPERȚII MILITARI
27 mai 2017 ECLIPSĂ de soare, duminică. Ce zodii sunt afectate şi în ce fel
27 mai 2017 Vladimir Putin: Lenin a pus o ”bombă atomică” sub Rusia. LIDERUL de la MOSCOVA, trădat de propriile cuvinte: Căderea URSS reprezintă "cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul al XX-lea"
27 mai 2017 A vrut să îi toarne ACID în cap iubitului, dar VÂNTUL i l-a suflat în FAŢĂ
27 mai 2017 Plănuieşti să NU mori în România? Uite alte alternative de luat în calcul: Ţările în care toată lumea îşi doreşte să moară
27 mai 2017 PRĂPĂD pe Bulevardul Titulescu. PATRU maşini s-au ciocnit
27 mai 2017 Patriarhia se implică în cazul Bodnariu. REACȚIE VEHEMENTĂ
27 mai 2017 DEZASTRU în Spania. PESTE 130 de incendii au luat cu ASALT pădurile
27 mai 2017 NU e femeie! Un șofer face prăpăd încercând să IASĂ dintr-o parcare. VIDEO
27 mai 2017 Guvernul NU acordă tichete SOCIALE decât cu o condiţie: Copiii să MEARGĂ la grădiniţă
27 mai 2017 Peste 2000 de oameni au protestat în Petroşani: NU ÎNCHIDEŢI Complexul Energetic Hunedoara!
27 mai 2017 Mai ŞOCANT decât cea mai CRUDĂ realitate. Imaginile care ne ARATĂ problemele GRAVE cu care se confruntă societatea | GALERIE FOTO
27 mai 2017 VIRUSUL ZIKA se apropie PERICULOS de România
27 mai 2017 TRAFICANT de imigranți filmat cu camera ascunsă în timpul negocierilor
27 mai 2017 Viitorul E AICI. Adidaşii care se LEAGĂ SINGURI la şireturi
27 mai 2017 Procurorii DNA efectuează PERCHEZIŢII la Consiliul Judeţean Vâlcea | VIDEO
27 mai 2017 10 femei superbe care s-au născut BĂRBAŢI | GALERIE FOTO
27 mai 2017 S-a decis! Unde va fi depusă inima Reginei Maria
27 mai 2017 Donald Trump, numit "IMBECIL" în parlamentul britanic
26 mai 2017 FUM ÎN CABINĂ! Un avion al companiei Delta Airlines a aterizat de urgență
26 mai 2017 Moarte SUSPECTĂ. Două persoane au fost găsite DECEDATE într-o maşină parcată într-o localitate din Sălaj
26 mai 2017 Au UITAT de RUŞINE şi au ajuns DEPRAVAŢI. Tinerii care nu ştiu ce înseamnă DECENŢA fac FURORI pe internet. Tu ai făcut vreodată AŞA CEVA? | GALERIE FOTO
26 mai 2017 Zegrean PROMITE că se lasă de FUMAT după ce intră în vigoare LEGEA privind fumatul în spaţiile publice
26 mai 2017 Femeile care scot orice bărbat din DEPRESIE. Dau un sens nou cuvântului INDECENT şi sunt la fel de PUTERNICE ca un sportiv de PERFORMANŢĂ | GALERIE FOTO
26 mai 2017 Prima DECIZIE DRASTICĂ de la ISU după tragedia #Colectiv: NU mai avem voie să facem aşa ceva
26 mai 2017 O elevă din Băileşti s-a calificat la trei olimpiade naţionale
26 mai 2017 TREI răniţi GRAV în explozia unei cafenele din Chişinău au ajuns la Spitalul de Arşi din București. Printre cele 13 VICTIME ale DEFLAGRAȚIEI din Republica Moldova se află și COPII | GALERIE FOTO
26 mai 2017 Arabia Saudită se pregăteşte să DECAPITEZE 50 de oameni
26 mai 2017 DEZASTRU în SUA. Zce MORȚI și 8.000 de zboruri anulate, din cauza viscolului
26 mai 2017 Raportul lui Damian Draghici privind o dimensiune UE în educaţie a fost ADOPTAT de Comisia de la Bruxelles
26 mai 2017 Nici AERUL nu mai e GRATIS. Un restaurant percepe taxe pentru clienţii care VOR să respire aer curat
26 mai 2017 VIDEO INTERVIU de excepţie. Donald Trump, luat la întrebări de CLONA sa
26 mai 2017 EXPERIMENT. Le-au citit oamenilor versete din BIBLIE, spunându-le că sunt din CORAN. Reacţiile sunt FABULOASE | VIDEO
26 mai 2017 Cum arată CRĂCIUNUL ÎN JUNGLĂ. Moș Crăciun a uitat de copiii din taberele de REFUGIAȚI. IMAGINI greu de suportat | GALERIE FOTO
26 mai 2017 A dat foc la o BENZINĂRIE ca să omoare un păianjen | VIDEO
26 mai 2017 CARNAGIU în Siria. Zeci de oameni au murit într-un ATENTAT DEVASTATOR
26 mai 2017 Stalin este deopotrivă TIRAN şi LIDER ÎNŢELEPT pentru mai mult de jumătate dintre ruşi
26 mai 2017 O celebritate lansează o platformă online pentru CANABIS
26 mai 2017 Un motociclist OPREŞTE tot traficul ca să salveze o pisicuţă din mijlocul drumuilui | VIDEO
26 mai 2017 PENIBIL. Jihadiştii ISIS nu se tem de ruşi, ci de FEMEI. Explicaţia este MORTALĂ
26 mai 2017 Ruşii simt GRADELE doar în vodka. Imaginile care l-au făcut până şi pe Vladimir Putin să ÎNGHEŢE şi să TREMURE | GALERIE FOTO
26 mai 2017 DEZMĂŢ NESIMŢIT în cel mai important moment din viaţa unei femei. Scenele sunt desprinse din filme pentru ADULŢI | GALERIE FOTO
26 mai 2017 Zeci de simpatizanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic lucrează în aeroportul din Bruxelles
26 mai 2017 SUA confirmă: Încă doi americani au MURIT în urma atentatelor de la Bruxelles
26 mai 2017 NEBUNIE la Casa Albă. O femeie de 106 ani a început să DANSEZE când l-a văzut pe Obama. Moment UNIC | VIDEO
26 mai 2017 Al treilea caz de AGRESIUNI SEXUALE. Încă o țară în care femeile au fost ASALTATE de refugiați
26 mai 2017 Loteria Română, implicată într-un SCANDAL uriaş
26 mai 2017 FASCINANT. Cum suna limba engleză acum 500 de ANI. Poţi să înţelegi? | VIDEO
26 mai 2017 Moment EMOŢIONANT pentru un mic SUFLEŢEL. Imaginile care au IMPRESIONAT şi cele mai împietrite inimi | GALERIE FOTO
26 mai 2017 TEROAREA și HAOSUL au pus STĂPÂNIRE pe Belgia. Autoritățile se tem că TERORIȘTII pregătesc un nou MASACRU după ce un agent de securitate al unei CENTRALE NUCLERE a fost UCIS, iar cartela lui de acces a DISPĂRUT
26 mai 2017 Românii au luat-o RAZNA! Se pregătesc să SFIDEZE orice lege a bunului SIMŢ
26 mai 2017 Au APRINS imaginaţia femeilor din lumea întreagă. Aceşti bărbaţi au devenit PACHETE de muşchi după ce au trecut prin CHINURI GROAZNICE. Trupurile lor sunt DELICIOASE | GALERIE FOTO
26 mai 2017 Accident ORIBIL la X FACTOR | FOTO
26 mai 2017 O adolescentă s-a SINUCIS, după ce prietenii au râs de ea pentru că e SĂRACĂ
26 mai 2017 DERBEDEUL PLANETEI, pe o listă cu SUSPECŢI căutaţi pentru INFRACŢIUNI. Vladimir Putin se va ÎNFURIA cumplit la GAFA acestei ţări
26 mai 2017 Ţi-ai instalat iOS 9? GHINION. Uite metoda prin care toată lumea îţi poate ACCESA aplicaţiile. Ce alte bug-uri mai are software-ul
26 mai 2017 Brad Pitt şi Angelina Jolie iau atitudine în criza refugiaţilor
26 mai 2017 ANUNŢ de ultimă oră. Una dintre cele mai bune televiziuni de ŞTIRI se ÎNCHIDE
26 mai 2017 ULTIMA ORĂ! Una dintre victimele incendiului de la Chişinău A MURIT
26 mai 2017 ATENŢIE! Un nou VIRUS lovește computerele din România. NU există ANTIDOT
26 mai 2017 Descoperirea de PROPORŢII a unui geolog RUS. Asta ar putea să ARUNCE ÎN AER toată istoria omenirii | GALERIE FOTO
26 mai 2017 SRI FACE RECRUTĂRI. Printre condiţii: cunoaşterea limbajului non verbal, înţelegerea fină a psihologiei umane
26 mai 2017 Teroriştii trec în era DIGITALĂ. ISIS şi-a făcut APLICAŢIE pentru smartphone
26 mai 2017 Donald Trump RĂBUFNEŞTE: "E RIDICOL!"
26 mai 2017 Raiul pe pământ. Imaginile de o FRUMUSEŢE UIMITOARE care au ULUIT milioane de oameni. Oricine şi-ar dori să ajungă aici | GALERIE FOTO
26 mai 2017 LOVITURĂ de proporţii pentru COPOS. A fost EXECUTAT SILIT
26 mai 2017 Papa Francisc a îmbrăţişat un grup de cincizeci de foste PROSTITUATE şi TRANSEXUALI veniţi la Vatican
26 mai 2017 Uită-te bine la culoare limbii tale. Îți poate spune de ce boli suferi
25 mai 2017 DEZVĂLUIRI jenante despre Donald Trump. Miliardarul a ajuns la culmea PENIBILULUI
25 mai 2017 VIRUSUL TERIBIL care a INFESTAT întreaga omenire. Şi tu esti afectat de asta fără să ştii! | GALERIE FOTO
25 mai 2017 SUA și Rusia s-au ÎNȚELES. SEMNAL puternic pentru ISIS
25 mai 2017 Primele semne că ne-au INVADAT EXTRATEREȘTRII. Imaginile APOCALIPTICE care au ÎNGROZIT omenirea | GALERIE FOTO
25 mai 2017 RETRAGERE surpriză din cursa pentru Casa Albă
25 mai 2017 "Pot face sex cu tine?" Doi imigranţi, filmaţi în timp ce hărțuiau o tânără în Suedia | VIDEO
25 mai 2017 AVERTIZARE de vreme rea. PLOI în toată ţara
25 mai 2017 Aşa ceva numai o forţă DIVINĂ ar putea face. Ai rămas vreodată GURĂ-CASCĂ? Aceste fotografii cu siguranţă te vor lăsa MUT
25 mai 2017 CRIMINALUL care a gândit BAIA de sânge de la Paris avea PLANURI ŞI MAI MARI
25 mai 2017 Legături NEBĂNUITE între El Chapo și faimoasa actriță care i-a luat ULTIMUL interviu, Kate del Castillo
25 mai 2017 UN PAS ÎNAPOI. Kievul îşi retrage tancurile din regiunea Doneţk
25 mai 2017 Nu a făcut niciodată AMOR, dar a rămas ÎNSĂRCINATĂ. Virgina care urmează să dea naştere unui bebeluş perfect sănătos
25 mai 2017 Merkel INSISTĂ cu cotele obligatorii: Ştiu că unii s-au săturat să audă acest cuvânt, dar TREBUIE să o facem
25 mai 2017 MODELELE au recunoscut în sfârşit! Aşa ARATĂ când se dezbracă de TOATE secretele | VIDEO incendiar
25 mai 2017 ISIS răspunde Rusiei. Statul Islamic foloseşte BOMBE atârnate de PREZERVATIVE ca să distrugă raidurile aeriene ruseşti | VIDEO
25 mai 2017 DRAMĂ DE NECONCEPUT. PESTE 100 de oameni AU MURIT în urma unei explozii
25 mai 2017 Jurnalista ungară care a pus piedică unui refugiat sirian vrea să dea în judecată Facebook şi să emigreze în Rusia
25 mai 2017 TERIFIANT. I-a SMULS nasul şi l-a MÂNCAT pentru că nu i-a RĂSPUNS la telefon
25 mai 2017 Acuzaţii SCANDALOASE. Soţul unei deputate PNL, fost ofiţer SRI, ar fi ŞEFUL unei reţele de CERŞETORI de 1 milion de euro
25 mai 2017 Cine candidează la șefia UNPR, după ce Onțanu a fost ARESTAT
25 mai 2017 Accident TERIBIL pe DN7. O persoană a MURIT şi alte cinci sunt rănite
25 mai 2017 Putin s-a ENERVAT la culme când a văzut aceste imagini în ţara sa. Liderului de la Kremlin îi va CRĂPA obrazul de RUŞINE când va da ochii cu Obama | GALERIE FOTO
25 mai 2017 EXPLOZIE DE PROPORȚII în Brazilia: Mai multe clădiri s-au prăbuşit. Cel puţin zece persoane, rănite
25 mai 2017 TEROARE şi HAOS în Belgia. EXPLOZIE PUTERNICĂ în Bruxelles în timpul unei operaţiuni a poliţiei în cartierul Schaerbeek
25 mai 2017 Răspuns FABULOS al lui Erdogan, după ce un jurnalist l-a întrebat dacă e DICTATOR
25 mai 2017 Fostul deputat Florin Popescu, condamnat definitiv la doi ani închisoare cu executare
25 mai 2017 SCHIMBARE majoră la Facebook
25 mai 2017 Doi turişti care fotografiau casa lui Iohannis de la Sibiu au fost SĂLTAŢI de Jandarmerie
25 mai 2017 GAFĂ imensă a președintelui Germaniei
25 mai 2017 Soferiţa care nu are nicio emoţie iarna asta, indiferent cât ninge. Are cea mai tare masină pentru zapadă. Ai conduce aşa ceva? | GALERIE FOTO
25 mai 2017 Un bărbat și-a uitat soția într-o benzinărie. A realizat 100 de kilometri mai târziu
25 mai 2017 România, CUTREMURATĂ de CINCI ori în ultimele ore. Ne aşteaptă ceva mai MARE?!
