Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012

Departamentul Politic, Mediafax

Recomanda:
2084 articole publicate pe Mediafax 72 in ian. 2014
Data Articol
31 ian. 2014 Băsescu şi Gauck au discutat despre importanţa implicării la cel mai înalt nivel în anticorupţie
31 ian. 2014 Ponta s-a întâlnit cu şeful MI-6
31 ian. 2014 Ponta: Sunt un pic îngrijorat. PDL, adversar important după ce a scăpat de ghiulelele Băsescu şi Udrea
31 ian. 2014 Ponta: Cunoştinţele juridice ale lui Băsescu, limitate la încadrarea aducerii de blugi din Istanbul
30 ian. 2014 Zgonea: Dacă vrea să se implice în discuţii pe coduri, Băsescu să asume că a promulgat cu tot cu erori
30 ian. 2014 Ponta: Îmi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru Fenechiu. A fost un ministru foarte bun
30 ian. 2014 Ponta: Şedinţele politice pentru noul ministru la Interne - săptămâna viitoare, după problemele meteo
30 ian. 2014 Ponta: Cazanciuc va centraliza propunerile legate de Codul de procedură penală, care vor fi însă discutate doar miercuri
29 ian. 2014 Preşedintele Băsescu îl primeşte joi, la Cotroceni, pe şeful MI6
29 ian. 2014 Ponta: Nu ştiu dacă este constituţional să modificăm Codul penal prin OU, CSM să vină cu propuneri
28 ian. 2014 MAE urmăreşte evoluţia situaţiei din Ucraina. Situaţia comunităţii româneşti, monitorizată permanent
28 ian. 2014 Reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD, care trebuia să valideze lista pentru europarlamentare, a fost amânată
28 ian. 2014 Ponta spune că nu are răspuns de la Cotroceni privind CSAT, dar importante sunt acum problemele meteo
27 ian. 2014 Directorul adjunct al Minprest Rovinari, numit prefect în Gorj. Fostul prefect, trecut la Justiţie
27 ian. 2014 Valeriu Zgonea şi Bogdan Ciucă, la "Mediafax Talks about Lobby" într-o dezbatere publică despre lege
26 ian. 2014 Ponta a transmis solicitarea de convocare a CSAT
26 ian. 2014 Ponta: Se munceşte non-stop pentru protejarea oamenilor. Păcat că talibanii au dat drumul la maşinărie pentru protecţia lui Opriş
25 ian. 2014 Chiuariu: Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre fără probe. Voi face plângere la CEDO
24 ian. 2014 Mesajul lui Ponta de 24 ianuarie: Unitate - Interesul naţional, mai presus de orice ambiţii egoiste
24 ian. 2014 ACCIDENTUL AVIATIC din Apuseni - Guvern: Materialul pus la dispoziţia presei e o sinteză a raportului prezentat de Oprea premierului
24 ian. 2014 Ponta spune că o remaniere guvernamentală nu va viza şi miniştri PSD
24 ian. 2014 Ponta, întrebat dacă Mănescu nu are o vină pentru accidentul aviatic şi nu ar trebui demisie: Nu!
24 ian. 2014 Ponta: La STS trebuie asumată răspunderea de către conducere, este greu de găsit un operator vinovat
24 ian. 2014 Ponta: Propunerea pentru un nou ministru la Interne aparţine PNL, dar după o discuţie în USL
23 ian. 2014 Geoană: Intervenţia după accidentul din Apuseni trebuie analizată de CSAT şi "tăiat în carne vie"
23 ian. 2014 Geoană: Viitorul comisar european din partea României trebuie să fie de la PSD
22 ian. 2014 Antonescu şi miniştri liberali la Guvern, pentru eventuale măsuri după accidentul aviatic. Radu Stroe a fost chemat la Guvern. Declaraţii ale premierului la ora 11:00
22 ian. 2014 Ponta: Raportul MCV relevă progrese importante, indiferent de "interpretări politice"
22 ian. 2014 Secretarul de stat Chiper, DEMIS. Şeful IGSU Ion Burlui şi şeful ROMATSA au demisionat după accidentul aviatic
22 ian. 2014 Secretarul de stat Chiper, DEMIS. Ponta cere şi schimbarea conducerii ROMATSA şi a STS, după accidentul aviatic
22 ian. 2014 Antonescu şi miniştri liberali la Guvern, pentru eventuale măsuri după accidentul aviatic. Declaraţii ale premierului la ora 11:00
21 ian. 2014 Guvernul român salută deschiderea oficială a negocierilor de aderare UE - Serbia
21 ian. 2014 ACCIDENTUL AVIATIC din Munţii Apuseni: MApN explică de ce nu s-au putut folosi elicoptere pentru intervenţie
20 ian. 2014 Ponta, despre ipoteza lui Lăzăroiu privind suspendarea preşedintelui: Nu vă luaţi după toţi nebunii
20 ian. 2014 Gyorgy Frunda: Ponta are dreptul să critice justiţia, nu sunt de acord cu Inspecţia Judiciară a CSM
