Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Olteanu, Mediafax

Recomanda:
353 articole publicate pe Mediafax 121 in mai 2017
Data Articol
31 mai 2017 Video GALERIE FOTO, VIDEO Avionul „Marea Unire” a intrat în flota Tarom şi a fost "botezat" cu tunuri de apă
31 mai 2017 Tarom va opera săptămânal patru-cinci curse spre China şi Statele Unite
31 mai 2017 Ministrul Transporturilor: Raportul de atribuire pentru lotul 5 de la Autostrada Comarnic-Braşov a fost semnat. Când încep lucrările
31 mai 2017 Eurostat: Inflaţia anuală în zona euro este aşteptată să fie de 1,4% în mai, faţă de 1,9% în aprilie
31 mai 2017 ROMATSA: Controlorii de trafic aerian promit că nu vor face grevă în perioada minivacanţei 1-5 iunie
29 mai 2017 Hoverboard-urile şi trotinetele, în topul celor mai utilizate vehicule electrice de români
29 mai 2017 Sindicaliştii şi reprezentanţii ROMATSA se întâlnesc cu ministrul Transporturilor
29 mai 2017 Negocierile dintre sindicatele de trafic aerian şi Ministerul Transporturilor au EŞUAT: Zborurile vor fi blocate. Controlorii de trafic aerian vor declanşa marţi, 30 mai, greva generală
29 mai 2017 Controlorii de trafic aerian vor declanşa marţi, 30 mai, greva generală. Negocierile dintre sindicate şi Ministerul Transporturilor au EŞUAT: Zborurile vor fi blocate
29 mai 2017 Controlorii de trafic aerian intră mâine în GREVĂ pe termen nelimitat. Negocierile dintre sindicate şi Ministerul Transporturilor au EŞUAT: Vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate
29 mai 2017 Általános sztrájkba lépnek kedden a légiforgalom-irányítók, leáll a légiközlekedés
29 mai 2017 Ministrul Răzvan Cuc, după eşuarea negocierilor şi declanşarea grevei controlorilor de trafic: ROMATSA nu e în pericol să intre în faliment. Voi trimite Corpul de Control
27 mai 2017 Numărul cetăţenilor europeni care au plecat din Marea Britanie a crescut în 2016 cu 36% faţă de 2015
27 mai 2017 Brexit sperie europenii. Numărul cetăţenilor UE care au plecat din Marea Britanie a crescut cu 36% anul trecut faţă de 2015
27 mai 2017 Maşinile electrice vor costa mai puţin decât cele pe benzină până în 2025
25 mai 2017 Banca Centrală Europene: Riscurile stabilităţii zonei euro sunt înfrânate, dar în creştere în anumite zone
25 mai 2017 Banca Centrală Europeană: Riscurile stabilităţii zonei euro sunt înfrânate, dar în creştere în anumite zone
25 mai 2017 Centura Capitalei: Ministrul Transporturilor va discuta cu Gabriela Firea trecerea în administraţia primăriei
25 mai 2017 Ministerul Transporturilor: Partea sârbă a decis să nu mai susţină proiectul autostrăzii Timişoara-Pancevo
25 mai 2017 Közlekedésügyi miniszter: a szerb fél úgy döntött, nem támogatja a Temesvár–Pancsova autópályát
25 mai 2017 MONITORIZAŢI cu drona. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va controla inopinat şantierele
25 mai 2017 MONITORIZAŢI cu drona. CNAIR va controla inopinat şantierele/ Grindeanu: Fac un apel la constructori, să-şi schimbe modalitatea de execuţie a lucrărilor
24 mai 2017 Liviu Dragnea: România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică
24 mai 2017 Asociaţia Societăţilor de Service Auto cere ca legea RCA să se întoarcă la Parlament: "Este o “lege a fricii”, pe fondul temerii instinctive a politicienilor de protestele transportatorilor"
24 mai 2017 Moody's a revizuit în scădere ratingul Chinei pentru prima dată în ultimii 25 de ani
24 mai 2017 McDonald’s a vândut în România 61 de milioane de burgeri şi 3 milioane de cafele, în 2016
24 mai 2017 Uber cere, printr-un amendament, EXCEPTAREA platformelor tehnologice de la aplicarea Legii TAXIMETRIEI