25 mai 2017 O rochie cu imprimeu care seamănă cu organul GENITAL feminim face FURORI pe internet. Gafa ENORMĂ făcută de designeri
25 mai 2017 Se întâmplă în România: Bătaie cu BÂTE ŞI TOPOARE între CLANURILE de romi din Baia Mare | VIDEO
25 mai 2017 Accident UIMITOR. Maşina s-a RUPT în două, dar şoferul a supravieţuit | GALERIE FOTO
25 mai 2017 DRAMA de la Colectiv, transpusă într-un DOCUMENTAR. Filmul va fi difuzat de Discovery Channel pe 13 martie
25 mai 2017 Nemţii sufă şi în iaurt, după AGRESIUNILE SEXUALE petrecute în noaptea dintre ani. DECIZII drastice pentru Carnavalul de la Koln
25 mai 2017 Franţa, alegeri regionale. Extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen a PIERDUT. Premierul Manuel Valls: “Nicio uşurare, niciun triumfalism. PERICOLUL nu a fost înlăturat”
25 mai 2017 Fumatul ar putea fi INTERZIS in locuinte
25 mai 2017 Au crezut că vor PIERDE copilul, dar la ECOGRAFIE au văzut ceva ȘOCANT. Imaginea care i-a lăsat fără cuvinte pe viitorii PĂRINȚI / FOTO
25 mai 2017 NEBUNIE în Koln. Poliția a luat măsuri DRASTICE
25 mai 2017 JURNALUL lui Stelian Tănase. Fostul director al TVR face DEZVĂLUIRI despre Ponta, Antonescu şi Hellvig
25 mai 2017 CAPTURĂ DE PROPORŢII. Unul din liderii ISIS a fost PRINS
25 mai 2017 Împlinea 27 de ani în decembrie, dar s-a ARUNCAT ÎN AER pentru ISIS. A fost identificat MONSTRUL care s-a detonat în Tunisia provocând peste O DUZINĂ de morţi
25 mai 2017 Această plajă a fost SPULBERATĂ de un cutremur. Acum NU mai există | VIDEO
25 mai 2017 ALERTĂ! Interpolul a identificat 5.800 de JIHADIŞTI care sunt ÎNSETAŢI de sânge
25 mai 2017 INCIDENT armat în timpul vizitei lui Iohnnis la Ierusalim
25 mai 2017 MĂSURI EXTREME împotriva femeilor care SE ACOPERĂ cu văl în ţările care NU sunt musulmane. AMENZI USTURĂTOARE dacă poartă burqa în PUBLIC
25 mai 2017 "Ce Dumnezeu e ASTA?" Peştele cu MÂINI şi PICIOARE a băgat în SPERIEŢI lumea | VIDEO
25 mai 2017 Directorul de investigații al CNSAS: Un document din 1986 arată că într-un cont prezidențial erau 45 milioane de dolari
25 mai 2017 Valeriu Zgonea: „Nu văd niciun impediment în ridicarea unei moschei în București”
25 mai 2017 FOTO Imagini de SENZAŢIE cu Kim Kardashian gravidă. Şi-a strâns burta într-o fustă mini de piele
25 mai 2017 Un elicopter al MTV s-a PRĂBUŞIT
25 mai 2017 Facebook sau COCAINĂ? Un studiu spune că reţeaua de socializare şi DROGUL creează acelaşi nivel de DEPENDENŢĂ
25 mai 2017 PROTESTE DE AMPLOARE în Polonia. 50.000 de oameni strigă în stradă pentru DEMOCRAŢIE
25 mai 2017 Obama, dat în judecată din cauza REFUGIAȚILOR
25 mai 2017 SURSE: Sebastian Ghiţă s-ar fi UMILIT în faţa unui procuror pentru a îl SALVA pe Mircea Cosma. Deputatul a ÎNGENUNCHIAT în faţa lui Liviu Tudose
24 mai 2017 Creierul atacurilor din Paris se ASCUNDE în pădure
24 mai 2017 Joe Biden vine în Israel, în timpul vizitei lui Iohannis
24 mai 2017 "DOREL" loveşte din nou. A pus BORDURI, dar a uitat să pună beton şi au ieşit castele de NISIP | VIDEO
24 mai 2017 Caz şocant în Bucureşti. Un profesor, acuzat că a fotografiat ELEVE de CLASA I în toaleta ŞCOLII. Inspectoratul Şcolar cercetează cazul: Cadrul didactic a fost SUSPENDAT
24 mai 2017 Probleme GRAVE pentru Angela Merkel! Cancelarul german, ÎNCOLŢIT de HIENELE din propriul partid
24 mai 2017 E NEBUNĂ. O pisicuţă FACE PRAF un TIGRU. Furia s-a dezlănţuit, însă rezultatul e AMEŢITOR | VIDEO
24 mai 2017 Rusia trimite MAIMUŢE pe Marte | VIDEO
24 mai 2017 O companie gigantă a făcut o GAFĂ impardonabilă. Cea mai mare dovadă de RASISM. Păpuşă de culoare, vândută la jumătate din preţul celei ALBE
24 mai 2017 RĂSTUNARE DE SITUAȚIE în cazul refugiaților care au plecat în țările nordice: Se întorc ACASĂ
24 mai 2017 ASTA e cea mai tare scuză. O fetiţă NU şi-a făcut tema, aşa că părinţii i-au scris un bilet învăţătoarei: Ne cerem scuze, bunicul ei a câştigat Premiul Nobel
24 mai 2017 PĂRINŢII care şi-au făcut fiica DE RAS. Tot internetul a văzut POZELE amuzante
24 mai 2017 ISIS continuă să TERORIZEZE lumea. Islamiştii au pus la cale un ATENTAT cu arme chimice şi BIOLOGICE
24 mai 2017 Capitala a rămas în ÎNTUNERIC din cauza GERULUI. Mai multe judeţe sunt fără ELECTRICITATE de ore bune
24 mai 2017 John Kerry: Liderii mondiali sunt şocaţi de ceea ce văd în campania din SUA
24 mai 2017 Imagini TERIFIANTE cu avionul British Airways care a luat foc în timp ce se pregătea de decolare
24 mai 2017 Studenţii de la Alexandru Ioan Cuza au CÂŞTIGAT: Tribunalul Iaşi a suspendat alegerile la solicitarea Ligii Studenţilor Către:
24 mai 2017 DECIZIE ŞOC a trupei Eagles Of Death Metal, care a concertat la Bataclan în noapte SÂNGEROASĂ din Paris
24 mai 2017 Ce se întâmplă cu SILICOANELE unei femei când MOARE
24 mai 2017 CEA MAI TARE FOTOGRAFIE cu un bebeluș. Momentul perfect capturat de fotograf. Amuzant sau jenant?
24 mai 2017 RĂZBOI! Un fost preşedinte îşi dă ţara în JUDECATĂ la CEDO
24 mai 2017 Ca în filmele cu MAFIOȚI. Locuința unui INTERLOP din Timișoara, aproape să ia FOC de la un cocktail Molotov
24 mai 2017 DECIZIE SURPRIZĂ a lui Putin: Rusia RETRAGE trupele din Siria
24 mai 2017 Tatăl lui Cabral Ibacka este implicat într-un scandal politic în Republica Congo.