20 ian. 2014 Ponta: Modificările la Constituţie vor fi trimise Comisiei de la Veneţia. Vor include observaţiile CC
20 ian. 2014 Ponta: Am informaţia că Elena Băsescu va candida la Parlamentul European pe listele Forţei Civice
18 ian. 2014 Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul terorist petrecut în Afganistan
17 ian. 2014 Meleşcanu, despre candidatură la Preşedinţie: N-am discutat. Sunt disponibil, dacă există un interes
17 ian. 2014 Recomandarea SIE către demnitari: Vă rugăm frumos nu vorbiţi pe mobil, mai ales în străinătate
16 ian. 2014 Blaga, despre Udrea: E posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până la excludere
16 ian. 2014 Ponta spune că este "convins" că justiţia este independentă şi nu poate fi influenţată de nimeni
15 ian. 2014 Guvernul se va reuni în şedinţă specială pe tema Acordului de Parteneriat 2014-2020
15 ian. 2014 Guvernul a schimbat un subprefect în Ilfov
13 ian. 2014 Crin Antonescu: Lumea teatrului şi a filmului e mai săracă odată cu dispariţia lui Mihai Fotino
13 ian. 2014 Ponta: Abuzurile lui Băsescu, prin oameni de la CC şi o "mică complicitate" din partea lui Zegrean
13 ian. 2014 Ponta spune că PSD aşteaptă de la el garanţii pentru postul de premier la câştigarea alegerilor
12 ian. 2014 Dragnea va reprezenta Guvernul României la funeraliile fostului premier israelian Ariel Sharon
12 ian. 2014 Ponta îşi menţine declaraţiile în privinţa condamnării lui Adrian Năstase: "Este o realitate. Nu am voie să spun realităţi?"
12 ian. 2014 Ponta: Parlamentarii vor revota imediat toate legile retrimise de Băsescu, iar el va trebui să semneze
12 ian. 2014 Ponta: Guvernul este gata să elimine din Codul Penal, prin OU, prevederile contra libertăţii presei
12 ian. 2014 Ponta, după întâlnirea USL: Uniunea rămâne împreună cu obiectiv comun - înlăturarea regimului Băsescu
12 ian. 2014 Ponta: USL a discutat informal ca alegerile prezidenţiale să fie undeva în luna noiembrie
12 ian. 2014 Ponta, despre absenţa de la întâlnirea cu Victoria Nuland: Am fost în vizită privată în Italia. Nuland a venit pentru un subiect confidenţial
11 ian. 2014 Macovei, despre absenţa premierului în timpului vizitei Victoriei Nuland: Ponta lipseşte de frică. Trebuie să-şi dea demisia
11 ian. 2014 Premierul Ponta transmite un mesaj de condoleanţe poporului evreu şi familiei lui Ariel Sharon
11 ian. 2014 Purtător de cuvânt PSD: Vizita lui Nuland are conotaţie pozitivă. Nu a reproşat ceva guvernului
10 ian. 2014 Negoiţă: Acţiunile unor lideri ai PNL Ilfov afectează grav colaborarea în cadrul USL
10 ian. 2014 Victoria Nuland şi-a început vizita la Bucureşti
10 ian. 2014 Ministerul Fondurilor Europene: Acordul de Parteneriat, care va fi transmis CE la sfârşitul lui ianuarie, va răspunde comentariilor serviciilor CE
09 ian. 2014 Băsescu retrimite Parlamentului Legea privind parteneriatul public-privat
08 ian. 2014 Muzeul Militar Naţional, decorat de preşedinte cu Ordinul «Meritul Cultural», la 90 de ani de la înfiinţare
08 ian. 2014 Iliescu, despre condamnarea lui Năstase: Devine agasantă chestiunea. Nu cred în conexiunea politică
07 ian. 2014 Mesajul lui Traian Băsescu pentru românii care îşi sărbătoresc ziua onomastică de Sfântul Ion
07 ian. 2014 Ponta îşi cere el scuze pentru "mitocăniile" Preşedinţiei la adresa celor de la Chişinău
06 ian. 2014 Ponta, după discuţie cu Antonescu: Vom media divergenţe locale. Nu e nevoie de congres de reconfirmare
06 ian. 2014 Ponta: Năstase este condamnat politic şi victimă a regimului Băsescu, situaţie ca a Iuliei Timoşenko
06 ian. 2014 Ponta: Singurul adversar al lui Crin Antonescu pentru Preşedinţie este Crin Antonescu
05 ian. 2014 PSD anunţă că va cere PE şi PPE să se delimiteze de afirmaţiile lui Elmar Brok privind imigranţii
01 ian. 2014 Ponta: Îmi doresc ca în 2014 să fiu mult mai bun. Am o datorie faţă de toţi care trăiesc în România
01 ian. 2014 Comisarul european pentru muncă: E puţin probabil un aflux de români şi bulgari în UE după ridicarea restricţiilor
01 ian. 2014 Antonescu: Anul încheiat a fost greu, însă trebuie să fim optimişti. Ne vom respecta angajamentele