24 mai 2017 SUA: Uber şi-a plătit mai puţin şoferii din New York în ultimii doi ani, în mod neintenţionat
24 mai 2017 Noul viceguvernator al BNR declară, pentru Bloomberg, că este îngrijorat de creşterea economică rapidă a României
23 mai 2017 Numărul programelor ransomware pentru dispozitive mobile s-a triplat în primul trimestru din 2017
23 mai 2017 GALERIE FOTO, VIDEO InMoov, robotul open source de dimensiuni umane, printat 3D, a ajuns la Bucharest Tehnology Week
23 mai 2017 Acţiunile din Marea Britanie au debutat timid la bursă după atacul din Manchester
23 mai 2017 OPEC intenţionează să prelungească acordul de reducere a producţiei de petrol cu nouă luni
23 mai 2017 Cotaţia Bitcoin a trecut pentru prima dată de pragul de 2.200 de dolari
23 mai 2017 Procurorii germani percheziţionează sediile Daimler, în cadrul anchetei Dieselgate
22 mai 2017 Uber România: Solicităm retragerea temporară a OUG privind legea nr. 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi, pentru că generează ABUZURI
22 mai 2017 Uber România, dezavantajată de OUG privind legea nr. 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi "pentru că generează ABUZURI asupra oamenilor care oferă servicii de ridesharing". Compania cere suspendarea actului normativ
22 mai 2017 Comisia Europeană recomandă României să adopte legislaţia care egalizează vârstele de pensionare şi să îşi corecteze DEFICITUL bugetar structural
22 mai 2017 Comisia Europeană recomandă României să adopte legislaţia care egalizează vârstele de pensionare şi să îşi corecteze DEFICITUL bugetar structural
22 mai 2017 Ford îl concediază pe directorul general Mark Fields. Cine va fi noul CEO al gigantului auto american
21 mai 2017 Noutatea din Regulamentul General de Protecţie a Datelor: Responsabilul cu protecţia datelor. Ce prevede regulamentul ANSPDCP
20 mai 2017 Ministerul Transporturilor vrea să scoată din legea taximetriei sintagma „în mod repetat”
19 mai 2017 General Motors îşi va reduce drastic operaţiunile din India şi Africa de Sud
19 mai 2017 London City, primul aeroport din Marea Britanie care va dirija digital traficul aerian. Director: Sistemul e sigur în faţa ameninţării unui atac cibernetic
19 mai 2017 Metrorex începe din iulie lucrările de modernizare la staţiile de metrou cu un singur acces. Programul lucrărilor
19 mai 2017 CERT-RO: Numărul de IP-uri afectate din România de campania ransomware „WannaCry” a ajuns la 514. Care sunt cele mai afectate judeţe
18 mai 2017 Aproape 250 de milioane de euro pentru IMM-uri. Acordurile au fost semnate la Bruxelles
18 mai 2017 Comisia simplifică normele pentru investiţiile publice în porturi, aeroporturi şi cultură
18 mai 2017 Facebook ar putea fi AMENDATĂ de Uniunea Europeană în contextul acordului cu WhatsApp
18 mai 2017 Uniunea Europeană a amendat Facebook cu 110 milioane de euro pe fondul acordului cu WhatsApp
18 mai 2017 Uniunea Europeană a amendat Facebook cu 110 milioane de euro pe fondul acordului cu WhatsApp/ Chiriţoiu, CC: Este posibil ca şi companii româneşti să fie fost afectate de caz
18 mai 2017 Cei mai bogaţi 500 de oameni au pierdut 35 miliarde de dolari din cauza crizei politice de la Washington
18 mai 2017 Sunt recalculate tarifele de CADASTRU şi au fost introduse noi SCUTIRI de la plata acestora
17 mai 2017 PROTESTELE angajaţilor de la Finanţe continuă, pentru a treia zi consecutiv, în ţară
17 mai 2017 PROTESTELE angajaţilor de la Finanţe şi a celor din sistemul vamal continuă, pentru a treia zi consecutiv, în ţară
17 mai 2017 Petru Ion Văduva a demisionat din funcţia de director general al Transgaz