24 mai 2017 A ISTERIZAT internetul. Pare un om NORMAL, însă ce ascunde sub haine ÎNTRECE ORICE IMAGINAŢIE. De asta NU ar trebui să judeci un om după APARENŢE | VIDEO
24 mai 2017 EXPLOZIE DE PROPORŢII. 102 persoane au MURIT şi peste 250 au fost rănite
24 mai 2017 Fotografia care a AMUŢIT planeta după CARNAGIUL de la Paris. Ce a făcut acest tânăr i-a lăsat pe TOŢI fără GRAI | FOTO
24 mai 2017 Un român BEAT a sărit gardul Palatului Regal din Mallorca
24 mai 2017 Acesta este cel mai MIZERABIL oraş. Nici în Ferentari nu vezi atât de mult GUNOI. Este ireal unde se află | GALERIE FOTO
24 mai 2017 Prună:Niciun ministru nu avea o altă opţiune raţională şi de bun simţ decât de a propune reînvestirea şefului DNA
24 mai 2017 Un ziarist RUS care îl critica pe Vladimir Putin a fost GĂSIT MORT în apartamentul său din Moscova
24 mai 2017 Au comis "PĂCATUL CAPITAL". Şase femei şi cinci bărbaţi sunt condamnaţi la 300 de lovituri de BICI şi un AN de închisoare după ce au dat o PETRECERE
24 mai 2017 DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ a unei ţări europene după atentatele de la Bruxelles
24 mai 2017 Cea mai PROASTĂ GLUMĂ. Toată lumea fuge PANICATĂ. Omul acesta NU e sănătos
24 mai 2017 TEHNOLOGIA VIITORULUI. Haina care REACŢIONEAZĂ când cineva te observă | VIDEO
24 mai 2017 Poveste tragică. O fetiţă NU şi-a serbat niciodată ziua de naştere pentru că entuziasmul ar putea să o OMOARE
24 mai 2017 CRIMĂ cu sânge RECE. Un bărbat şi-a UCIS fiul în vârstă de 8 ani
24 mai 2017 Ce FEMEIE! A refuzat cererea în căsătorie pentru că o avea PREA MICĂ. I-a spus asta chiar în PUBLIC | GALERIE FOTO şi VIDEO
24 mai 2017 O vedetă BBC s-a TĂIAT într-un premiu în timpul unei gale: SÂNGEREZ peste tot |VIDEO
24 mai 2017 Un medic GINECOLOG din Moldova își face SELFIE-uri în timp ce pacientele sunt în TRAVALIU dezbrăcate pe pat | GALERIE FOTO
24 mai 2017 Fotografii CENZURATE de FACEBOOK. Vezi imaginile care au INFLAMAT reţeaua de socializare şi au ÎNFURIAT utilizatoriiI | GALERIE FOTO
24 mai 2017 TRUCAJE PENIBILE. De ce au fost în stare aceste femei ca să strângă LIKE-URI pe Facebook. Sunt NEBUNE | GALERIE FOTO
24 mai 2017 România, din nou CUTREMURATĂ astăzi dimineaţă
24 mai 2017 Momentele ȘOCANTE dinainte ca femeia KAMIKAZE să își ZBOARE capul de pe umeri. Care au fost ULTIMELE CUVINTE | VIDEO
24 mai 2017 NOI DOVEZI că ISIS e mână în mână cu Turcia. Un jurnalist american susține că teroriștii fură petrol cu ajutorul NATO
24 mai 2017 Medici Fără Frontiere: Spitalul bombardat din Afganistan este o CRIMĂ DE RĂZBOI
24 mai 2017 Descoperire MACABRĂ în Predeal. E din al Doilea Război Mondial, dar au rămas intregi
24 mai 2017 11 ani de ÎNCHISOARE şi 99 de lovituri de BICI pentru că a dat mâna cu un BĂRBAT la un eveniment
24 mai 2017 Cum foloseşte Rusia PROPAGANDA pentru a promova războiul din Siria
24 mai 2017 Cine ar face aşa ceva? O femeie de 54 de ani îşi dă în JUDECATĂ nepotul de 12 ani pentru că i-a rupt încheietura în timp ce o ÎMBRĂŢIŞA
24 mai 2017 Scutul de la Deveselu devine operaţional până la sfârşitul lui 2015
24 mai 2017 AVERTISMENT de la Erdogan pentru Putin: Să NU se joace cu FOCUL
24 mai 2017 Crima care a ÎNGROZIT o lume întreagă. MONSTRUL UCIGAŞ nu a avut MILĂ de o BIATĂ fiinţă lipsită de orice şansă de a se APĂRA | VIDEO TERIFIANT
24 mai 2017 A fost dată AFARĂ din PARTID şi a decis să pozeze DEZBRĂCATĂ. Motivul este unul demn de RESPECT
24 mai 2017 INVENȚIA care a uimit LUMEA. Chinezii sunt FABULOȘI | VIDEO
24 mai 2017 VRĂJITOARE, călcate de polițiști . Prejudiciul se ridică la 200.000 de lei
24 mai 2017 Ministrul Culturii anunță pe 16 februarie o întâlnire a membrilor Guvernului pentru crearea unui plan de dezvoltare în Roşia Montană
24 mai 2017 CÂŞTIGI 18.000 $ pe săptămână doar ca să STAI ÎN PAT timp de 70 de zile
24 mai 2017 PROFEŢIILE lui Arsenie Boca: Se va consuma CARNE DE OM şi se va bea SÂNGE de om
24 mai 2017 Fostul senator Cătălin Voicu, CONDAMNAT la 7 ani de ÎNCHISOARE pentru fapte de CORUPȚIE, a fost ELIBERAT CONDIȚIONAT: "Am muncit, am scris, am făcut tot ce depinde de mine pentru a fi eliberat condiționat"
24 mai 2017 Magistraţii au DECIS: INTERLOPUL care a BĂTUT crunt o salvamontistă a fost ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Jandarmul care a ASISTAT la bătaie, anchetat de Parchetul General | UPDATE
24 mai 2017 Femeia de care FUG toţi bărbaţii din lume. Motivul pentru care fac asta este HALUCINANT | GALERIE FOTO
24 mai 2017 Alimentele s-ar putea scumpi cu 30%
24 mai 2017 Bărbatul cu pălărie de pe aeroportul din Zaventem, identificat drept Faycal Cheffou, a fost pus sub ACUZARE. Teroristul este JURNALIST
24 mai 2017 CEA MAI TARE invenţie. Super prezervativul care COMBATE HIV-ul. NU e făcut din latex şi sporeşte plăcerea
24 mai 2017 Putin îl face HABARNIST pe Obama. SUA nu prea înțeleg situația din Siria
24 mai 2017 DEMISIE BOMBĂ. Vicepremierul ar fi ABUZAT mai multe femei
24 mai 2017 Număr record de refugiați în Europa
24 mai 2017 Îndrăgostită de un CRIMINAL ISIS. DRAMA mamei unei fete care vrea să se MĂRITE cu un jihadist: Am LEGAT-O, dar tot a fugit în Siria ca să UCIDĂ oameni | GALERIE FOTO
23 mai 2017 Fetiţa DALMAŢIAN. Impresionanta poveste a bebeluşui care s-a născut cu o BOALĂ ORIBILĂ | FOTO
23 mai 2017 SCENE DE COȘMAR! Un muncitor migrant a fost LEGAT și bătut până la MOARTE
23 mai 2017 Un american a fost UCIS în Irak în timp ce încerca să salveze ZECI de ostatici luaţi de ISIS
23 mai 2017 Trăiește o altă ființă înăuntrul tău?
23 mai 2017 Kyle Jenner şi Khloe Kardashian au dat din FUND într-un stil ameţitor. Uite cât de tare s-au distrat VIDEO
23 mai 2017 ATAC într-un birou al Ministerului Educaţiei. ŞASE oameni au MURIT
23 mai 2017 EUROBAROMETRU. Cea mai mare provocare pentru UE: TERORISMUL
23 mai 2017 CEL mai SCÂRBOS KEBAB din lume. Angajaţii acestui fast-food sfidează orice LIMITĂ. Imaginile care au DEZGUSTAT omenirea | GALERIE FOTO şi VIDEO
23 mai 2017 Bobby Păunescu, oficial proprietar al studiourilor Buftea. Managementul de la Buftea a anunțat vânzarea către “un grup de investitori”
23 mai 2017 SURPRIZĂ de proporţii de la Apple. În sfârşit, utilizatorii Apple o să poată să facă ASTA
23 mai 2017 ALERTĂ în Marea Britanie şi Franţa. 14 şcoli au fost ÎNCHISE din cauza ameninţării cu BOMBE
23 mai 2017 Decizia radicală luată de Putin privind Agenţia federala spaţială
23 mai 2017 O NUNTĂ a sărit în aer, după ce a fost lovită de un RAID aerian. 30 de oameni au fost OMORÂŢI
23 mai 2017 S-a certat cu SOȚIA și a RĂBUFNIT. Un pilot era gata să PRĂBUȘEASCĂ un avion cu 200 de pasageri la bord după o ceartă CONJUGALĂ
23 mai 2017 A rămas MUT. Un pescar a scos o CREATURĂ HIDOASĂ dintr-un râu, dar nimeni nu ŞTIE ce este
23 mai 2017 După ce o să AFLI aceste lucruri despre SÂNI, nu o să îi mai ATINGI ÎN VECI | GALERIE FOTO
23 mai 2017 A fost ABUZATĂ pentru că s-a POZAT în HALUL acesta. Are o faţă de PĂPUŞĂ, dar a făcut o GREŞEALĂ fatală | GALERIE FOTO
23 mai 2017 Victor Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: Preoţii au o atitudine INSOLENTĂ. Consilierul lui PF Daniel DENUNŢĂ numărul ENORM de biserici
23 mai 2017 Ambasadorul UE în Israel a făcut un gest CONTROVERSAT. Diplomatul şi-a pus BOTNIŢĂ, exact ca în filmul "Tăcerea Mieilor" | VIDEO
23 mai 2017 Acest câine are o viaţă mai INTERESANTĂ decât majoritatea oamenilor. Aventurile FASCINANTE ale patrupedului care a CUCERIT internetul | GALERIE FOTO
23 mai 2017 Un MONSTRU de păianjen i-a MÂNCAT piciorul în timpul unui zbor. Cum arată rana bărbatului care era să rămână fără un membru inferior
23 mai 2017 DEZASTRU! 900 de persoane au fost evacuate. ZECI de oameni, dați dispăruți
23 mai 2017 Ţi se RUPE sufletul. Aceste pisicuţe s-au UMFLAT cu totul. Data viitoare NU se vor mai juca AŞA | GALERIE FOTO
23 mai 2017 Cum să îţi dai seama că urmează să MORI. 5 simptome care prevestesc decesul
23 mai 2017 Decizie FĂRĂ PRECEDENT a Poloniei. Toate steagurile UE au fost ARUNCATE! Explicaţia e HALUCINANTĂ: Al nostru e mai frumos
23 mai 2017 OPT vaccinuri OBLIGATORII pentru copiii care încep grădiniţa sau şcoala
23 mai 2017 Prietenul ACŢIONARULUI majoritar al Colectiv: "La Londra, unde nu ARD ăia ca şobolanii, cât e berea? DA, a dat ŞPĂGI. Alin, be STRONG!". Anastasescu a fost REŢINUT | UPDATE
23 mai 2017 JUSTIŢIA din Slovenia i-a INCULPAT pe ŞOFERII ROMÂNI responsabili de PROVOCAREA celui mai grav ACCIDENT rutier din istoria acestei ţări | VIDEO
23 mai 2017 Întâlnire la VÂRF. Merkel şi Hollande au un PLAN împotriva criminalilor JIHADIŞTI
23 mai 2017 Marinarul român, dispărut la bordul unei nave acum două luni, DAT în URMĂRIRE de autorităţi
23 mai 2017 Virusul West Nile a făcut două victime în ROMÂNIA
23 mai 2017 Doamne, ce nebunie! Bărbatul acesta a ÎNNEBUNIT internetul şi FEMEILE. Dezbrăcat şi UD, masculul FEROCE a făcut SENZAŢIE la TV fără să vrea | VIDEO
23 mai 2017 Zuckerberg intră în războiul TERORIŞTILOR. Declaraţie EXPLOZIVĂ făcută de şeful Facebook
23 mai 2017 TERIFIANT. Un român prieten cu teroriştii care au pus la cale MASACRUL de la Paris ştia de PLANUL SÂNGEROS al BESTIILOR JIHADISTE: îmi spunea: "Ţiganilor, la dracu' cu românii!"
23 mai 2017 Președintele Cehiei, despre refugiați: E o invazie organizată
23 mai 2017 ÎNGROZITOR. O fată de 15 ani a fost BĂTUTĂ și DEZBRĂCATĂ de colegele ei de liceu. IMAGINI ORIBILE | VIDEO
23 mai 2017 AMEŢITOR! Ce cuplu PERVERS! Au întreţinut RELAŢII INTIME cu dădaca, în vârstă de 16 ani. Cei doi îi dădeau adolscentei DROGURI | GALERIE FOTO
23 mai 2017 Un ÎNGER s-a transformat în DEMON. La 11 ani, o FETIŢĂ a UCIS fără milă ZECI de suflete NEVINOVATE. Lumea este REVOLTATĂ
23 mai 2017 PRACTICĂ MONSTRUOASĂ în Africa! Fetiţelor li se aplatizează sânii cu PIETRE ÎNCINSE pentru a opri dezvoltarea | GALERIE FOTO ŞI VIDEO
23 mai 2017 SCENE DE NECREZUT! Un arbitru a început să PLÂNGĂ în timpul MECIULUI | VIDEO
23 mai 2017 Există ceva mai FIERBINTE? Cele mai SEXY femei în UNIFORMĂ fac ravagii în timpul liber. După serviciu sunt nişte BOMBE care stau să explodeze | GALERIE FOTO
23 mai 2017 Jurnalista care a apărut GOALĂ pe internet a câştigat MILIOANE de euro | GALERIE FOTO
23 mai 2017 HARTA celor mai corupte ţări din lume. Supriză de proporţii: Cum se poziţionează România
23 mai 2017 MONSTRUL din ocean care te lasă FĂRĂ GLAS. Ce poate fi această CREATURĂ? | VIDEO
23 mai 2017 DECIZIE RADICALA luata de ISIS. NIMENI nu mai are voie sa faca ASTA
23 mai 2017 FENOMEN extrem de ciudat care schimbă soarta întregii OMENIRI. Fetele devin BĂIEŢI când ajung la pubertate
23 mai 2017 Cel mai NEBUN cuplu de pe YouTube. 150 de milioane de oameni urmăresc FARSELE pe care şi le fac unul altuia | VIDEO
23 mai 2017 Atac kamikaze in timpul unor funeralii la Bagdad. 12 persoane au fost ucise
23 mai 2017 O pisicuţă a fost salvată după ce a fost părăsită de un copil. Bileţelul EMOŢIONANT găsit de o femeie lângă cutia în care era pisica
23 mai 2017 Miliardarii care şi-au ASCUNS AVEREA în offshore-urile din Panama pentru a plăti IMPOZITE mai mici au ajuns subiect de GLUME
23 mai 2017 SONDAJ INSCOP: Social-democraţii iau faţa liberalilor la parlamentare. PMP, în creştere, UNPR se prăbuşeşte
23 mai 2017 DNA: Doi angajaţi de la Ministerului de Externe, urmăriţi penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu
23 mai 2017 TRAGEDIE în noaptea de Crăciun. Doi tineri au căzut dintr-un balcon
23 mai 2017 Merkel INTERVINE în FORŢĂ în Turcia pentru libertatea presei
23 mai 2017 Kovesi despre excepţia ridicată în ANRP: Incriminarea abuzului în serviciu - o obligaţie asumată în urmă cu 13-14 ani
23 mai 2017 HAOS la frontiera cu Ungaria: Românii care vin acasă de sărbători aşteaptă până la şase ore să între în ţară
23 mai 2017 Un cap al MAFIEI ruseşti e filmat pe ascuns când face AMOR cu o presupusă activistă a drepturilor omului în ÎNCHISOARE |VIDEO
23 mai 2017 S-a descoperit cel mai bine păzit SECRET. Cum face ISIS bani și cine finanțează gruparea teroristă
23 mai 2017 Şeful echipei de HACKERI de la NSA, SFAT important despre cum să îţi PROTEJEZI computerul
23 mai 2017 Reacţie FULGER de la ONU, după ce DICTATORUL Kim Jong-un a DETONAT o BOMBĂ cu HIDROGEN
23 mai 2017 Mama-i numai una. Taţii acestor copii ar trebui DECĂZUŢI din drepturi | GALERIE FOTO
23 mai 2017 SECRETUL MURDAR pe care îl ascund aceste femei. NU ai vrea deloc să te atingi de ele, deşi sunt SUPERBE | GALERIE FOTO incendiară
23 mai 2017 NU face greşeala asta. Un videoclip arată TEROAREA care se poate petrece din cauza LUMINIŢELOR din pomul de Crăciun
23 mai 2017 Sunt la VÂRSTA a TREIA, dar arată ca nişte BOMBE SEXY. Imagini de SENZAŢIE | Galerie Foto
23 mai 2017 Cea mai originală idee: Sute de IMIGRANŢI au încercat să intre în Italia deghizaţi în ACROBAŢI DE CIRC
23 mai 2017 MĂCEL pe străzi. Tradiţia SÂNGEROASĂ care pune oamenii să îşi care PUMNI şi PICIOARE. Imagini BARBARE | GALERIE FOTO / VIDEO
23 mai 2017 CAZ ULUITOR. Un fotomodel BOMBĂ şi-a EXTERMINAT cu sânge rece iubitul miliardar | GALERIE FOTO
23 mai 2017 S-a DESCOPERIT abia ACUM. Ai tatuaje? La ASTA nu te-ai fi aşteptat
23 mai 2017 ISIS a ucis un jurnalist sirian într-un atac cu o maşină CAPCANă
22 mai 2017 Ce spune Tudor Chirila despre manifestul a 33 de artişti contra BOR. De ce NU a vrut artistul să apară în videoclipul trupei Taxi
22 mai 2017 SCANDAL în Băneasa. Anunţ de la IKEA. Dacă aţi cumpărat PELERINĂ pentru copii, sunteţi rugaţi să o aduceţi DE URGENŢĂ înapoi pentru că RĂNEŞTE copiii
22 mai 2017 Merkel PRESEAZĂ din nou țările membre UE privind REFUGIAȚII
22 mai 2017 CRUZIME inimaginabilă. Şi-a ARUNCAT bebeluşul de la etajul 7, în timp ce era încă ATAŞAT de CORDONUL ombilical
22 mai 2017 RATB pune biciul pe călătorii care NU plătesc bilet. Amenzile ajung până la 500 de lei
22 mai 2017 Cancelarul GERMAN se prăbuşeşte. Anunţ TRIST despre Angela Merkel
22 mai 2017 Angela Merkel dă MAREA LOVITURĂ. NICI măcar Obama nu se aştepta la o asemenea BOMBĂ
22 mai 2017 A ieşit CATERINCĂ totală. Ce se întâmplă când Anonymous face mişto de ISIS | GALERIE FOTO şi VIDEO
22 mai 2017 ĂSTA DA LUX. Insula privată care poate fi mutată oriunde. Noul trend printre miliardari
22 mai 2017 ALERTĂ! Europa e în PERICOL. Măsuri de SECURITATE sporite într-o capitală europeană din cauza unui RISC MAJOR de atentat
22 mai 2017 O reţea de TRAFIC de PERSOANE din care făceau parte doi PREOŢI a fost destructurată de DIICOT.
22 mai 2017 Accident rutier pe Calea Şerban Vodă. O mașină a POLIȚIEI LOCALE a fost implicată
22 mai 2017 BOMBĂ în organizaţia ISIS: Un fost TERORIST a oferit publicităţii IDENTITĂŢILE a 22.000 de luptători ai Statului Islamic
22 mai 2017 ISIS pregăteşte un nou MASACRU SÂNGEROS în inima Americii. VIDEO şocant al teroriştilor
22 mai 2017 ATENTAT DEJUCAT în Belgia. Suspecţi de terorism, REŢINUŢI la Bruxelles
22 mai 2017 Gestul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua României
22 mai 2017 DEMENŢĂ TOTALĂ. Aceşti oameni au transformat metroul într-un adevărat OSPICIU. Imaginile pe care niciun om NORMAL nu şi le poate explica | GALERIE FOTO
22 mai 2017 O benzinărie a unor musulmani NU vinde ALCOOL. Motivul este NEBUN
22 mai 2017 PERCHEZIŢII de AMPLOARE în Bucureşti la persoane bănuite de ÎNŞELĂCIUNE prin metoda premiu
22 mai 2017 Avertismentul lansat de SRI cu privire la reţelele sociale
22 mai 2017 Nici nu îţi trece prin CAP că poate exista AŞA CEVA. Imaginile care au făcut pe toată lumea să AMUŢEASCĂ | GALERIE FOTO
22 mai 2017 O fetiţă de 12 ani, mai INTELIGENTĂ decât Einstein şi Stephen Hawking
22 mai 2017 SONDAJ. Trump câştigă 10 puncte în faţa adversarilor, chiar dacă e văzut de electorat drept: prost, nemernic, bufon, arogant şi nebun
22 mai 2017 ALERTĂ! Casa Albă a fost ÎNCHISĂ. Serviciile secrete au INTERVENIT
22 mai 2017 Rănit în atentatele din Bruxelles: „99,99% dintre musulmani sunt extraordinari”
22 mai 2017 Ambulanța, folosită pe post de taxi de cerșetorii din județul Bistrița-Năsăud
22 mai 2017 GAFĂ. Samsung a prezentat, DIN GREŞEALĂ, noul S7 edge
22 mai 2017 DEZGUSTĂTOR! Un coleg a VĂRSAT pe el în timpul unei ceremonii. Reacţia soldatului merită APLAUZE | FOTO
22 mai 2017 Drama de nedescris: "BĂLTEA în SÂNGE". Un copil de 3 zile a fost MUŞCAT de câinele familiei în timp ce mama lui DORMEA lângă el
22 mai 2017 ORIPILANT. Aceste creaturi respingătoare şi-au făcut CUIB la mai puţin de un metru de patul copiilor
22 mai 2017 L-ai văzut în RATB? El este NENOROCITUL care HĂRŢUIEŞTE femeile. Poliţia cere ajutorul cetăţenilor | FOTO
22 mai 2017 CINE E bărbatul care a TERIFIAT Londra a fost găsit. Trei bărbaţi au fost ATACAŢI într-o staţie de metrou: "Asta e pentru Siria", a strigata atacatorul
22 mai 2017 SONDAJ SAR-CURS: PNL scade în topul preferinţelor. Iohannis, pe trend DESCENDENT
22 mai 2017 PROPAGANDA lui Putin REACȚIONEAZĂ. Russia Today atacă Evenimentul Zilei pentru că a prezentat implicarea Kremlinului în asasinarea unui dizident la comanda DERBEDEULUI PLANETEI
22 mai 2017 Poliţiştii de frontieră români au salvat 119 MIGRANŢI de pe Marea Meditarană
22 mai 2017 Viorel Hrebenciuc a fost AUDIAT la PARCHET într-un NOU DOSAR. Ioan Niculae l-a acuzat de mărturie mincinioasă: Fostul social-democrat a fost pus sub ÎNVINUIRE
22 mai 2017 Rusia va construi o BAZĂ PE LUNĂ
22 mai 2017 Propunere INEDITĂ din Parlament: Pe buletinele de vot să fie FOTOGRAFIILE candidaţilor
22 mai 2017 PANICĂ TOTALĂ ÎN SUA. Şcolile au fost ÎNCHISE de frica TERORIŞTILOR ISIS
22 mai 2017 Din cauza TERORIŞTLOR, elevii francezi au VOIE să FUMEZE în curtea şcolii
22 mai 2017 Primăria din Deva, păgubită de o PROSTITUATĂ. Datorii de mii de lei la bugetul local
22 mai 2017 Nu e deloc scârbos. INVENŢIA care schimbă lumea din TEMELII. Toată lumea aştepta asta cu sufletul la gură | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Ministerul de Interne face RAVAGII pe internet. Ce a putut să publice pe Facebook departamentul de PR al MAI | FOTO
22 mai 2017 DE NECREZUT. A violat-o şi apoi i-a cerut scuze pe Facebook. Cum a răspuns femeia
22 mai 2017 MOMENT ISTORIC: Primul concurs de frumuseţe din Irak, după 40 de ani: Concurentele au fost supravegheate de paznici cu puşti automate
22 mai 2017 Mobilizare DE PROPORȚII de sărbători. Zeci de mii de polițiști, jandarmi, popmieri și angajați ai SMURD sunt gata să intervină oricând
22 mai 2017 Zboruri REDIRECŢIONATE în Londra din cauza VÂNTULUI puternic
22 mai 2017 ANUNŢUL MOMENTULUI. OMV se vinde!