17 mai 2017 Extinderea INTERDICŢIEI impusă laptopurilor ar costa pasagerii care circulă cu avionul un MILIARD de dolari
17 mai 2017 Csaknem 17 000 adóhatósági alkalmazott tiltakozik országszerte a bérezési törvény miatt
17 mai 2017 ANRE a modificat regulamentele pentru evitarea creşterii preţurilor pe piaţa energiei electrice
16 mai 2017 România are energie ieftină ca preţ, dar printre cele mai scumpe în raport cu puterea de cumpărare
16 mai 2017 Több városban folytatják a sztrájkot a pénzügyi tárca alárendeltségébe tartozó intézmények dolgozói
16 mai 2017 Wall Street Journal: Ford intenţionează să reducă 10% din forţa de muncă la nivel global
16 mai 2017 Csaknem 15 000 adóhatósági alkalmazott tiltakozik országszerte
16 mai 2017 Renault România cheamă sute de maşini în service. Care sunt modelele vizate
16 mai 2017 România, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul I din 2017
15 mai 2017 PROTEST SPONTAN. Aproape 650 de angajaţi din finanţe protestează, în Bucureşti, din cauza proiectului salarizării unitare
15 mai 2017 PROTEST MASIV la Finanţe: Aproape 22.000 de salariaţi din finanţe protestează din cauza proiectului legii salarizării unitare
15 mai 2017 Csaknem 22 000 adóhatósági alkalmazott tiltakozik országszerte a bérezési törvény ellen
15 mai 2017 PROTEST MASIV la Finanţe şi în vămi, din cauza proiectului legii salarizării unitare. Peste 20.000 de salariaţi manifestează
15 mai 2017 GREVĂ SPONTANĂ la Finanţe, din cauza proiectului legii salarizării unitare. Administraţiile fiscale din toată ţara sunt BLOCATE. PROTEST MASIV şi în vămi
15 mai 2017 GREVĂ SPONTANĂ la Finanţe, din cauza proiectului salarizării unitare. Administraţiile fiscale din toată ţara sunt BLOCATE/UPDATE: Greviştii, în marş la Bucureşti/PROTEST MASIV şi în vămi
15 mai 2017 Acţiunile companiilor de securitate cibernetică cresc în urma atacului global al ransomware WannaCry
14 mai 2017 Studiu: Jumătate dintre utilizatorii de gadgeturi nu îşi iau măsuri de securitate pentru dispozitive
12 mai 2017 Comisia Europeană: Economia zonei euro va creşte cu 1,6% în 2017, iar cea a UE cu 1,9%
11 mai 2017 Comisia Europeană reduce estimarea pentru creşterea economică a României la 4,3%
11 mai 2017 Grevă de avertisment, vineri, la ROMATSA. Sindicaliştii ATSR, discuţii cu autorităţile pentru a evita greva generală
11 mai 2017 România, peste media Uniunii Europene ca investiţii alocate din PIB în 2016
11 mai 2017 Yildiz Entegre ANGAJEAZĂ 450 de oameni, după ce va deschide, în România, o fabrică de prelucrare a lemnului
10 mai 2017 Exporturile şi importurile Germaniei au atins niveluri RECORD în luna martie 2017
09 mai 2017 EMAG recrutează 25 de studenţi şi absolvenţi în cadrul programului Talent Internship 2017
09 mai 2017 Salariul mediu net a ajuns la 2.342 de lei, în martie, în creştere. Care sunt joburile cu cele mai semnificative majorări
09 mai 2017 Románia volt 2015-ben az Európai Unió egyik legkevésbé népszerű turisztikai célpontja
09 mai 2017 România este una dintre cele mai nepopulare destinaţii turistice din Uniunea Europeană, în 2015
09 mai 2017 Un avion Blue Air, care efectua o cursă din Bucureşti spre Valencia, ÎNTORS din drum
09 mai 2017 2342 lej volt márciusban a nettó átlagbér, 4,7 százalékkal haladta meg a februári szintet
09 mai 2017 Toyota România recheamă maşini în service. Care sunt modelele vizate
08 mai 2017 Constanţa, al patrulea oraş din România în care preţul locuinţelor trece de 1.000 euro/mp. Unde sunt cele mai scumpe apartamente