22 mai 2017 DESCOPERIREA SECOULUI! E viaţă pe Saturn? NASA e pe cale să dezvăluie CEL MAI MARE SECRET
22 mai 2017 S-a descoperit ARHIVA! Planul SECRET prin care Rusia vrea să lanseze NUCLEARA asupra unui MARE oraș european. Milioane de oameni ar putea să fie UCIŞI în cel mai sinistru ATAC
22 mai 2017 Un consilier local a LOVIT doi oameni pe o TRECERE DE PIETONI: "E o zonă foarte periculoasă"
22 mai 2017 ATAC KAMIKAZE într-un tribunal din Pakistan. Cel puţin 8 oameni au murit şi 27 sunt răniţi
22 mai 2017 A fost SPULBERAT tot MISTERUL. Aşa fac bani oamenii străzii | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Şi-au UMILIT iubiţii în ultimul MOD posibil. Dacă vreodată te desparţi de cineva, să nu O FACI niciodată AŞA | GALERIE FOTO
22 mai 2017 BESTIA JIHADISTĂ care a coordonat atentatele de la Paris se plimba cu metroul în seara SÂNGEROASĂ
22 mai 2017 Au sunat la poliţie după ce o MAIMUŢĂ le-a mâncat corespondenţa
22 mai 2017 Dragostea doare. Un bărbat infidel a fost ARS cu placa de îndreptat părul în părţile intime de către prietena
22 mai 2017 Fotografiile care au REVOLTAT o lume întreagă. Cum să rămâi fără IUBITĂ în TREI secunde | GALERIE FOTO
22 mai 2017 SONDAJ Avangarde: în august, 42% dintre români ar fi votat cu PSD dacă ar fi fost alegeri parlamentare
22 mai 2017 O nouă TRAGEDIE AVIATICĂ. TOŢI pasagerii unui avion au MURIT
22 mai 2017 Papa Francisc, DECIZIE SURPRIZĂ. Suveranul Pontif face o MIŞCARE care va stârni CONTROVERSE
22 mai 2017 A cerut-o de soţie după ce a MURIT. Avea 18 ani, dar nu a apucat să îmbrace rochia de MIREASĂ
22 mai 2017 Daniel Morar vorbeşte despre INTERCEPTĂRI, după decizia CCR
22 mai 2017 Mărturiile unei PROSTITUATE: Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai AGLOMERATE şi ciudate perioade
22 mai 2017 NEBUNIE! În restaurantul ăsta trebuie să vii fără IUBIT. Chelnerii servesc DEZBRĂCAŢI la masă. E un deliciu | VIDEO
22 mai 2017 ATENŢIE! Imagini cu impact EMOŢIONAL extrem de puternic. Era plini de VIERMI în stomac atunci când l-a găsit, dar l-a luat şi a avut grijă de el. Cum arată acum băieţelul | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Imagini de INFARCT! Sportivele s-au DEZBRĂCAT de orice inhibiţii şi au lăsat TOTUL la vedere. Şarapova, în rol PRINCIPAL | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Cum se joacă micii terorişti ISIS DE-A V-AŢI ASCUNSELEA. Counter Strike în viaţa reală. Micii MĂCELARI dau headshot pe bandă rulantă | GALERIE FOTO şi VIDEO
22 mai 2017 Sunt prinţese în adevăratul sens al cuvântului. Femeile cu SÂNGE ALBASTRU care au ÎNNEBUNIT milioane de bărbaţi | GALERIE FOTO
22 mai 2017 DEZGUSTĂTOR! I-a intrat această creatură în ureche şi doctorii i-au scos-o | VIDEO
22 mai 2017 Mama unui TERORIST care a făcut PRĂPĂD la Paris rupe tăcerea: S-a DETONAT pentru că era stresat
22 mai 2017 VIDEO A început să râdă cu lacrimi în timp ce prezenta ştirile. Ce i-a stârnit criza de râs prezentatoarei
22 mai 2017 Vrancea: Şapte autoturisme în care se află aproximativ 20 de persoane, blocate în zăpadă pe DN 23
22 mai 2017 Protestul CIOBANILOR, în presa internaţională. Ce scriu jurnaliştii de la The Guardian şi Fox News despre SCANDALUL din faţa Parlamentului
22 mai 2017 ORIPILANT: A avut dureri de cap timp de 9 ANI, dar medicii i-au scos cea mai urâtă creatură din CREIER | VIDEO
22 mai 2017 Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul preoţilor care nu au permis înhumarea a două persoane pentru că nu erau de religie ortodoxă
22 mai 2017 NEBUNIE curată! Cum puteau să arate DANSATOARELE la bară acum două SECOLE. Imagini INTERZISE suferinzilor de INIMĂ | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Iohannis a SEMNAT! Se ÎNCHID baruri, cinematografe, restaurante și cluburi. DECIZIA a fost luată
22 mai 2017 ATENŢIE ce postaţi pe FACEBOOK despre REFUGIAŢI! Merkel cere pedepse pentru xenofobi
22 mai 2017 FOTO Fiica lui Jose Mourinho, DECOLTEU ameţitor. I s-a văzut TOT
22 mai 2017 ATENȚIE LA PETARDE! Poți merge la închisoare
22 mai 2017 Centrul pentru refugiaţi de la Tăşnad nu va mai fi înfiinţat
22 mai 2017 Iohannis: Westerwelle a fost o figură marcantă a liberalismului şi a scenei politice din Germania
22 mai 2017 CE SCHIMBARE! Cum arătau actorii din Stars Wars în tinereţe. SIGUR nu îi recunoşti. Darth Vader era un adevărat MACHO MAN | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Ai jucat la PARIURI? Pregătește-te să încasezi o AMENDĂ de proporții
22 mai 2017 Cancelarul austriac: Imigranții salvați din Marea Egee ar trebui să fie retrimiși în Turcia
22 mai 2017 Cum arată lumea FĂRĂ bărbaţi. Filmuleţul care a înfuriat o societate întreagă
22 mai 2017 OAMENII FIARE trăiesc printre noi. FĂPTURI greţoase pe care nu credeai că ai să le VEZI vreodată | GALERIE FOTO
22 mai 2017 Luigi JIHADISTUL îl avea în VIZOR pe Klaus Iohannis: E responsabil de sângele celor UCIŞI pe nedrept
22 mai 2017 Auchan, amendat cu 30.000 de lei, după ce 18 persoane au fost internate în spital cu toxiinfecție alimentară
21 mai 2017 ALERTĂ! Omar „Cecenul”, unul dintre LIDERII ISIS, ar fi fost UCIS într-un raid aerian al SUA
21 mai 2017 Străinii ştiu să îşi facă imagine. Ambasadorul SUA a devenit CHELNER pentru o zi la Gara de Nord. Motivul este HALUCINANT
21 mai 2017 Cele mai DEMENTE lucruri pe care tinerii le fac pe INTERNET. NUDITATE şi STUPIDITATE duse la LIMITĂ | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Un musulman de 14 ani a fost ARESTAT, după ce şi-a adus ceasul homemade la şcoală | VIDEO
21 mai 2017 NU e nicio GLUMĂ! Acest bărbat a fost ARESTAT pentru că a ÎNNEBUNIT femeile. Fanele îl DIVINIZEAZĂ! | GALERIE FOTO ŞI VIDEO
21 mai 2017 Surse: Klaus Iohannis şi-a schimbat domiciliul. Şeful statului se mută în fosta reşedinţă a lui Băsescu
21 mai 2017 Creatura care a dat INTERNETUL PESTE CAP. Clipul care a creat ISTERIE: Ce fel de vietate e ASTA? | VIDEO
21 mai 2017 STATUL ISLAMIC a comis GENOCID în Siria şi Irak, conform ONU
21 mai 2017 VEDETELE se DEZBRACĂ de tot. Imagini INCENDIARE cu cele mai NEBUNE fotografii | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Cea mai BOGATĂ familie de ROMI se scaldă într-un pantof imens de damă. Luxul NESIMŢIT şi OPULENŢA au scandalizat o întreagă COMUNITATE
21 mai 2017 Hillary Clinton a CÂŞTIGAT în ŞASE circumscripţii din Iowa
21 mai 2017 ATENŢIE! Apple ar putea face INTERCEPTĂRI prin camera şi microfonul dispozitivului pe care îl deţineţi. FBI şi Guvernul fac PRESIUNI
21 mai 2017 Americanii au găsit soluția. Papa Francisc să SFINȚEASCĂ metroul ca să nu mai ÎNTÂRZIE
21 mai 2017 DEZGUSTĂTOR. Ce a putut să găsească acest om într-un castravete de la LIDL
21 mai 2017 TURNEUL CAMPIOANELOR. Astăzi va avea loc marea confruntare dintre Halep şi Şarapova
21 mai 2017 PLANUL în 3 PAŞI prin care ISIS poate fi ANIHILAT. Un fost şef al armatei dezvăluie cum criminalii cu SÂNGE rece ai grupării teroriste pot fi EXTERMINAŢI
21 mai 2017 A fost CHIMIE. O profesoară de MATEMATICĂ de 28 de ani a avut RELAȚII INTIME cu doi dintre elevii ei de 17 ani. Cu unul din ei A FĂCUT-O de 10 ori în 48 de ORE
21 mai 2017 A vrut să îi trimită poză cu SÂNII goi iubitului, dar a ajuns la ŞEFUL EI. Răspunsul bărbatului este neaşteptat
21 mai 2017 Adele, MESAJ PUTERNIC pentru TERORIŞTI: "Va veni şi rândul vostru, NEMERNICILOR!"
21 mai 2017 Anonymus a intrat în RĂZBOI cu Donald Trump: "Aceasta este o CHEMARE LA ARME!" | VIDEO
21 mai 2017 SCENE ÎNFIORĂTOARE la o grădiniţă privată din Bucureşti. Directoarea este cercetată pentru că ar fi BĂTUT trei copii. Imaginile sunt cu un PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL | VIDEO
21 mai 2017 Specialiştii DEZVĂLUIE secretele neştiute ale AUTOSATISFACERII. De ce e bine să facem acest GEST TABU | VIDEO
21 mai 2017 Imaginile cu cel mai mare IMPACT emoţional din istoria rasei UMANE | GALERIE FOTO
21 mai 2017 A UMILIT toate vedetele. Divele de pe covorul roşu au fost TERFELITE de un bărbat | GALERIE FOTO
21 mai 2017 REACŢIA lui Victor Ponta, după declaraţiile fostului şef ANAF: "Fostul ambasador al Olandei intervenea mereu la Guvern şi la ANAF pentru tot felul de companii"
21 mai 2017 Becali, declaraţie HALUCINANTĂ: Mă gândeam să cumpăr o INSULĂ pentru refugiaţi
21 mai 2017 Ai face aşa ceva? O noapte alături de 6 milioane de CADAVRE
21 mai 2017 Regele Mihai se află în stare GRAVĂ. Majestatea Sa a suferit o INTERVENŢIE CHIRURGICALĂ şi se va RETRAGE din viaţa PUBLICĂ. Principesa Margareta preia PREROGATIVELE | VIDEO
21 mai 2017 Un oficial al Ministerului ungar al Educației a demisionat în urma protestelor
21 mai 2017 CFR: Mersul trenurilor, DAT PESTE CAP din cauza gerului. Zboruri ANULATE şi întârzieri de câteva ore pe Otopeni
21 mai 2017 Cele mai PENIBILE poze. ADEVĂRUL din spatele acestor fotografii este chiar JENANT. RÂZI cu lacrimi
21 mai 2017 DEZGUSTĂTOR sau adorabil? Acest DETALIU împarte LUMEA în două. Fotografiile care au arătat ADEVĂRUL | GALERIE FOTO
21 mai 2017 După VIOLURILE și TÂLHĂRIILE din Germania, un nou caz ȘOCHEAZĂ lumea. O tânără din Franța este BĂTUTĂ în plină stradă de o BESTIE DEZAXATĂ. Totul a fost FILMAT | VIDEO ȘOCANT
21 mai 2017 Ar putea fi ăsta noul BIG MAC? McDonalds lansează un nou brand: Burger din pui de ogradă
21 mai 2017 I-a trimis copilul acasă într-o PUNGĂ de plastic. Un fotomodel care a făcut avort a trecut prin IAD
21 mai 2017 Rusia pune STĂPÂNIRE pe Siria. AVERTISMENT pentru Turcia: DOBORÂM TOT
21 mai 2017 REACŢIA fabuloasă a Angelei Merkel după ce sute de femei au fost AGRESATE SEXUAL şi tâlhărite de REFUGIAŢI
21 mai 2017 ANAF cere în instanță evacuarea Antenelor
21 mai 2017 Cea mai FRUMOASĂ femeie din lume este îmbrăcată de o ROMÂNCĂ. Miss World 2015 a purtat în seara în care a CÂŞTIGAT concursul o rochie făcută de o tânără din Bistriţa | GALERIE FOTO
21 mai 2017 ISIS AMENINȚĂ Europa: "Atentatele de la Bruxelles sunt doar ÎNCEPUTUL. Spuneți-le să își RETRAGĂ avioanele. COȘMARUL abia a început. Ce urmează e și mai ÎNGROZITOR" | VIDEO
21 mai 2017 Edward Snowden: EXTRATEREŞTRII ar putea să ne trimită mesaje, dar nu le vom detecta niciodată
21 mai 2017 HALUCINANT. Primarul din Koln dă vina pe FEMEI pentru că au fost agresate SEXUAL de refugiaţi
21 mai 2017 Informaţie EXPLOZIVĂ despre FIARA teroristă care a planificat BAIA DE SÂNGE de la Paris
21 mai 2017 INTERZIS MINORILOR! Și-au lăsat RUȘINEA acasă. DESTRĂBĂLARE maximă și cele mai JENANTE fotografii ale tuturor timpurilor. Astea sunt adevărate GAFE | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Hackerii de la Anonymous anunţă marele PLAN împotriva ISIS. Teroriştii vor fi NERVOŞI când vor vedea o astfel de BĂTAIE DE JOC | VIDEO
21 mai 2017 S-au făcut de RÂSUL MAPAMONDULUI. Fotografiile COMPROMIŢĂTOARE care le fac pe staruri să ROŞEASCĂ | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Mașina lui Dorin Chirtoacă a fost JEFUITĂ în timp ce primarul se afla la o emisiune televizată
21 mai 2017 Au fost ATÂT DE NEBUNI încât s-au încumetat la aşa ceva. Toată lumea a rămas MUTĂ | GALERIE FOTO
21 mai 2017 TEROARE în Belgia. Baia de SÂNGE din Bruxelles a fost PLANIFICATĂ până în cel mai mic DETALIU. Autoritățile au găsit o HARTĂ a aeroportului Zaventem în casa TERORISTULUI care a pus la cale și MASACRUL de la Paris
21 mai 2017 Moment DRAMATIC: Un soldat din Israel omoară o adolscentă din Palestina
21 mai 2017 REVOLTĂ masivă în Polonia
21 mai 2017 Procurorii cer o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior. Torţionarul va afla pe 30 martie sentinţa
21 mai 2017 O femeie GRAVIDĂ care a călătorit în Columbia este INFECTATĂ cu virusul ZIKA
21 mai 2017 Turcia SFIDEAZĂ Rusia şi îi dă o replică TĂIOASĂ lui Putin: KGB-ul nu mai EXISTĂ. Propaganda sovietică e ISTORIE
21 mai 2017 Propunere BOMBĂ de la un europarlamentar: Parlamentul European să fie folosit ca ADĂPOST pentru imigranţi
21 mai 2017 Al Jazeera: PLANUL DIABOLIC din spatele crizei refugiaţilor. Cum e finanţată ISIS şi cine are INTERES în adâncirea problemei imigranţilor
21 mai 2017 DECLARAȚIE SCANDALOASĂ, după hărțuirile SEXUALE din Germania: Fetele au fost violate pentru că au fost pe jumătate dezbrăcate și erau parfumate. E normal ca bărbații să le ATACE
21 mai 2017 Ungaria face REFERENDUM privind cotele OBLIGATORII de refugiaţi
21 mai 2017 OMENIREA se duce de râpă. STUDIUL care demonstrează ca am devenit ANIMALE
21 mai 2017 CEA MAI FRUMOASA FEMEIE din lume. Miss World 2015 iti TAIE RASUFLAREA | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Kim Jong-Un pregăteşte un DEZASTRU NUCLEAR. DICTATORUL nord-coreean e la un PAS de a ordona ATACUL devastator asupra DUŞMANILOR. Cum a reacţionat RUSIA
21 mai 2017 Cele mai BOLNAVE tehnici antrenament MILITAR din lume. NICI în RAMBO nu ai văzut aşa ceva | GALERIE FOTO ŞI VIDEO
21 mai 2017 CUTREMUR în România de PESTE 3 grade pe scara Richter
21 mai 2017 RĂZBUNARE cruntă. L-a atins la punctul sensibil. Imagini cu impact emoțional pentru bărbați! O soție face PRAF un bolid de 300.000 de euro | VIDEO
21 mai 2017 BESTIILE UCIGAȘE cu care Putin poate DISTRUGE de pe faţa PLANETEI orice ţară. ARMELE liderului de la KREMLIN îl ÎNSPĂIMÂNTĂ până și pe DICTATORUL NEBUN Kim Jong-un | GALERIE FOTO
21 mai 2017 S-A AFLAT în sfârşit. Şeful fostului KGB vorbeşte: SCOPUL real al înfiinţării ISIS
21 mai 2017 Mănânci sandwichuri de la Subway? Cu siguranţă NU ai vrea unul cu spanac, brânză şi...ŞOBOLAN!
21 mai 2017 ATAC SÂNGEROS în oraşul sfânt. Ierusalimul, ţinta celui de-al cincilea atac | VIDEO
21 mai 2017 SURPRINZĂTOR. Un deputat ECOLOGIST a fost prins cu METAMFETAMINĂ la el
21 mai 2017 Papa Francisc, ÎN PERICOL! Anunţul făcut de Suveranul Pontif
21 mai 2017 VESTE PROASTĂ pentru utilizatorii de YouTube. Ce sumă va trebui să plăteşti de acum încolo pentru a vedea filmuleţe
21 mai 2017 “Rugby-ul mi-a transformat soţul într-o legumă care suferă de DEMENŢĂ”. Mărturia unei femei disperate
21 mai 2017 BEIZADELELE Arabiei Saudite fac ravagii. Răspunsul unui PRINȚ, acuzat că SE DROGA, bea și plătea ESCORTE care să îl însoțească la Los Angeles: Sunt prinț și FAC CE VREAU!
21 mai 2017 Fotografii demenţiale. L-a părăsit nevasta, dar i-a lăsat câinele. Ce a putut să facă acest bărbat e CEL MAI TARE LUCRU DIN LUME | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Imaginile care te fac să îţi dai seamă că lumea în care trăieşti este FABULOASĂ. Aşa arată RAIUL pe pământ | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Răsturnare de SITUAȚIE în cazul primarului din Olt care a murit ÎMPUȘCAT la vânătoare. Cine este AUTORUL faptei
21 mai 2017 ŞOCANT. De ce au fost în stare rebelii SIRIENI când i-au prins pe militanţii ISIS. LECŢIE DE VIAŢĂ | VIDEO
21 mai 2017 Au făcut FOTOGRAFII fără să îi intereseze NIMIC. Detaliile de pe FUNDAL le-au adus faima. Acestea sunt cele mai PENIBILE poze de pe întreg internetul | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Cel mai tare Papă: Jorge Bergoglio lansează un album de muzică ROCK intitulat: WAKE UP
21 mai 2017 Femeia care şi-a trăit VISUL timp de 30 de minute, însă TOTUL s-a stricat din cauza unui TATUAJ
21 mai 2017 DEZVALUIRI cutremuratoare! Un DOSAR medical da PESTE CAP ISTORIA OMENIRII. Hitler avea un singur TESTICUL
21 mai 2017 ANUNŢ DECISIV. Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor din trupa Goodbye To Gravity, a vorbit despre cea mai CRUNTĂ durere
21 mai 2017 Se întâmplă lucruri BIZARE. Cineva atârnă JUCĂRII pentru ADULŢI pe firele de înaltă tensiune. E ISTERIE | GALERIE FOTO
21 mai 2017 ISIS face RAVAGII. Gruparea teroristă este pe cale să CUCEREASCĂ încă o ţară. ONU: "Statul Islamic este în prezent actorul politic şi militar cel mai important în regiune"
21 mai 2017 AFIRMAŢIE EXTREMĂ din partea Iranului: Extratereştrii înalţi şi albi controlează SUA
21 mai 2017 Elevii din Galaţi NU mai primesc LAPTE, după ce 40 de copii au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
21 mai 2017 ATENŢIE MARE! Îţi laşi copiii să navigheze pe internet? Ar trebui să ştii ASTA
21 mai 2017 Armele cu care Putin SPULBERĂ orice inamic. NAMILELE de sute de tone fac RAVAGII în câteva secunde | GALERIE FOTO
21 mai 2017 Gigi Becali va fi REAUDIAT la CAB în dosarul lui Popovicui
21 mai 2017 Poliţia Română dă dovadă de UMOR şi mult PR. Ce mesaj a postat instituţia cu ocazia zilei în care se beau 44 pahare
21 mai 2017 CONVORBIRE HALUCINANTĂ între un client al unei reţele de telefonie mobilă care avea minute NELIMITATE şi o reprezentantă a companiei: Aţi vorbit mai mult de 24 de ore într-o zi. REACŢIA companiei
21 mai 2017 Au AGRESAT SEXUAL o femeie, iar acum cer azil. Trei bărbaţi se tem că vor fi PERSECUTAŢI dacă se întorc în ţară
21 mai 2017 Înțelegere între SUA și Iran. Washingtonul urmează să plătească Teheranului 1,7 miliarde de dolari
21 mai 2017 CRIMĂ ODIIOASĂ. Un fost poliţist militar care şi-a OMORÂT soţia a fost găsit într-un SCHIT
21 mai 2017 TRAGEDIE CUMPLITĂ în ziua derby-ului Steaua-Dinamo. Un fotbalist român s-a SINUCIS
21 mai 2017 Franța: Angajații unei companii, nevoiți să ceară aprobare prin mail pentru a merge la toaletă
21 mai 2017 A băut un cocktail de la bar şi a rămas fără STOMAC
20 mai 2017 A fost găsit CREIERUL operaţiunii care a îngenuncheat Franţa în atentatele teroriste de vineri. 129 de oameni au MURIT în chinuri teribile din cauza lui. Cum arată BESTIA jihadistă care a terorizat LUMEA | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Vladimir Putin îi invită pe EVREI în Rusia: Lăsaţi-i să se ÎNTOARCĂ
20 mai 2017 DEZASTRU ÎN SUEDIA! Un refugiat MINOR a OMORÂT un îngrijitor al unui centru de imigranţi
20 mai 2017 SCANDAL la Casa Regală. Regele Mihai e o MARIONETĂ controlată de Servicii
20 mai 2017 Bărbat arestat pentru că a hărţuit un roboţel emoţional
20 mai 2017 Cele mai CIUDATE anomalii. Băiatul-broască ţestoasă sau copilul cu o felie de SALAM pe frunte | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Avalanşă în Austria: Cele cinci persoane decedate erau schiori cehi
20 mai 2017 El e adevăratul Grinch. A NENOROCIT Crăciunul tuturor | VIDEO
20 mai 2017 Cel mai bun jucator de snooker din LUME, impresionat de tragedia de la Colectiv. Ronnie O'Sullivan a adus un omagiu victimelor incendiului
20 mai 2017 UCIGAŞ ÎN SERIE. Un monstru UCIDE fără milă animăluţe nevinovate
20 mai 2017 Un poliţist a vrut să OMOARE un câine, dar a RATAT şi a UCIS-O pe MAMA a trei copii chiar în faţa MEZINULUI | GALERIE FOTO şi VIDEO
20 mai 2017 SCANDAL între antrenorul Stelei și Emil Boc: E un om MIC și la propriu și la figurat
20 mai 2017 “Vreau să ÎNJUNGHII evreii pentru că ne-au furat pământul!”. Cuvintele unui copilaș de câțiva ani care ține UN CUȚIT în mână. Răspunsul tătălui este AMEȚITOR! | VIDEO
20 mai 2017 75 de capre au fost CONCEDIATE. Motivul este INCREDIBIL
20 mai 2017 PROTESTE masive față de deciziile preşedintelui
20 mai 2017 Descoperire de PROPORŢII a oamenilor de ştiinţă. ALZHEIMER se poate transmite prin proceduri medicale
20 mai 2017 STUDIU: Oamenii sunt înconjuraţi de o aură formată din MICROBI
20 mai 2017 SONDAJ. Care sunt revendicările STRĂZII şi ce părere au oamenii despre numirea lui Sorin Cîmpeanu în funcţia de premier interimar
20 mai 2017 NIMENI nu îşi ÎNCHIPUIA că există aşa ceva. VIAŢA reală capătă o nouă DIMENSIUNE după ce vezi imaginile astea | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Fost consilier prezidenţial: La Cotroceni e plin de FLORI şi verdeaţă şi fără sistemul de irigaţii de peste 600.000 de EURO. Un MOFT care ne costă pe toţi, dar la care puţini au ACCES
20 mai 2017 ISIS anunţă următoarea ŢINTĂ. Serviciile de informaţii au intrat PE FIR. Europa se pregăteşte de o nouă BAIE DE SÂNGE?
20 mai 2017 Mesaj TULBURĂTOR al iubitului Elsei. Cea de-a 57-a victimă a incendiului de la Colectiv. Coșmarul #Colectiv NU se termină, chiar dacă închidem ochii
20 mai 2017 ISIS şi Al Qaeda, competiţie SÂNGEROASĂ. MĂCELARII JIHADIŞTI se aruncă în AER ca să ELIMINE concurenţa
20 mai 2017 Suedia are un NOU PLAN pentru ca refugiaţii să uite că există această ţară
20 mai 2017 ISIS dezvăluie un nou CÂMP de luptă în deșertul egiptean
20 mai 2017 O româncă a dat LOVITURA SUPREMĂ. A devenit prima-doamnă
20 mai 2017 VINUL e la putere de sărbători. Românii fac MEGA PROFIT. Vânzările la vin cresc cu 50%
20 mai 2017 CADOUL pe care Putin l-a făcut unui MONARH întrece orice IMAGINAŢIE: Costă cât două SUPER MAŞINI de lux
20 mai 2017 Fetiţa imigrantă care l-a îmbrăţişat pe Papa Francisc şi i-a dat o emoţionantă scrisoare. Cum a reuşit micuţa Sophie să treacă de gărzile Suveranului Pontif | VIDEO
20 mai 2017 Coordonatorul trupelor speciale care au intrat la Bataclan peste criminalii JIHADIȘTI face mărturii din INFERN: Era SÂNGE peste tot și mirosea a FRICĂ
20 mai 2017 ACUZAŢII din interiorul UNPR: Oprea a căzut ca să îl SALVEZE pe Ponta. A refuzat să îl lase să îşi rezolve singur problemele
20 mai 2017 ULUITOR ce poate face Statul Islamic. O adolescentă şi-a OMORÂT mama după ce s-a uitat la ORE în şir la o DECAPITARE făcută de terorişti
20 mai 2017 Carmen Iohannis a făcut senzaţie în prima zi de şcoală. Selfie-uri cu elevii şi un braţ plin de flori pentru prima doamnă | GALERIE FOTO
20 mai 2017 MOARTE în Alpi. Doi copii şi un adult şi-au pierdut viaţa în urma unei AVALANŞE | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Putin face un ANUNŢ neaşteptat
20 mai 2017 Rusia ACUZĂ: Turcia pregăteşte o intervenţie militară în Siria. Ankara a interzis zborurile ruse de recunoaştere
20 mai 2017 COINCIDENȚĂ STRANIE! Un primar PSD a murit în ziua de Crăciun, la o zi după ce a MURIT fina lui, jurnalista de la Antena1
20 mai 2017 Ziare.com: Iohannis vrea o sală de SPORT şi una de RECREERE la Cotroceni. Administraţia Prezidenţială a lansat o licitaţie în valoare de 5,53 de milioane de lei. Şeful statului vrea şi un sistem automat de IRIGAŢIE în valoare de 2,39 de milioane
20 mai 2017 IMPRESIONANT! Harta care arată cât de drastic se vor modifica OCEANELE în anul 2050 | VIDEO
20 mai 2017 Erdogan a AMENINŢAT că va UMPLE Europa de imigranţi: Îi urc în autobuze și le dau drumul! Îi veți ucide?