08 mai 2017 Brexitul contrazice toate aşteptările. Cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie şi-au majorat averile cu 14%, la un nivel record
08 mai 2017 GREVĂ de VERTISMENT la ROMATSA: O parte din angajaţi vor protesta vineri, între orele 11.00 şi 13.00
08 mai 2017 GREVĂ de AVERTISMENT a controlorilor de trafic: O parte din angajaţi vor protesta vineri, între orele 11.00 şi 13.00
07 mai 2017 Departamentul de Agricultură al Statelor Unite: Producţiile de grâu şi orz din România sunt aşteptate să scadă în 2017
07 mai 2017 Gamerii români au investit peste un milion de euro în căşti audio speciale, anul trecut
06 mai 2017 FOTO, REPORTAJ Grădiniţe, hoteluri şi cursuri de dresaj pentru animalele de companie la Pet Expo. Şi preţuri
06 mai 2017 Cu cât sunt plătite internshipurile la Facebook, Microsoft şi Exxon Mobile. Salariul mediu lunar, COLOSAL
05 mai 2017 Romsilva: Tăierile ilegale în fondul forestier de stat scad în primul trimestru din 2017
05 mai 2017 Facebook, PROFIT masiv în acest an. Previziunile lui Mark Zuckerberg pentru următoarea perioadă
04 mai 2017 Apple a vândut mai puţine iPhone-uri în ultimul trimestru fiscal din 2017. Utilizatorii aşteaptă cel mai nou model de telefon al companiei
04 mai 2017 Femeile din România se mută din casa părintească mai devreme decât bărbaţii
04 mai 2017 CNAIR a lansat portalul erovinieta.ro, unde pot fi achitate rovinieta şi peajul
04 mai 2017 Castelul Corvinilor va fi RESTAURAT prin fonduri europene. La ce sumă colosală se ridică PROIECTUL
04 mai 2017 Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale: Întrebarea nu e dacă adoptăm moneda euro, ci când
04 mai 2017 România a fost premiată pentru proiectele de educaţie financiară destinate copiilor şi tinerilor
04 mai 2017 Jegybankelnök: nem az a kérdés, hogy bevezetjük-e az eurót, hanem az, hogy mikor
04 mai 2017 22 millió lej értékű európai uniós finanszírozásból újul meg a vajdahunyadi vár
03 mai 2017 Sosirile şi înnoptările în structurile turistice au fost în creştere în primul trimestru din 2017
03 mai 2017 TURISMUL, în creştere. Care sunt ţările de unde provin cei mai mulţi turişti care vizitează România
03 mai 2017 A romániai nők hamarabb elhagyják a családi fészket, mint a férfiak
03 mai 2017 Intervenţii înainte de sezonul estival pe Podul de la Agigea. În ce perioadă va fi ÎNCHIS
03 mai 2017 JPMorgan va muta sute de angajaţi din Londra în trei birouri din Uniunea Europeană, pe fondul Brexitului
02 mai 2017 Grecia şi creditorii internaţionali au ajuns la un nou acord
02 mai 2017 FMI a finalizat prima evaluarea a programului Republicii Moldova
02 mai 2017 5,3 százalékos volt a munkanélküliségi ráta 2017 márciusában
02 mai 2017 România avea, în 2016, cei mai puţini angajaţi cu contract temporar de muncă din Uniunea Europeană
02 mai 2017 Studiu Deloitte: În România se solicită cele mai multe documente pentru obţinerea codului de TVA
02 mai 2017 Patronatele, sindicatele, ONG-urile, partidele şi cultele depun azi bilanţurile pe 2016
02 mai 2017 ALITALIA va intra în procedură de FALIMENT. Muncitorii companiei italiane de transport aerian au respins planul de restructurare
01 mai 2017 Metroul circulă, de azi, fără transbordare pe Magistrala 4 Gara de Nord 2 - Străuleşti
01 mai 2017 George Barbu (ABN Systems): Dispozitivele wireless, tendinţa din piaţa accesoriilor de telefonie mobilă
01 mai 2017 ANALIZĂ: Economia românească se îndreaptă către o criză acută pe piaţa forţei de muncă
01 mai 2017 Cât a câştigat anul trecut directorul general al Google şi cât cheltuie compania pentru a-i asigura securitatea
01 mai 2017 Preţurile fructului avocado cresc pe fondul cererii mari