20 mai 2017 IGSU a primit sponsorizări de peste 2 milioane de lei în 2015
20 mai 2017 Cei mai NEÎNFRICAȚI bărbați din lume. Sunt în stare să intre și în FLĂCĂRILE IADULUI pentru a salva vieți. Cum arată MASCULII pe care orice femeie și i-ar dori în preajmă | GALERIE FOTO
20 mai 2017 De ce fac femeile ASTA? E chiar SCÂRBOS. AU LUAT-O RAZNA! Aceasta este NOUA modă. Să îţi laşi PĂR la axile şi să îşi pui SCLIPICI. Toate fetele se MÂNDRESC cu asta. Motivul e NEBUNESC
20 mai 2017 ATAC BIZAR de 8 Martie: O femeie i-a TĂIAT TESTICULELE soţului său pentru că nu i-a luat FLORI
20 mai 2017 AVERTISMENT alarmant de la șeful STRATFOR: Ne pregătim de RĂZBOI în Europa de Est. TREI ŢĂRI prezintă UN RISC iminent privind PROVOCAREA unui CONFLICT MILITAR
20 mai 2017 Românii s-au UNIT împotriva LEGII lui Dragnea. Mii de oameni au luat cu ASALT rețelele de socializare și au un mesaj CLAR: "JOS CENZURA!". Petiție online împotriva legii ANTI-DEFĂIMARE care încalcă un drept fundamental | CAMPANIE EVZ
20 mai 2017 Un animal HIBRID dă coşmaruri sătenilor. CREATURA stranie este o combinaţie între crocodil şi taur | Galerie Foto
20 mai 2017 România, destinație recomandată de CNN pentru 2016: Turiștii sunt sfătuiți să meargă în Transilvania și Delta Dunării
20 mai 2017 Un MONSTRU a ÎNGHITIT două CAPRE fără să răsufle. BESTIA arată ÎNFIORĂTOR | VIDEO
20 mai 2017 Tspiras îşi recunoaşte GREŞEALA majoră. Scuza Greciei este PENIBILĂ
20 mai 2017 SRI intră pe fir. Sunt câteva lucruri pe care NU TREBUIE să le faci niciodată pe Facebook. Români, MARE ATENŢIE în această perioadă presărată cu ATENTATE
20 mai 2017 REACŢIA premierului britanic după UCIDEREA lui John Jihadistul: Nu îi vom uita..
20 mai 2017 Cel mai DULCE căţel a cucerit inima întregii planete după ce a venit de la DOCTOR
20 mai 2017 S-a descoperit reţeta NEMURIRII? Ideea unui MILIARDAR rus poate REVOLUŢIONA toate CERCETĂRILE
20 mai 2017 O cunoscută jurnalistă a IZBUCNIT în lacrimi când s-a văzut GOALĂ pe internet. FILMULEŢUL e peste tot. Femeia cere DAUNE colosale | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Imaginile care au făcut îinconjurul internetului. Ce se întamplă dacă te uiţi atent la aceste picturi
20 mai 2017 Două fete de 17 şi 16 ani au fugit de acasă pentru a lupta în ISIS. Ce le-au făcut CRIMINALII JIHADIŞTI întrece ORICE imaginaţie. Toată lumea e în stare de ŞOC | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Se SCUMPESC ţigările. Ce alte surprize ne aduce noul Cod Fiscal
20 mai 2017 Gest emoţionant al Papei Francisc. O fetiţă de 6 ani i-a CUCERIT inima | VIDEO
20 mai 2017 Scenariu catastrofal anunţat în FRANŢA: Al TREILEA RĂZBOI MONDIAL a început pe 30 septembrie
20 mai 2017 BESTIILE JIHADISTE care au COMIS ATENTATELE din Bruxelles plănuiau o BAIE de SÂNGE la Paris
20 mai 2017 Un român a MURIT după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit
20 mai 2017 O balenă eșuată a explodat în timp ce era autopsiată de un biolog | VIDEO DE GROAZĂ
20 mai 2017 Fotografia de care A RÂS tot INTERNETUL. Cum arată femeia care a confundat spray-ul fixativ cu SPUMA folosită în CONSTRUCŢII
20 mai 2017 Tu ce ai face dacă o LUME întreagă te-ar confunda cu o JIHADISTĂ DEPRAVATĂ şi fără SCRUPULE? Femeia asta trăieşte un COŞMAR
20 mai 2017 Fotografiile care DAU PESTE CAP conceptul de FRUMUSEŢE. Aceste femei NU sunt perfecte, dar orice bărbat le-ar VREA ÎN PAT | GALERIE FOTO incendiară
20 mai 2017 Angela Merkel, declaraţie SURPRIZĂ: Chiar dacă e ILEGAL, e în regulă
20 mai 2017 A primit aer condiționat și un tratament demn de o REGINĂ. O femelă de urs PANDA s-a prefăcut că e GRAVIDĂ ca îngrijitorii să îi dea mai mult BAMBUS | GALERIE FOTO și VIDEO
20 mai 2017 Cătălin Tolontan, DEZVĂLUIRI despre cazul Colectiv: Răniţii au luat şi până la 7 BACTERII din spital
20 mai 2017 VIDEO VIRAL. Cât de entuziasmat e premierul japonez să îl întâlnească pe preşedintele Rusiei Vladimir Putin?
20 mai 2017 Aparatura din biroul lui fostului director al CEO Oltenia, trimis în judecată în dosarul lui Pontal, va fi VERIFICATĂ de specialişti
20 mai 2017 ALERTĂ! Statul Islamic a UCIS unul dintre cei mari INAMICI
20 mai 2017 Mihai Trăistariu a şochează cu o fotografie absolut SCÂRBOASĂ: “O să fiu un SEX-BOMB”
20 mai 2017 Vizită istorică: Barack Obama l-a primit pe Papa Francisc la Casa Albă
20 mai 2017 Avea halucinaţii de la DROGURI şi credea că este urmărit. Un bărbat s-a ÎMPUŞCAT în zona intimă
20 mai 2017 Ludovic Orban se OPUNE moscheii lui Ponta în București
20 mai 2017 Dan Andronic a verificat teoria "Cioloş-omul serviciilor". Tatăl premierului desemnat era CONSĂTEAN cu Virgil Ardelean. Cine e de fapt socrul fostului comisar, PRESUPUS personaj IMPORTANT în SERVICIILE SPECIALE franceze
20 mai 2017 Oamenii care SE LASĂ MUTILAŢI. O enigmă care stârneşte FURIE şi SCÂRBĂ. Uite ce şi-au făcut aceşti oameni | GALERIE FOTO
20 mai 2017 "Mi-am iertat cea mai bună prietenă care mi-a ucis copilul"
20 mai 2017 LUXUL EXORBITANT s-a transformat în ascunzătoare pentru ŞOBOLANI. Ce au putut să îi facă HOŢII unuia dintre cei mai INFLUENŢI oameni ai planetei care s-a REFUGIAT în braţele lui PUTIN | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Românii s-au CĂLCAT în picioare pentru aghiazmă. Oamenii şi-au împărţit CREŞTINEŞTE pumni şi coate pentru a ajunge la apa sfinţită
20 mai 2017 O faci cel puţin o dată pe an, dar sigur NU ŞTIAI asta despre salata boeuf. NU vei mai mânca NICIODATĂ
20 mai 2017 Autorii atacului terorist de la Ankara au fost IDENTIFICAŢI
20 mai 2017 Merkel o COMITE din nou cu privire la REFUGIATI
20 mai 2017 Enel întrerupe alimentarea cu energie ELECTRICĂ în Bucureşti şi Ilfov
20 mai 2017 Guvernul polonez nu va ceda 'presiunilor' Uniunii Europene. Declarația care pune pe jar oficialii de la Bruxelles
20 mai 2017 Şi DICTATORII au plăcerile lor. Femeia care a ÎNNEBUNIT planeta i-a oferit un SHOW de zile mari unui cunoscut TIRAN | GALERIE FOTO şi VIDEO
20 mai 2017 Cum s-a îmbrăcat iubita de 18 ani a lui Boureanu în prima zi de şcoală
20 mai 2017 Epidemie de HOLERĂ în cea mai mare tabără de refugiaţi din lume
20 mai 2017 MAI ȚII MINTE? Imaginile care te vor trimite ÎNAPOI în copilarie. Jucăriile pe care ORICE copil le primea PE VREMURI de Crăciun | GALERIE FOTO
20 mai 2017 Motivele ascunse pentru care Steve Jobs NU ÎŞI LĂSA copiii să se atingă e iPad. Secretele pe care ar trebui să le ştie orice părinte
20 mai 2017 Cazul bebeluşului obligat să fumeze şi să bea alcool a ajuns în presa internaţională
20 mai 2017 DECIZIE RADICALĂ a Germaniei privind refugiaţii
20 mai 2017 CAZ ORIBIL. Un gândac a intrat în URECHEA unui tânăr şi a depus ouă acolo din care au ieşit 25 de pui
20 mai 2017 REPLICA lui Arafat, după ce raportul Corpului de Control privind incendiul de la Colectiv a arătat că autorităţile NU se coordonează şi sunt INEFICIENTE în situaţii de urgenţă
20 mai 2017 10 suspecți au fost inculpați pentru atentatul de la Istanbul
20 mai 2017 ALARMĂ de la Facebook! Guvernele fac presiuni pentru aflarea DATELOR PERSONALE
20 mai 2017 Jurnaliştii străini scriu despre o locaţie de VIS din România. Este pe PRIMUL loc în TOP 10 destinaţii de vacanţă IDEALE
20 mai 2017 Jihadiștii cu SÂNGE RECE se bucură pe Twitter după atentatele sângeroase din Bruxelles folosind hashtagul #Brussellesonfire
20 mai 2017 Musulmanii se vor ÎNFURIA CUMPLIT. Angela Merkel vrea să INTERZICĂ femeilor să poarte VĂL în Germania
20 mai 2017 SUA explică de ce NU au atacat sondele petroliere ale ISIS. Explicaţia e FABULOASĂ
20 mai 2017 NIMENI NU ar fi crezut. Băiatul Madonnei, OBLIGAT să facă AȘA CEVA de Crăciun
20 mai 2017 Frații Micula au câștigat procesul cu statul și trebuie să primească despăgubiri de peste 200 milioane de euro
20 mai 2017 Miting la Târgu Secuiesc: SOLIDARITATE cu extremiştii maghiari acuzaţi de terorism
20 mai 2017 Donald Trump: URĂSC jurnaliştii dar nu i-as UCIDE
20 mai 2017 PRIMUL caz de transmitere prin contact sexual a virusului Zika
20 mai 2017 PERCHEZIŢII şi FOCURI de armă, joi noapte, în Bruxelles. Şase persoane au fost ARESTATE
20 mai 2017 MARELE SECRET al lui Vladimir Putin a fost DESCOPERIT de experţi. NU are nici parkinson şi nici nu a suferit vreun ATAC cerebral. Despre ALTCEVA este vorba | GALERIE FOTO
20 mai 2017 DEZVĂLUIRE DE PROPORŢII: Hitler era DROGAT cu HEROINĂ în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar trupele sale luaseră metamfetamină
20 mai 2017 Colegiul Medicilor: SUSŢINEM fără echivoc PROTESTELE medicilor de la nivelul întregii ţări
20 mai 2017 Această fetiţă a îmbrăţişat un ROTTWEILER care a început să MÂRÂIE la ea. Nimănui nu i-a PĂSAT. Ce s-a întâmplat DUPĂ este ÎNFIORĂTOR | VIDEO
20 mai 2017 Vladimir Putin, băiatul de zahar. Cea mai DULCE apariţie a DERBEDEULUI de la Kremlin | VIDEO
20 mai 2017 Linie cu dedicație pentru RECLAMAREA fumătorilor
20 mai 2017 VIDEO Un adevărat ÎNGER căzut. Un model al Victoria’s Secret a CĂZUT pe podium
20 mai 2017 Mitropolitul Ardealului, chemat marţi în faţa Comisiei de Etică
19 mai 2017 GEST SURPRIZĂ făcut de Marea Britanie
19 mai 2017 Trei JURNALIŞTI ruşi au fost GRAV RĂNIŢI de o rachetă în Siria | VIDEO
19 mai 2017 A mâncat pâine PRĂJITĂ şi a MURIT. Cazul trist al unei pensionare
19 mai 2017 Militanţii ISIS răspândesc GÂNDACI care te MÂNÂNCĂ de VIU. Siria e în CARANTINĂ
19 mai 2017 INCENDIU DEVASTATOR. Peste 100 de pompieri au intervenit
19 mai 2017 TOP 10 locuri BANTUITE pe care le poti vizita. Ai avea curaj? | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Becali, INTERNAT de URGENŢĂ la Spitalul Floreasca
19 mai 2017 Asta e ultima TRĂSNAIE care a ISTERIZAT internetul. Provocarea cu PREZERVATIVUL a devenit ultima NEBUNIE. Răzi cu LACRIMI | GALERIE VIDEO
19 mai 2017 ISIS i-a VIOLAT mama şi sora şi i-a OMORÂT tatăl şi fratele. Povestea băieţelului al cărui viitor a fost furat de terorişti. Acum va deveni o MAŞINĂ DE UCIS
19 mai 2017 VIN NINSORILE. Vremea se schimbă RADICAL
19 mai 2017 De când lumea și pământul se țin aceste TRADIȚII. CE NU trebuie să faci sub NICIO FORMĂ în această perioadă
19 mai 2017 Protestul cu găini moarte în curtea PNL a fost NIMIC. Peste trei tone de FECALE au fost împroşcate pe scările sediului unui mare partid | VIDEO
19 mai 2017 S-a aflat SECRETUL. De ce nu o susţine NIMENI pe Sharapova, după rezultatul POZITIV la testul anti-drog | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Femeia care şi-a CASTRAT soţul de 8 Martie îşi cere scuze: "A fost din GREŞEALĂ. Nici nu am UNGHII, umblu ca ŢĂRĂNOAICA"
19 mai 2017 ATENŢIE! Dacă ai iPhone, trebuie să ştii asta. Anunţul făcut de Apple despre un VIRUS masiv
19 mai 2017 Angelina Jolie şi Brad Pitt, cu fetiţa mijlocie la psihiatru: Vrea să fie băiat
19 mai 2017 SONDAJ IRES: Românii îl vor înapoi pe Ceauşescu. PCR rămâne cel mai IUBIT partid din România
19 mai 2017 Fotografia care a strâns MII de like-uri. Cu cine şi-a petrecut ziua HALEP
19 mai 2017 UMILINŢĂ TOTALĂ! O bătrână a fost SCUIPATĂ, LOVITĂ şi înjurată de un primar PSD: Du-te de aici tâmpita dracului, mi-ai făcut dosare | VIDEO
19 mai 2017 CUTREMUR în România, duminică dimineaţa. S-a simţit şi în CAPITALĂ
19 mai 2017 Avertizare METEO: ANM anunţă caniculă la mijlocul lunii septembrie
19 mai 2017 Cât de departe ai merge? Chinezii îşi vând ORGANELE şi sperma ca să îşi cumpere iPhone6
19 mai 2017 GAFĂ monumentală sau propagandă nesimţită? Un prezentator de ştiri l-a UMILIT pe PUTIN fără să-şi dea seama: "Ăsta e Putin! Asta e Rusia care într-adevăr luptă cu ISIS" | VIDEO
19 mai 2017 România tratează mai bine REFUGIAȚII MUSULMANI decât cetăţenii români cu PROBLEME MEDICALE GRAVE. Un imigrant primește 540 de lei pe lună, iar un român cu DIZABILITĂȚI primește 234 de lei
19 mai 2017 Ministrul sirian de Externe: Statul Islamic primeşte armament din Turcia
19 mai 2017 A murit la 6 ani, iar biletul de ADIO lăsat de copil a uimit o lume întreagă
19 mai 2017 Porturile din Constanţa au fost ÎNCHISE. COD galben de VÂNT puternic
19 mai 2017 Zuckerberg PLEACĂ de la Facebook: ''Este o decizie foarte personală''
19 mai 2017 Imnul național ar putea fi interpretat înaintea tuturor competițiilor sportive interne
19 mai 2017 Poliţistul bătut de un interlop a murit la spital. Agresorul riscă 25 de ani de închisoare
19 mai 2017 Au transformat BALUL DE ABSOLVIRE în scene desprinse din FILMELE de ADULȚI. Adolescenţii care au întrecut ORICE limite ale DECENŢEI la petrecerea de final de an | GALERIE FOTO
19 mai 2017 PROTEST DISPERAT. Un bărbat ameninţă că se ARUNCĂ de pe un bloc din Piața Victoriei împreună cu cei doi copii. Bărbatul a fost dus la Poliție | UPDATE
19 mai 2017 VIDEO: Obama, păcălit de URS. Cum a mâncat preşedintele Americii RESTURI de mâncare
19 mai 2017 Prinţesa Kate NU mai are niciun SECRET. Imaginile pe care Casa Regală le vrea ŞTERSE de pe internet | GALERIE FOTO
19 mai 2017 EROUL american care a oprit atacul terorist din Franţa a fost ÎNJUNGHIAT în piept
19 mai 2017 Un primar a MURIT în timpul unei şedinţe de Consiliu Local
19 mai 2017 Accident GRAV în Constanța! Taximetristul vinovat a fugit de la locul tragediei
19 mai 2017 TRAGEDIE AVIATICĂ, evitată la milimetru. O DRONĂ era să intre într-un avion al Air France. Momentele ÎNFIORĂTOARE au fost surprinse pe cameră | VIDEO
19 mai 2017 Giganţii APPLE, Microsoft, Google şi Facebook servesc cele mai NEBUNE mâncăruri angajaţilor | GALERIE FOTO
19 mai 2017 A văzut o ofertă pe internet şi a vrut să profite. Şi-a albit dinţii, dar la scurt timp a rămas ŞTIRBĂ
19 mai 2017 Preafercitul Daniel cere ajutor: Trebuie susţinut efortul Bisericii de a apăra familia naturală în faţa unor "modele" noi
19 mai 2017 Peste 100 de firme româneşti sunt CONTROLATE din off-shore-urile din Panama
19 mai 2017 Ce a făcut Iohannis după ce a fost la clubul Colectiv din Capitală, sâmbătă dimineaţa
19 mai 2017 VIDEO Asta e ultima FIŢĂ: Designerii au creat o mască de faţă care filtrează polenul, germenii şi poluarea. Cei care o poartă respiră doar AER PURIFICAT
19 mai 2017 DECIZIE fără PRECEDENT a francezilor după atentatele de la Paris
19 mai 2017 Bărbaţii ăştia sunt mai FRUMOŞI decât majoritatea femeilor. TRANSFORMARE incredibilă prin puterea machiajului. ÎNAINTE ŞI DUPĂ | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Peste 1 milion de români joacă, în mod constant, la PARTIURI SPORTIVE. Piaţa locală de profil, estimată la un miliard de euro
19 mai 2017 Cum arată IMAGINILE prin care rușii își BAT JOC de Vladimir Putin și care au devenit ILEGALE în Rusia. Liderul de la Kremlin se va ÎNFURIA | GALERIE FOTO
19 mai 2017 SONDAJ. Cum văd românii ziua de 8 martie: Femeia are ULTIMUL cuvânt
19 mai 2017 SUA, criticate de un fost şef de serviciu secret: Suntem tentați să spunem ”mai lansează o bombă cu o dronă” și ”l-am ucis pe Abu Pungă de Gogoși”. Nu facem decât să le mai dăm teroriștilor un motiv să lupte
19 mai 2017 Au ajuns CASCADORI fără voia lor. Accidentele TERIFIANTE provocate de cei mai neîndemânatici şoferi puteau UCIDE mii de oameni | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Ce înseamnă Daesh? ISIS a ameninţat că o să TAIE LIMBA oricui foloseşte acest cuvânt
19 mai 2017 Două TERORISTE au fost EXTERMINATE. Acţiune demnă de FILME SCIENCE-FICTION
19 mai 2017 Natura naşte MONŞTRI. Creaturile HIDOASE care au înspăimântat până şi oamenii de ŞTIINŢĂ | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Șeful ISIS, MESAJ care dă FIORI. Urmează NOI ATACURI SÂNGEROASE | VIDEO
19 mai 2017 Justin Bieber, UMILIT în ULTIMUL hal de un cor de ASISTENT
19 mai 2017 Probleme GRAVE pentru Merkel. A intrat într-un cerc vicios
19 mai 2017 ALERTĂ! Foloseşti internet banking? Ai putea să ai computerul INFESTAT cu un virus care a făcut deja pagube de 27 de milioane de euro
19 mai 2017 DEZASTRU în Filipine. Taifunul Koppu a făcut PRĂPĂD | GALERIE FOTO
19 mai 2017 ÎNFIORĂTOR. Copil de UN AN, agresat SEXUAL de cuplul care avea grijă de el
19 mai 2017 Un GUVERNATOR şi gărzile sale de corp au fost UCIŞI într-un atentat TERORIST. Cartierul era FIEFUL jihadiştilor
19 mai 2017 MOTIVUL pentru care vremea a luat-o RAZNA
19 mai 2017 Tsunamiul din Japonia a adus la mal această creatură extrem de RARĂ. Ce poate fi? | VIDEO
19 mai 2017 Asasin cu sânge rece. A recunoscut NOUĂ crime, dar refuză să mărturisească CINE l-a plătit pentru ele
19 mai 2017 IREAL. O islamista kamikaze a refuzat să se detoneze, după ce și-a văzut familia printre condamnați | VIDEO
19 mai 2017 O femeie cu OBEZITATE MORBIDĂ a nascut un bebeluș URIAȘ de 16 kilograme
19 mai 2017 O refugiată a dat LOVITURA VIEȚII. Escroaca s-a MĂRITAT pe banda rulantă și s-a UMPLUT de bani
19 mai 2017 Povestea românului care a făcut SENZAŢIE în Marea Britanie. Scriitorul Eugen Chirovici povesteşte cum i s-a îndeplinit VISUL
19 mai 2017 Imaginile care NU TE VOR LĂSA SĂ DORMI. Aceste fotografii din trecut îţi vor TULBURA VIAŢA | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Fetele acestea nu au auzit în viaţa lor DE SUTIEN. Combinaţia LETALĂ dintre SÂNI şi FRIG | GALERIE FOTO
19 mai 2017 ALERTĂ LA CHIȘINĂU. Incendiu puternic într-un centru comercial | VIDEO
19 mai 2017 Câţiva poliţişti au avut parte de AVENTURA vieţii lor. Amuzant sau trist?
19 mai 2017 Acord ISTORIC între Statele Unite şi Cuba în privinţa restabilirii legăturilor aeriene, după 53 de ani
19 mai 2017 "Să facem o reuniune, să povestim, să râdem, să ascultăm rock": Trei victime ale incendiului din Colectiv, externate de la Spitalul Bagdasar Arseni
19 mai 2017 ROMÂNCA EXPULZATĂ din Italia pentru că ar fi avut legături cu terorişti rupe tăcerea: "M-au trimis în România. În România nu s-a întâmplat nimic. Am fost considerată o persoană LIBERĂ" | VIDEO
19 mai 2017 FENOMEN îngrijorător. Explicaţia FABULOASĂ pentru care TOŢI refuză să mănânce PRĂJITURI. Trebuie să ştii ASTA | GALERIE FOTO
19 mai 2017 Viitori campioni la tenis? Nepoţii lui Traian Băsescu, lecţii de tenis cu Horia Tecău
19 mai 2017 SONDAJ: Românii îl vor preşedinte pe Vlad ŢEPEŞ
19 mai 2017 ALERTĂ teroristă din GREŞEALĂ la Iași. Un MALL întreg a fost EVACUAT. Reprezentanţii centrului comercial: Cineva a activat alarma de incendiu FĂRĂ SĂ VREA
19 mai 2017 INCREDIBIL! Cum s-a razbunat o femeie pe VECINUL care ii ocupa continuu LOCUL DE PARCARE
19 mai 2017 VIDEO Un bebeluş s-a născut cu OPT PICIOARE. Povestea incredibilă a micuţului care şi-a pierdut geamănul în pântec
18 mai 2017 Declaraţie CUTREMURĂTOARE a lui Donald Trump
18 mai 2017 Noua VEDETĂ a internetului: Barbie MUSULMANĂ
18 mai 2017 Ce răspunde Sebastian Ghiţă, după ce a fost acuzat că a stat în GENUNCHI în faţa unui procuror
18 mai 2017 Provocator sau dezgustător? Ce cred cu adevărat femeile despre bărbaţii cu BARBĂ. Un studiu arată că sunt mai predispuşi să ÎNŞELE
18 mai 2017 Îţi cauţi naşi pentru botez? Atenţie, mămici! Ar trebui să ştiţi lucrurile acestea
18 mai 2017 I-a SALVAT viaţa. O telespectatoare a observat o UMFLĂTURĂ la gâtul unui prezentator TV. Era CANCER
18 mai 2017 COD GALBEN de ploi în 7 judeţe şi în Bucureşti
18 mai 2017 Romii vor fi de acum INDIENI. Initiativa INEDITA a Guvernului indian